.

duminică, 27 iunie 2010

Gânduri de Poe

Nu sunt o persoană religioasă. Nici nu neg existenţa unei puteri superioare dar, după cum am mai spus, nu cred în reprezentările alea grafice, cu Dumnezeu în formă de bunic, cu barbă colilie şi cu porumbelul păcii aşezat strategic deasupra capului. Pentru că-mi place să cred şi-n reîncarnări, şi-n karma care te urmăreşte de-a lungul timpului, şi că forţa aia superioară se joacă cu tine în funcţie de ceea ce faci tu, nu după un plan greu de înţeles. Mă rog, asta cred eu.

În ordinea asta de idei, azi vom vorbi despre fantome, spirite, prezenţe supranaturale care-şi găsesc frumuşel locul prin camere în care, de obicei, mulţi dintre noi locuim.

Totul a pornit în momentul în care m-am gândit eu aşa că aş putea disturba somnul unor persoane cu poveşti supranaturale. A fost aşa, ca un experiment, fără altă bază decât cea a propriilor mele credinţe şi, recunosc, a unor chestii mai bizare pe care le-am trăit eu, cu persoana mea proprie şi personală.

Aşa că am povestit, cu patos şi intonaţie, aşa cum am învăţat încă de la grădiniţă, cum noaptea, în jur de ora 3, spiritele au putere maximă, cum nu e bine să te uiţi în oglindă la ora aia pentru că s-ar putea să vezi cine ştie ce spectru care s-ar putea să fie însetat de sânge; sângele tău. Cum, de fapt, în fiecare casă care nu e tocmai nou construită, există posibilitatea să dai nas în nas cu spiritul locatarului mort. Cum în casele vechi există generaţii de fantome, care nu sunt neapărat bune sau rele, ci acolo locuiesc, pentru că acolo au trăit şi-au murit. Despre cum răul stă sub pat şi aşteaptă să adormi pentru a te apuca de picioare şi a te trage în lumea lui, de unde nu mai ai scăpare. Cum nu trebuie neapărat să crezi în existenţa lor pentru a le vedea; cum mai ales cei cu o sensibilitate crescută pot vizualiza fantomele; cum zgomotele de noapte nu sunt produse de mobila veche, ci sunt paşi ai morţilor care-şi fac plimbarea nocturnă. Mă rog, o grămadă de chestii care mie mi se par normale, cu care m-am obişnuit, cu care m-am învăţat şi nu-mi mai inspiră teamă. Totul povestit undeva, pe la 11 din noapte la serviciu, înainte de a pleca acasă.

Rezultatul:
A doua zi, toţi colegii care m-au ascultat avuseseră probleme cu somnul. S-au trezit în miljocul nopţii, la ora 3; au auzit zgomote ciudate. Becul le-a pâlpâit. Au trecut cu ochii închişi prin faţa oglinzii. Cu toate că a fost foarte cald, şi-au învelit bine, bine de tot picioarele în pătură. Au auzit toate zgomotele provocate de vânt, de vecini, de mâţele în călduri. Cu alte cuvinte, m-am amuzat teribil.

Asta a fost partea întâi. Cea amuzantă.
Partea a doua, cea enervantă:
Dacă nu sunt de acord cu o persoană, şi suntem într-o discuţie, îmi expun punctul de vedere; nu încerc să conving că părerea mea e "aia bună", nu exclud faptul că s-ar putea să aibă dreptate, îmi place să cunosc mai multe puncte de vedere şi să am de unde alege, în momentul în care aleg să cred ceva sau în ceva.

După cum am spus, viziunea mea asupra vieţii şi a morţii, nu e tocmai una ortodoxă. Nu în adevăratul sens al cuvântului. Mă exasperează în schimb persoanele care încearcă să te convingă, cu pumnul în gură, că absolut tot ceea ce spune biblia e real. Că ar trebui să iau ad literam ceea ce spune acolo. Că nu există loc de interpretare. Că nu există nici cea mai mică posibilitate ca acele cuvinte să fie, de fapt, o mare culegere de parabole. Nu, dom'le, că vezi tu, trebuie să crezi fără să cercetezi. Să nu-ţi pui întrebări. Să nu gândeşti decât în cutiuţa special amenajată pentru chestia asta.

Puţin îmi pasă în ceea ce vor alţii să creadă. Mă atac în momentul în care, din cauza asta, mi se spune să tac, pentru că ceea ce expun eu nu e real şi le pângăresc urechiuşele fragile cu blasfemiile mele. E simplu, nu vrei să mă auzi, pune-ţi căşti. Eu asta fac când o discuţie ajunge să mă lezeze pe mine, sau principiile mele. Oricum n-am cum să schimb părerea cuiva, chiar dacă i-aş demonstra ştiinţific, cu pixul şi foaia, că am dreptate. Aşa că de ce să mă obosesc?

În ordinea asta de idei, de ce să tac? De ce să nu pot spune ceea ce cred, atât timp cât e o discuţie liberă, facem caterincă sau ne aducem aminte cum cine ştie ce spirit s-a gândit să-şi facă simţită prezenţa la mine în bucătărie? De ce ar trebui să mă supun unei doctrine doar pentru că e general acceptată? Am cap pe umeri şi circumvoluţiuni pe creier pentru a le folosi, nu pentru a înghiţi găluşte care nu mă satisfac. Şi da, cred cu toată fiinţa mea că am dreptul să-mi pun întrebări şi să caut răspunsuri, nu să le iau de-a gata.

Mă rog, asta a fost aşa, idee de duminică. Pentru că tot nu am voie să muncesc, dar gânditul nu cred că e considerat în nici o biblie drept muncă. Şi dacă cumva la noapte auziţi zgomote ciudate în cameră da, daţi vina pe mine. O să zâmbesc sadic în somn.

12 comentarii:

  1. În legatură cu prima parte,am o colegă care îmi povestea cum nu dormea ea de la ora 2-2 jumate până la 3 şi ceva,ca nu cumva să o prindă ora "diavolului" trează şi..şi..Doamne fereşte:)))
    Cu a doua parte-eu am părinţi foarte credincioşi,care au încercat să-mi insufle şi mie credinţa .Problema e că eu cam "cercetez" şi pe măsură ce fac asta îmi scade credinţa,şi mă cam enervează faza cu "crede,nu cerceta"..în fine..

    RăspundețiȘtergere
  2. :))... tari colegii ăștia ai tăi.
    Am trecut de atâtea ori prin treaba asta cu discuția despre credință și religie, viață și moarte... și de cam tot de atâtea ori se auzea un zgomot de nucă în perete :P
    Cine a spus, a spus bine... e un subiect delicat. Atât de delicat, încât mă irită și pe mine. Mereu același "hai să-ți bag pe gât ce cred eu", sau "ce scrie în cartea aia e sfânt", mereu același miros de praf scos de marea turmă... de oameni.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Cristina - cred ca e important sa crezi in ceva, nu sa te raportezi la ceea ce cred altii; pana la urma, ideea de "credinta" popular vorbind, a fost creata ca sa-ti faci curaj sa traiesti...

    RăspundețiȘtergere
  4. @S - daaa, mai tari ca ai mei nu cred ca gasesti:P

    si da, e un subiect delicat; dar refuz sa mi se bage pe gat chestii, mai ales ca eu nu incerc sa bag nimanui, nimic pe gat cu de-a sila:P

    RăspundețiȘtergere
  5. nu stiu daca sa cred sau nu in biblie...
    poate ceva o exista...dar nu stiu ce .. si nu ma strofoc sa aflu!
    in primul rand una din cele 10 porunci(" 2: Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ... Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti") interzice ... icoanele(iar bisericile sunt pline de icoane la care atat popa cat si "credinciosii" se inchina )
    Deci din acest punct de vedere biserica incalca acea porunca

    cred si eu in fantome, reincarnare ...si altele de genul.. :D

    RăspundețiȘtergere
  6. @Black Angel - daca ii iei la bani maruntzi, incalca mai mult decat o singura porunca, intr-un fel sau altul. prefer sa cred ca fiecare interpreteaza dupa cum vrea biblia, si cred ca mai important e sa poti adormi stiind ca n-ai facut nimic rau, decat sa te bati cu pumnul in piept ca te duci la biserica, sau ca tii post:-??

    RăspundețiȘtergere
  7. :))))
    way to go !!
    asta m-a amuzat teribil :)

    RăspundețiȘtergere
  8. sa fim seriosi . poe " e " despre altceva .

    RăspundețiȘtergere
  9. mărul ştie el ce ştie, dar nu vrea să spună. Ce vrea mărul să zică de fapt, e că Poe, a colaborat cu Sanda Marin la facerea celebrei cărţi de bucate, asta înainte de a scrie seria SAS, fireşte, şiiiii muuuuult după ce a scris el Biblia. Acum, Poe s-a plictisit de scris cărţi şi face Dan Diaconescu în direct.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Iulia Mihai - :)) sigur nu e tot el ala de-a facut arca in locul lui Noe si a castigat si Wimbledon-ul anul trecut?:))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger