Două lumânări pe colivă

Zi comemorativă.
Acu' doi ani, pe vremea asta, eram printre nefericiţii care terminau facultatea. Nefericiţi din cauză de cozi, procedură, formulare. Altminteri, cred că a fost momentul care mi-a întărit convingerea că şcoala prea multă nu e de mine.

Adică da, 1-4 le-am făcut pentru că trebuia. Obligatoriu. Cu toate că ştiam să scriu şi să citesc înainte de a mă duce la grădiniţă.
5-8 au fost continuarea obligatoriului. Perioada în care cică mă formam ca membru al societăţii. În care m-am pregătit pentru fabuloasa, glorioasa, metafizica experienţă următoare, liceul.
Liceul a venit ca o urmare firească. Liceu bun, pentru geniul din mine. Mai puţin bun pentru personalitatea mea, motiv pentru care n-o să înţeleg persoanele care-şi aduc aminte cu regret şi cu burbunele de lacrimi în ochi de perioada aia. Pur şi simplu nu mi-a plăcut. Şi singurul motiv pentru care de-abia aştept întrunirea de 10 ani - dacă s-o face şi aia - e pentru a mă simţi bine că după 10 ani, unii care nu mă cunosc încă mai iau ţacă şi zic că am aproape 18; că încă mai îmi permit să port tricouri cu fluturaşi şi baskeţi; că nu am obligaţii gen spălat pamperşi, că pot cumpăra şi al treilea cocktail fără mustrări de conştiinţă, că mă simt bine în pielea mea, cu toate că în liceu au încercat să mă facă să mă simt de căcat. Doar de asta.
Şi-a urmat facultatea. Aia de la început, şi asta pe care am dus-o la bun sfârşit. La care n-am fost decât la examene şi la licenţă. Pe care am făcut-o să fie făcută, fără vreun scop măreţ. Doar pentru o diplomă care lâncezeşte într-un sertar, lângă contractul de la Internet şi lângă fişa fiscală pe anul trecut. Deci, inutilă. Un copac tăiat pentru o foaie cu moaca mea pe ea.

Şi da, azi e zi comemorativă. Pentru că acu' doi ani mi-am spart creierii să iau fişa de lichidare (măcar pentru asta n-a trebuit să alerg eu, au avut grijă colegii mei inimoşi să mi-o ştampileze şi mie; mulţumesc, colegi care aţi avut grijă de mine); am alergat după scos licenţa la imprimantă, făcut poze pentru diplomă, copertat licenţa (nu, nu cu copertă din aia şmecheră, ci cu şină şi coperţi plasticate, pentru că tot la arhivă ajunge, şi puţin îmi pasă dacă licenţa mea o să fie roasă de şoareci înainte sau după cele copertate şmecher), am dat licenţa dimineaţă şi dup-aia am mai stat 8 ore la muncă, s-a ţipat la secretariat la mine, după mine, din cauza mea, am transpirat la gândul că va trebui să vorbesc prea mult la prezentare, am terminat cu licenţa, am avut şi cipilică şi hăinuţă de sfârşit de an, nu mi-am cunoscut toţi colegii, mulţi dintre ei nici nu ştiu cum arată, cu unii încă mai vorbesc (cei datorită cărora, recunosc acum, ştiam când anume se dau examenele).

Acu' doi ani am terminat cu şcoala. Eu am scăpat de ea, şi ea de mine. Şi îi admir pe cei care au avut curajul cheful, ideea de a face şi-un master, şi-un doctorat, dar pentru mine totul s-a oprit la licenţă. Nu de alta, dar nu mai am neuroni pentru examene, pentru referate pe foaie A4, pentru umblat printre secretare şi secretari.
La mulţi ani mie, azi, de ziua mea neoficială!