Fumo - fumare - fumavi - fumatum

Fumez de vreo 7 ani. Cu pasiune, cu religiozitate, cu încăpăţânare.

Când am început, a fost un moft. Şi n-a fost nici pentru că "m-am luat după alţii", nici pentru că voiam să demonstrez nu ştiu ce nu ştiu cui. Ci pentru că mi-a plăcut.
Primul fum pe care l-am tras a fost Monte Carlo roşu, din ţigara maică-mii, undeva la 14 ani. Am dat fumul afară pe nas, nu m-am înecat, n-am tuşit, dar nici n-am înţeles de ce se face atâta tam-tam pe ţigară. Am zis că n-o să fumez, că nu-i văd rostul, că e un moft, că nu-mi place.
Asta până pe la 19 ani, când am început să-mi iau ţigări la bucată (se mai practica încă) şi să le fumez liniştită în Grădina Publică. Îmi luam câte 2-3, diverse mărci, ca să văd care e diferenţa între ele. Şi-n timp am ajuns să percep acea diferenţă încă de la primul fum.
Am fumat light, filters, lungi, scurte, mărci de care puţini au auzit, mărci care în timp au dispărut, pachete de 10 ţigări, ţigări de foi, cu aromă de cireşe sau de vanilie sau de ciocolată, cartonate, necartonate; fără filtru n-am fumat, ce-i drept, niciodată. Nici Carpaţi, Bucegi sau Doina. Oricum, am fumat mult şi divers.

Acum nu-mi pot imagina cafeaua de dimineaţă fără ţigară, nici pauza de la muncă fără ea, nici pe mine nefumând. Şi da, ştiu şi că nu face bine, şi că poate să facă rău. Dar nu vreau să mă las. Nu acum, pentru că avem o relaţie bine stabilită, consolidată în ani, ne înţelegem bine, ea mă lasă s-o fumez, eu o las să mă controloze până arde de tot, eu o cumpăr, ea se lasă cumpărată.

Dar să ajung la ce a determinat analizarea relaţiei mele cu ţigările. Când un fumător vrea să se lase de fumat, o face brusc. Deodată. Zice "de azi nu mai fumez" şi asta e tot. Pentru că altfel e tortură curată. Bineînţeles că are nevoie de multă, multă voinţă dar, cu impulsul potrivit, are toate şansele să se lase. Dintre impulsurile potrivite, amintim: a rămas însărcinată, chiar simte că ţigara îi face rău, renunţă din convingere.

Cel mai des motiv invocat pentru renunţatul la fumat e, totuşi, lipsa de bani. "Dau prea mult pe ţigări; cu cât dau pe ele îmi pot plăti rata; cu banii ăia aş putea face orice altceva; acum, că scad salariile, trebuie să renunţ la ceva ca să mă ajung cu banii; am făcu un calcul, şi m-am îngrozit cât dau pe ţigări pe lună; sunt bani arşi; un viciu total inutil, dar foarte costisitor; chiria pe o lună." Cu toate aceste argumente - destul de întemeiate, recunosc - n-am cunoscut nici un fumător care să ia hotărârea să se lase de fumat din cauza banilor, şi să se şi ţină de ea.

Te ţine câteva ore, câteva zile, o săptămână. Apoi îţi dai seama că o sută de mii pe zi nu e chiar aşa de mult. Dai mai mult pe cosmetice pe care nu le foloseşti, pentru că deja ai prea multe. Sau pe mâncare. Şi să fim serioşi, parcă nici mâncarea nu-ţi mai prieşte cum trebuie dacă nu-ţi faci siesta cu o ţigară. În plus, asta înseamnă că renunţi şi la cafea, pentru că n-are nici o savoare fără un fum, iar fără cafea eşti terminat. Năuc, adormit, fără energie. Ca să nu mai spun că îţi lipseşte teribil când duci o discuţie interesantă. Păi, nu-ţi mai vin ideile fără măcar să scoţi ţigara din pachet; fără s-o aprinzi. Doar s-o ţii între degete. Să te joci cu ea. Ei, şi dacă tot ai scos-o, poţi s-o şi aprinzi. Un fum nu-ţi face rău. Ba îţi face chiar al naibii de bine. Te eliberează. Te înalţă. Şi, dacă tot ai aprins-o pe prima, o aprinzi şi pe a doua. Şi dacă singurul motiv e lipsa de bani, atunci se duce pe apa sâmbetei hotărârea, pentru că nu banii te fac pe tine; tu îi faci pe ei. Şi dacă tot îi faci, măcar să te bucuri de ceva, măcar să nu-ţi reprimi până şi dorinţele minimaliste, gen o ţigară când simţi nevoia. Aşa că te apuci din nou de fumat pentru că, recunoşti de-abia acum, a fost un motiv tare prost. Cel mai prost. Megaultragigaterramotivul.

Ai mei se tot lasă de fumat pe motivul ăsta de vreo 10 ani. Rezultatul a fost o săptămână în care au fost zombie. Şi-apoi au revenit la prostele obiceiuri, pentru că e rău cu rău; dar mai rău fără.

Şi, pe bune acum, clar dacă nu fumezi ai alte dorinţe. Şi clar banii ăia pe care se presupune că-i economiseşti se duc în primul magazin pentru că eşti în depresie, şi cel mai bun mod de a vindeca depresia e să te duci la shopping, unde spargi mai mult decât ai fi dat pe ţigări, şi tot fără finanţe ajungi, dintr-un motiv sau altul. Nu spun că e bine să fumezi, dar dacă tot îţi place şi tot n-ai voinţa şi imboldul necesar pentru a te lăsa, de ce să te chinui?

Banii vin, banii trec. Vorba lu' taică-meu: nu murim noi gata făcuţi. Şi chiar de-ar fi să murim, măcar să fie cu un zâmbet larg, satifăcut, şi c-o ţigară bună fumegând prietenos.