.

luni, 28 iunie 2010

Bac de 2010

Am auzit azi o discuţie care m-a cam pus pe gânduri. Evident că a fost iscată de începerea Bac-ului pentru că, altminteri, nu se prea gândeşte nimeni să îşi pună întrebări. Şi discuţia asta se învârtea în jurul utilităţii/inutilităţii Bac-ului.

Teoria o ştim cu toţii. Că e un examen de maturitate, că ne formează pentru experienţele viitoare, că dacă ai Bac-ul deja eşti un om făcut; ce nu poţi face cu diploma de Bac în buzunar? Şi mă gândesc eu aşa, ca un om care şi-a dat Bac-ul în prima lui variantă de test grilă, care şi-a bătut capul să înveţe sistematic, nu alandala cum a făcut timp de 12 ani, care a văzut că şi grilele pot avea răspunsuri greşite care nu s-au mai adăugat la punctajul final, care are diploma măreţului Bac nu în buzunar, ci undeva, printr-un sertar: singura chestie la care te ajută respectivul Bac e să intri la facultate. În rest e total inutil.

Nu m-am simţit nici mai deşteaptă, nici mai luminată, porţile cerului nu s-au deschis pentru a-mi da răspuns la misterele universului, nu mi-a aruncat nimeni "cheia succesului" drept în faţă, am fost tot eu, cu câteva kile în minus şi câţiva neuroni zbătându-se tragic la reanimare. Singura diferenţă între mine, care am învăţat la psihologie (ca obiect opţional) şi cei care şi-au dat opţionalul pe pista de alergări a fost că media lor generală a fost mai mare. Am mai aflat că-ţi poţi trece Bac-ul cu zece, chiar dacă eşti varză, numai pentru că ai un "renume" de artist. Am învăţat că nici măcar la Bac subiectele nu vin la fix, şi poţi aştepta până la două ore ca să-ţi dai finalmente examenul. Am mai învăţat că există facultăţi pentru care media de Bac e o fărâmiţă minusculă din media de admitere, şi că poţi intra lejer la buget, başca bursă, doar pentru că ştii literatură şi franceză. Că ăia de ne-am nimerit să dăm Bacul în 2003 am fost cam chinuiţi şi ca programă, şi ca subiecte.
Da, clar a fost un "examen de maturitate". Maturitate pentru că am realizat că tot ce se spune despre el, tot ce ţi se bagă în cap 12 ani de zile, toate miturile, şi speranţele, şi visele legate de el sunt pură vrăjeală. Vrăjeală crasă.

A nu se înţelege greşit: n-am nimic împotriva ideii de Bac, dacă ar fi exact ce ţi se spune că este. Dacă ai avea şi alt folos de pe urma lui decât să te îngropi încă 3 ani în facultate şi să realizezi că nu mai contează cu cât l-ai luat ci că, până la urmă, ai scăpat de el.

Da, cred într-o redefinire a sistemului de învăţământ. Un sistem care să îţi dea posibilitatea de a te specializa din timpul liceului pe un domeniu, pe care să-l aprofundezi pentru Bac şi de care să te ţii, în continuare, în facultate. În funcţie de veleităţi şi afinităţi. Şi-apoi, când termini şi cu facultatea, să poţi profesa în domeniul cu care ţi-ai bătut creierii 15 ani, nu să termini litere şi să lucrezi ca laborant chimist. Bineînţeles că asta e o lume ideală, şi nu prea putem avea parte de ideal în toate domeniiile...

Şi, ca să concluzionez, nu, nu văd utilitatea Bacului. La momentul actual ar putea foarte bine să se numească "teză" şi să se adune la media generală de clasa a-12-a. Măcar ar fi toţi cei care-l dau mai relaxaţi.

9 comentarii:

  1. Bac sucks. E o vrajeala.

    Elevii sunt speriati de profi. Nu reprezinta mare lucru pentru ca (din pacate) nu ramai cu mare lucru decat daca ti-a placut ceva cu adevarat si nu pt ca ai fost obligat sa inveti.

    RăspundețiȘtergere
  2. BAC-ul este egal cu societatea...adica este un prag conventional, o eticheta care se lipesete pe fruntea cuiva sau nu...
    ...singura utilitate reala pe care o vad este ca unor adolescenti debusolati cu cosuri pe fata le insufla pentru moment spiritul de competitie la limita, de care treci sau nu treci...

    RăspundețiȘtergere
  3. @Evergreen - exact! si cred ca unora le place sa perpetueze chestia cu autoritatea dusa la extrem a profesorilor. poate si de asta ar trebui sa ne debarasam in timp:-??

    RăspundețiȘtergere
  4. @Filotas - :)) n-am avut nici cosuri, nici spiritul de competitie insuflat de bac. deci pot spune ca pana si singura utilitate a lui pt mine n-a existat:))

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-am pierdut jumatate de sanatate cu Bacul, ne-au stresat un an de zile si pentru ce? Eu am dat la biologie, nu la sport si crede-ma, daca mi-ar fi placut si chimia, as fi dat la medicina, atat de mult m-am stresat.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger