.

marți, 8 iunie 2010

Potenţiometru

Persoanele trecute de o anumită vârstă (să spunem 50) vorbesc tare la telefonul mobil. Frate, da' tare de tot. Cu cât persoana cu care vorbesc e mai departe (geografic vorbind), cu atât creşte sonorul. Deja ţipă dacă vorbesc cu o persoană de peste ocean. Nu, telefonul nu are nimic. Se aude perfect, volumul e dat la maxim, persoana totuşi ţipă. Am asistat la conversaţii care păreau purtate pe speacker; doar că nu erau. Când vorbeşte vecinul la telefon, îl aud prin trei pereţi. Ştiu tot ceea ce vroia să transmită - confidenţial, mă gândesc eu, pentru că e avocat şi de, are nişte reguli de respectat - clientului, ce vrea să-i cumpere nevasta din piaţă, ce prostii a mai făcut nepoata lui la grădiniţă.

Presupun că sunt sechele rămase de când era rege telefonul fix, care într-adevăr avea probleme acustice şi-n care, din când în când, trebuia să ţipi ca să te înţelegi. Mai intervenea şi "cuplajul" peste tine, bârâia linia, receptorul trăgea să moară, deci era cât de cât explicabil să ţipi. Dar de când cu "tehnologia asta modernă" ţipatul nu-şi prea are rostul. Decât dacă toate persoanele cu care conversezi sunt surde. Puţin probabil, nu?

Bun, dar să trecem peste părinţii care ţipă în telefon; să presupunem că are legătură cu vârsta, cu fixaţiile centralelor comuniste, cu o anumită slăbiciune a auzului. Să spunem că sunt de înţeles, că nu ne legăm prea tare de ei azi, că-i iertăm de data asta.

Problema mea e cu persoanele de maxim 25 de ani care, în momentul în care intră într-o cafenea, îşi comandă o cafea/suc/coctail nonalcoolic/bere/orice au chef să bea în momentul ăla, încep o conversaţie. Poate intimă, poate de interes public, neimportant aspectul acesta. Dar TARE. Frate, tare de tot. Aud peste mese ceea ce au ele să-şi comunice, polemici, probleme, teze, examene, relaţii, experienţe sexuale, filozofie, logică, politică, sport, animale de casă, bunica, profu', eu, eu, eu. Tot.

Încercam într-o zi să mă bucur de o cafea bine făcută, şi în tot timpul ăsta o voce stresantă a citit din carte, cu intonaţie şi emfază, probleme de logică la care cei care o însoţeau trebuiau să răspundă. Mi se lovea neuron de neuron, pentru că încercam şi eu să port o conversaţie, sotto voce, ce-i drept, pentru că eu aşa am învăţat că trebuie să vorbeşti în public. N-am avut nici o şansă. Vocea aia bârâia mai rău ca o bormaşină care încearcă să dea găuri în perete la 2 noaptea. Pe casa scării. Într-o scară cu acustică perfectă. Şi ecou bonus.

Altă zi, aceeaşi cafenea, probabil alte persoane vorbeau. TARE. Copii de să fi avut vreo 14 ani, propunând soluţii pentru criză şi răspunsuri la marile întrebări ale lumii. N-am nimic împotrivă, ba chiar bravo lor că se interesează de chestii de genul ăsta. Dar, pe bune acum, ce-i cu sonorul? E o nouă chestie, conform căreia trebuie să vorbeşti tare ca să remarce lumea cât eşti de sclipitor? N-o să remarce nimeni. O să remarce în schimb că-i bâzâi în ureche, că-i strici liniştea şi pacea interioară, că nu se mai poate auzi cu persoana de lângă pentru că acoperi tu tot cu nu ştiu ce frază bombastică citită prin nu ştiu ce carte.

În maxi-taxi - pe care da, ştiu, evit să-l mai iau - aceeaşi poveste. Toţi vorbesc tare. Despre tocăniţă, copii, sesiune, bac, popă, slujbă, biserică, nuntă, despre orice. Condiţia e să fie cât mai tare, cât mai sonor, să te audă cât mai multă lume.

O fi noul trend să arăţi ce plămâni buni ai, ce tare poţi duce tu o dicuţie, cât te ţin rărunchii să scoţi cuvinte, propoziţii, fraze? Am rămas în urmă cu moda? S-a schimbat ceva în materie de maniere? Politicos nu mai e să spui "aş vrea" ci "AŞ VREA"? Să mă lumineze şi pe mine cineva, până nu mi se virusează sistemul şi nu mai aud deloc, că timpane are cine să-mi spargă.

14 comentarii:

  1. despre mobil, bunica mea are o problmea gravaaa...ea cand vorbeste tine telefonul la gura, apoi il pune la ureche sa auda ce zice cel de la capatul firului.doamnee de unde chestia asta, nu pot sa-mi imaginez.
    apoi, ieri am fost la pizza, am stat afara, langa noi s-a asezat un cuplu cu un fotograf. ei, cum imi mancam eu furmos pizza mea, incep sa il aud pe nenea fotograf cum le explica mirilor cum e cu pozatul, ca daca vor el poate sa vina si de cnd se aranjeaza mirele si mireasa, sau chiar poate sta si la petrecerea burlacilor. ptiuuu, si vorbea atat de tare, incat la un mom dat am oprit conversatia ce o aveam, am achitat si am plecat in alta parte :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Camelia, sa nu generalizăm - eu nu vorbesc tare la telefon - nici fix nici mobil - oricât de departe ar fi persoana...Si am depăşit vârsta aia (50)...
    Cred că nu ţine de vârstă ci de altceva... :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Referitor la episodul cu maxi taxi.
    Eu ma ghidez dupa cateva principii simple.
    1. Inainte sa urc, dau drumul la MP3, unde, voi asculta muzica mea TARE. Eventual suficient de tare cat sa acopere eventualele cotcodaceli, manelele soferului si alte chestii asemenea.
    2. Inainte sa urc, iau o gura mare de aer din statia de maxi taxi -oricat de viciat ar fi, ca sa-mi ajunga tot drumul. Nu de alta, dar, odata cu vara, soare, fete bronzate frumos, baieti la buricul gol, in maxi taxi apare un fenomen. Un soi de molima care se ia... Putoarea de maxi taxi. Purtatorul ei se numeste "bestia certata cu apa".
    Beware! There are smelly dayz to come!

    RăspundețiȘtergere
  4. La vârsta a doua și a treia, unii sunt puțin surzi. Alții redescoperă "cum să fii interesant", în trei acte. Exemplul de azi, cand veneam înspre serviciu -actul I: trântește ușa de la maxi-taxi, actul II : se așează chiar în spatele unei persoane care are auzul bun (eu), actul 3 : zbiară în telefon toate planurile sale pe ziua de azi, cu fina, mașina, copii, cătel,purcel, "mă ajuți, te ajut, ne vedem"
    Îi înțeleg pe cei care nu aud bine. Poate au muncit în condiții grele,de la telefonie ore în șir, cu o cască pe cap, până la furnale , stat în curent,și alte chestii. "Doamna" de azi părea destul de... zdravănă, atât de zdravănă,că acoperea singură radioul. În plus, ca să nu se spună că sunt om rău... nu îmi aduc aminte să fi auzit măcar un singur "poftim?? repetă,te rog",în lunga și istovitoarea ei conversație.
    Cred că toată treaba ține de maniere, care sunt pe cale de dispariție, mai ales cand vine vorba de kinderi, care sunt ai celor în jur de 35-40 de ani. Am 36... dar decât să fac copii tâmpiți (scuze) ca ăștia... mai bine mă duc în pădure, cu niște grenade legate de pantaloni.

    RăspundețiȘtergere
  5. =)) sa zicem ca aia batrani ce vorbesc la telefon .... ii intaleg, dar in rest nu.

    RăspundețiȘtergere
  6. @anelise - :))faza e ca am vazut mai multe persoane folosind mobilul in stilul asta. poate lanseaza o noua moda:-??

    RăspundețiȘtergere
  7. @Corina - ok, ok, multe dintre persoanele trecute de o anumita varsta:P

    RăspundețiȘtergere
  8. @keltghost - relax, deja mi-am facut provizii de masti de gaze; in plus, imi bate in fiecare zi aerul conditionat in cap => nas infundat => protectie antismell garantata:D

    RăspundețiȘtergere
  9. @S - in mod clar la "kinderi" tine de educatie. dar nu pune in aplicare faza cu grenadele; kinderii - de obicei - ii ai asa cum ii cresti. deci ma indoiesc ca vor iesi nasol;)

    RăspundețiȘtergere
  10. Cu siguranta vorbitul tare este un semn de proasta purtare. Omul care vorbeste tare la telefon in mijlocul unui grup de oameni care nu il cunoaste, nu vrea decat sa fie remarcat, sa aiba privirile atintite pe el. Exista si varianta sa fie surd, dar cazurile sunt atat de rare incat nici nu se mai iau in calcul. solutia data de keltghost cu castile de la mp3 in ureche te scuteste de multe ori de astfel de incidente.

    RăspundețiȘtergere
  11. @tu26dor - yup, te scuteste, in maxi-taxi. dar ce faci in cafenele?acolo-i buba:-l

    RăspundețiȘtergere
  12. Adevarul e ca si pe mine ma enerveaza uneori persoanele care urla la telefon :-L dar daca sunt "in the mood", chiar imi place sa ascult =)) unele discutii ma amuza grav!

    RăspundețiȘtergere
  13. @chocolatfollie - am auzit atatea chestii, ca nu stiu ce m-ar mai putea surprinde. doar sa ma enerveze teribil, si nu e indicat pentru saracii mei nervi:P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger