King@work

De obicei, ar trebui să emiţi pretenţii în momentul în care dai ceva în schimb. Şi să ai ştacheta ridicată, dacă ai fost învăţat cu o ştachetă ridicată. Adică nu se trezeşte "baciul cioban", venit în vizită la un prieten, să ceară saltea de puf, după ce toată viaţa lui a dormit pe piele de oaie; vorbesc despre pretenţii, nu despre dorinţe, năzuinţe, vise. Despre pretenţii emise fără o bază stabilită dinainte.

Astfel, vom discuta azi despre cum e să vrei cozonac, când tu acasă n-ai bani nici de pâine; cum vrei să fii plimbat cu ultimul răcnet de BMW, când tu conduci o Dacie din '76; despre cum e să faci figuri că nu ţi se dau chestii pe care le vezi doar prin filme, sau pe la prietenii mai "avuţi". Da, clar vorbesc despre cum e să strâmbi din nas şi să te plângi de condiţiile de la muncă, în momentul în care ţi-ai dori, într-un fel, să trăieşti la muncă. Dar e mai cool şi mai trendy să strâmbi din nas a dispreţ şi să ceri mai mult, mai mult, din ce în ce mai mult, e mai şmecher să te plângi şi să faci scandal, decât să recunoşti că, de bine, de rău, e bine.

Să purcedem, deci, cu câteva exemple simple:
1. Clar la muncă e cald. Pentru că e imposibil să stai cu multe compuri deschise, cu multe persoane lângă tine, fără să fie cald. Bun. La muncă ai aer condiţionat. La fel de bun. Aerul ăla condiţionat e făcut să meargă, pentru a face o temperatură suportabilă, plăcută, răcoritoare; în nici un caz să te simţi ca-n frigider, pentru că vezi tu, dragă doamne, unii au călduri mai mari decât restul, decât noi, muritorii de rând. Şi aerul ăla trebuie să meargă în continuu, pentru că există câţiva care se topesc, nu mai pot, mor, leşină de cald, în timp ce majoritatea stă cu pulover peste tricou.
Şi mă gândesc aşa: s-au născut cu aerul condiţionat în braţe? Când au văzut maternitatea, primul gând, primul cuvânt a fost "aercondiţionat"? În momentul în care stau în cămin, câte 4 în cameră, şi e cald, e cămin studenţesc, sunt patru persoane - pe puţin - într-o cameră minusculă, vin cu aerul condiţionat de acasă pentru că mor de cald, sau deschid geamurile, şi uşa, şi stau în curent, ba mai folosesc şi evantaie făcute din hârtie de cursuri pentru a se răcori? Când stau cu chirie, cât mai mulţi într-un apartament, pentru a plăti mai puţin pe lună, dau drumul la un aer condiţionat inexistent pentru a se răcori?
Sunt dependenţi de aer condiţionat doar la muncă, unde şi-l permit, unde există, unde probabil îşi fac rezerve în pungi de hârtie pentru a duce şi acasă.

2. Acasă fac cafea la ibric sau la filtru. Clar cafeaua făcută acasă e mai bună, pentru că ştii exact câtă cafea pui, pentru că ştii exact ce cafea cumperi, pentru că e normal să fie mai bună, mai gustoasă, mai delicioasă decât aia amărâtă de la aparatul de la muncă.
Dar aia de la muncă e gratis. Adică are calitatea direct proporţională cu preţul. Nu e nici genială, nici excepţională, e băubilă. Mai ales dacă ai chef de ceva care să te trezească cât de cât. Dacă nu-ţi place cafeaua de la automat, poţi să vii cu pliculeţul de 3 in 1 de acasă, sau cu cafeaua de acasă în termos. Nu te opreşte nimeni.
Problema e că e mişto să te plângi de cât de nasoală e cafeaua de la muncă, în timp ce aştepţi să se facă a treia, ba chiar a patra porţie pe ziua de azi. Să te plângi că e apă chioară, că n-are nici un dumnezeu, că e poşircă, dar să-ţi mai iei încă una. Pentru că e gratis. Pentru că s-ar putea s-o înghiţi cu ghionturi dacă nu te plângi bine de tot de ea înainte.
Ştiu una şi bună: nu-mi place, n-o beau. Dar nu-i fac critica frumuşel, structurat pe subcapitole, pentru ca mai apoi s-o dau pe gât şi să plescăi mulţumit. Iar atunci când aparatul e defect, sau s-a terminat apa/cafeaua să fac criză de isterie pentru că vezi tu, nimic nu merge bine, şi ai fost privat de apa aia chioară de care, când o ai, te plângi mai ceva ca de dureri provocate de gută.
Bea-o, sau n-o bea, dar nu te mai plânge. Nu ţi-o bagă nimeni pe gât, aşa că obişnuieşte-te cu ideea.

3. Acasă bei frumuşel apă de la canal. Că ai sau nu filtru, asta e problema ta. Nu bei câte o sticlă de apă minerală pe oră, pentru că te-ar costa prea mult. La muncă ai apa îmbuteliată gratis. Aşa că de ce să te plângi în momentul în care chiar s-a terminat? De ce să faci criză că eşti nevoit s-o umpli - nu, nu de la canal, ci de la un alt aparat care, prin minunile tehnologiei, dă apă plată. Nu e îmbuteliată în sticle individuale, e îmbuteliată în butoiaşe, deci e mai faină decât apa de canal. Dar hai să ne plângem de cât suntem de oropsiţi, de privaţi până şi apă, doar pentru că nu face "fâss" când o deschizi, ci trebuie să faci efortul de a o umple de la "dozator". E la modă să te plângi.

4. Din câte ştiu eu, hârtia igienică, orice culoare sau formă ar avea, are acelaşi scop predefinit. Nu contează că e roz sau gri, pentru acelaşi lucru o foloseşti. Şi dacă acasă îţi cumperi role din alea de Buzău, la muncă ai pretenţii să fii tratat cu hârtie roz, pufoasă şi, eventual, parfumată. Măi, să fie! Înţeleg să vrei scaun şmecher, să nu-ţi strici spatele, să vrei monitor şmecher să nu-ţi strici ochii, ba chiar şi tastatură şmecheră, să nu-ţi obosească degeţelele. Dar hârtia igienică şmecheră la ce te ajută, atât timp cât tu, la tine acasă, recunoşti făţiş că tot din aia gri foloseşti?
Că şerveţelele de şters pe mâini sunt din hârtie reciclată. Aşa, şi? Tot de apă te ştergi cu ele timp de 10 secunde, şi tot la gunoi le arunci dup-aia. De ce atâta fiţăraie, când o planetă întreagă strigă "reciclează! Fii responsabil?" De ce să nu fii mulţumit că ai şerveţelele alea şi nu trebuie să îţi usuci mâinile de blugi? Acasă evident foloseşti prosopul, pentru că şerveţele de hârtie sunt scumpe, se termină repede, şi clar nu mai pot fi folosite a doua oară. Aşa că de ce strâmbi din nas ca şi cum acasă ai avea o persoană care te şterge pe mâini cu şerveţele de unică folosinţă din mătase?

Nu vreau să ridic în slăvi locul unde muncesc. Departe de mine gândul pentru că, la fel ca orice alt loc de muncă, are părţile lui bune, şi părţile lui rele. Dar mă streseză cumplit persoanele care se plâng doar pentru că le place să se plângă. Care se plâng pentru că la muncă nu li se îndeplinesc nişte cerinţe pe care acasă nu le au. Care au impresia că, doar pentru simplul fapt că muncesc undeva, li se cuvine confort de 4, ba chiar 5 stele. Newsflash! Alţii muncesc în mină. Alţii trag la sapă pe câmp. Alţii ar zice "mersi" că nu trebuie să-şi cumpere apă şi cafea. Alţii ar spune "mulţumesc frumos" pentru că nu trebuie să se ducă să se spele pe mâini la furtun. Alţii toarnă beton, cu soarele care-i bate în cap în mijlocul verii. Alţii, chiar dacă lucrează la birou, n-au nici aer condiţionat, nici monitoare plate. Alţii stau în spatele catedrei, încercând să facă linişte, şi încercând să-i explice plodului de clasa a cincea că nu e frumos să vomite în clasă. Alţii, care au şi masterat şi doctorat, şi poate mai mult de o singură facultate, fac pe profesorii universitari în săliţe nevăruite, cu bănci de lemn care stau să se rupă, şi cu ferestre care nu se deschid niciodată.
Nu, nu spun nici mulţumeşte-te cu puţin. Dar dacă puţinul ăla e mai mult decât ai avut tu vreodată, de ce să-l ponegreşti? De ce să te baţi cu pumnul în piept că nu e bine şi să ceri de la muncă condiţii mai bune decât cele pe care le ai tu acasă? Pentru că, repet, e la modă să fii nemulţumit şi aşa, poate ai iluzia că faci mai mult pentru tine?

Da, vreau mai mult. Dar mai multul ăla îl voi construi eu, n-o să-l cerşesc de la muncă. Convingerea mea.