Superstiţia zilei

Am spus că nu mai bat în lemn. Că nu mai îmi prind urechile în chestii gen superstiţii, că nici o mâţă neagră nu-mi va mai opri drumul. Bine, recunosc, faza cu mâţa neagră n-am practicat-o niciodată, pentru că o mâţă pentru mine e chestia aia care toarce şi face colăcei, în nici un caz "mesagerul diavolului". Chiar dacă e neagră.

Revenind la superstiţii. Am crescut printre ele. Le-am pipăit, le-am gustat pe toate, am învăţat să nu mai cred în ele. Azi e zi de superstiţii, demolate în timp.

Un paiajen torcoşit pe perete, artistic, cu papucul, nu înseamnă 7 ani de păcate iertate; înseamnă doar că am scăpat de el, am evitat să mă pişte şi mi-am murdărit sistematic peretele. Asta cu paianjenul mă amuză însă. Pentru că, la un calcul simplu, e de ajuns să te transformi în vânător de paianjeni şi să-ţi ai asigurat locul în raiul cel etern. Faci ceva rău, PAC! ai găsit paianjenul, l-ai trimis spre cele veşnice, şi eşti din nou curat, ba chiar asigurat pentru următorii ani cu o porţie de suflet alb ca laptele. Un paiajen mai baban, eventual cu cruce pe spate, e ca un cont gras în bancă. Îl poţi pune în borcan, să ai grijă de el şi să-l hrăneşti, pentru că-l poţi folosi când te simţi cam îngreunat de "păcate". Se poate înfiinţa astfel, biserica celor omorâtori de paianjeni; o nouă eră, o nouă religie...

Cu pupatul mâinii preotului nu m-am împăcat niciodată. Adică toată lumea se îngrămădeşte să-i pupe dreapta, clar el nu se spală pe mâini după fiecare pupătură, nici măcar o dată la 10 pupături, şi eu să pup pupatul întregii mulţimi. C'mon! E cel puţin bizar. E ca şi cum ne-am aduna aşa, o mulţime pestriţă, şi ne-am pupa în grup, totul cu un scop nobil: e sărbătoare. Evident că neînţelegerea mea se extinde şi asupra pupatului de icoane; pe geamul lor vezi urme, urmuleţe, urmişoare de buze ale pupăcioşilor anteriori, şi ajungi să atingi ADN-ul tuturor celor care s-au perindat pe acolo. Brrr!

Dacă voiam să cos ceva, gen un nasture, fără să-mi scot textila, mi se băga direct, fără drept de apel, un capăt de aţă în gură. "Să nu-ţi coşi mintea!", zicea bunică-mea. Am gustat papiote întregi de aţă pentru scopul acesta nobil. Aţă neagră, albă, verde, toate culorile, toate grosimile, aţă mai nouă, aţă cu vechime; de nervi că mi se dădea mereu indicaţia asta, îmi venea să-mi bag papiota toată-n gură, măcar să fiu asigurată că nu-mi cos mintea în următorii 10 ani. Acu' cos de-al naibii, numai cu textila pe mine, şi fără aţă prinsă de buză. Şi tot n-am reuşit să-mi cos nici un neuron...

Când te simţeai deochiat era cu şustă. Şi trebuie să menţionez că deochiul nu l-am privit ca superstiţie, ci ca pe o realitate, ca pe o energie negativă care se leagă de tine. Nu de alta, dar mă deochi foarte rapid...Deci, dacă te deochia cineva, trebuia să fii descântat. În momentul în care nu aveai cine să te descânte, te puteai vindeca singur dacă - şi numai DACĂ - îţi puneai o lingură de cositor în brâu. Altminteri exista riscul să se dubleze efectul deochiului. Evident că n-am stat niciodată cu lingura-n brâu, dar sinceră să fiu, nici n-a fost nevoie vreodată să mă descânt eu pe mine. Oricum mi-a rămas bine întipărită imaginea bunică-mii, cu compresă pe cap şi cu lingura înfiptă-n brâu, încercâd să alunge deochiul care o prinsese pe neaşteptate.

Am auzit că dacă verşi sare e de rău; dacă spargi oglinda, ai şapte ani de ghinion; dacă spargi o cană, farfurie, pahar, ghinion din nou; să nu te întorci din drum, că-ţi merge rău; de anul nou să porţi chiloţi roşii, pentru noroc; dacă te îmbraci pe dos, se schimbă vremea; dacă te împiedici cu stângul, nu e pentru că eşti tu mai împiedicat din fire, ci pentru că-ţi va merge rău în ziua respectivă; dacă te mănâncă ochiul stâng, n-ai tras curent, ci vei vedea un om prost; dacă-ţi ţiuie urechea, nu e din cauză de răceală, ci se va întâmpla ceva rău; dacă te mânâncă talpa, vei dansa; ieşi cu dreptul din casă, altminteri ai ghinion; nu te uita în urmă, că te transformi în stană de piatră; te-a lovit un găinaţ rătăcit de la cine ştie ce vrabie, vei avea noroc la bani; n-ai fost atent şi ai călcat în rămăşiţele urât mirositoare ale câinelui vecin, la fel - noroc la bani. Fiecare gest poate fi explicat cu noroc şi ghinion, pe termen lung. Singura chestie care se repetă şi e chiar bizar, e că de fiecare dată când mă mănâncă stânga primesc bani. Dar mă-ndoiesc că palma mea simte că mi se vor face viramente în cont; doar dacă nu mi-am cusut mintea cu ceva timp în urmă, şi palma mea stângă s-a gândit să se reprofileze pe tranzacţii bancare. Sincer, nimic nu mă mai miră, nici măcar legătura dintre stânga mea, şi banii altor oameni.

În ordinea asta de idei, îmi doresc cât mai multe întâlniri cu păsări rătăcite şi nici o oglindă spartă. Nu cred în ele, dar cine ştie, poate iese vrăjeala. Iar pentru cei care credeţi în superstiţii, să vă iasă doar alea "de bine". Că de alea "de rău" oricum n-ai cum să te fereşti.