Hansel şi Gretel @2010

Pot spune, cu lăbuţa pe inimă, că am avut o copilărie fericită. Adică am avut parte de zbânţuiala caracteristică vârstei, am avut tentative de urcat în copaci şi genunchi juliţi; am avut ciocolată, şi gumă, şi dulciuri de câte ori am poftit la ele; am avut camera mea, cărţile mele, jucăriile mele pe care, din fericire, n-a trebuit să le împart cu nici un frate mai mic şi mai plângăcios; am avut alintări, mângâieri, pupăceli, chiar şi când nu le-am cerut. Am avut de toate, şi sunt mândră de asta.

Subiectul de azi: cum să faci copii cu cap.
Adică da, copiii nu sunt aduşi de barză, copiii nu vin dacă pui mâna pe burta unei femei însărcinate, copiii vin atunci când decizi tu că trebuie să vină, când crezi tu că e nevoie şi se mai şi poate.

De la un timp încoace, contrar părerii generale cum că românii nu mai fac copii, am văzut o mulţime de brideriţe. În traducere liberă, embarasada, însărcinate. De-abia însărcinate, sau deja pe punctul de a pocni. Pe lângă ele, o altă mulţime care cochetează serios cu ideea de a dărui un nou membru societăţii, de a aduce pe lume o nouă floare, de a procrea cât mai curând, înainte de a ajunge la 28 de ani, în aşa fel încât să nu capete eticheta de "mamă bătrână".

În ciuda aparenţelor, înţeleg cât de cât ideea că cineva vrea musai un micuţ. Că nu mi se aplică şi că instinctele alea materne despre care s-au scris volume întregi la mine nu se manifestă când văd o chestie mică, plângăcioasă şi cu degeţele mici şi lipicioase, asta e altă parte a problemei. Că n-am de gând să ajut la perpetuarea speciei, şi asta e, din nou, alegerea mea. Dar da, pricep că unele femei au un anumit impuls să-şi creeze un moştenitor, să fie mame tinere, să poată ieşi la o cafea cu copilul ajuns deja la un 15 ani şi să fie consideraţi frate şi soră. Înţeleg perfect.

Ce nu înţeleg, nu pricep, nu pot concepe, e să faci un copil în condiţiile în care nu prea ai ce-i oferi în afară de sentimente materne.
Să mă explic:
Ai undeva în jur de 25 de ani, stai cu chirie într-un apartament cu o cameră, ţi-ai planificat deja o rată babană la bancă, mai mult de jumătate din salariu clar, şi vrei neapărat să faci şi-un copil. Păi, să ne înţelegem; în condiţiile astea, cam cu ce vrei tu să creşti şi un copil pe lângă tine? Ce te faci când, trecut deja de vârsta gugugaga, în care nu face decât să stea în ţarc şi să bălească, o să aibă nevoie de camera lui? Când o să vrea o ciocolată pentru că ciocolata e bună, şi tu n-o să ai cu ce să i-o cumperi? O să-i dai o felie cu gem şi-un şut în fund? Asta mergea când eram noi mici, şi toţi primeam, la un moment dat lecţia asta. Acum, când toţi copiii ştiu ce e aia ciocolată mare, e cam crud să exersezi trecutul pe el. Şi ce o să faci când o să aibă vreo 7 ani, şi-o să vrea telefon mobil? Şi e normal să vrea, pentru că toţi copiii au, şi e normal să aibă, să nu stai cu inima strânsă pentru că nu ştii după ce bloc s-a dus să se joace cu cine, şi trebuie să poţi da de el, dacă nu pentru altceva, măcar ca să-l chemi la masă. Şi ce mobil o să-i iei, în condiţiile în care acum n-ai bani să-ţi iei o pereche de sandale? O să-i dai un mobil second hand, să râdă toată floarea puştimii, cu gadget-uri super şmechere de cărămida cu care l-ai înzestrat tu pentru că, pe lângă toate celelalte chestii, mai trebuie să plăteşti şi întreţinerea, şi n-ai avut cum să-i iei un gadget decent? Şi când o să vrea să invite câţiva copii cu care să se joace, cum o să fie,o să-i închizi pe balcon, pentru că în singura cameră vrei şi tu să te uiţi la un film, sau o să împărţiţi camera cu o linie imaginară, pe care n-or să aibă voie s-o treacă? Cu ce o să-i iei şi jucării, şi caiete cu coperţi colorate, şi cărţi de colorat, dacă tu acum dai tot salariul pe datorii şi nu-ţi permiţi o bluză pe lună?

Ce e mai crud, să renunţi la moftul tău egoist de a avea un moştenitor, sau să-l ai şi să n-ai cum să-i oferi mai mult decât afecţiune? Şi ce fel de afecţiune o să fie, când de fiecare dată când îţi cere ceva vei fi nevoită să ridici neputincioasă din umeri şi să spui "probabil luna viitoare"?

Asta îmi aduce aminte de încă o chestie, care are o legătură vagă cu ceea ce am spus mai sus, dar care m-a lăsat perplexă. Există persoane care susţin sus şi tare, cu pancarte, şi lozinci, şi cu puterea pumnului, dacă e nevoie, că un copil mai degrabă stă într-un orfelinat decât să fie adoptat de un cuplu gay. Că e mai bine să crească cerşind o mângâiere de la asistentele care se ocupă de tot orfelinatul, să împartă probabil camera cu alţi câţiva copii, să poarte haine de căpătat, decât să crească cu doi taţi sau două mame, cu o situaţie financiară mai mult decât bună, care-i pot oferi şi afecţiune, şi un loc cald, bun şi sigur. Nu, că vezi tu, dragă doamne, dacă ajunge gay, la rândul lui?

Am ridicat o sprânceană, în caz că nu se simte. Nu zău, e posibil să fie dresat un copil să fie gay? Pentru că toate persoanele gay au ca singur scop în viaţă convertirea planetei, şi pentru că există şi cursuri care să te înveţe cum să "faci un gay în 5 paşi simpli". Păi, dacă tot copilul e influenţat de ceea ce vede în familie, cum se explică faptul că majoritatea persoanelor gay provin din familii hetero?

Mă îndepărtez de la subiect. Revenind...Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mă gândesc aşa: dacă tot vrei un copil, gândeşte înainte dacă ţi-l permiţi. Pentru că nu e ca şi cum ţi-ai lua un animal de casă pe care, în momentul în care te plictiseşti, îl poţi da spre adopţie. Normal că nici cu chestia asta nu sunt de acord pentru că, din punctul meu de vedere, nici măcar un animăluţ nu e o "marfă" de care te poţi debasara când nu mai ai chef de el, dar se practică mai des decât "debarasatul de copii". Şi nu cred că vrei să fii tăietorul de lemne care îşi duce copii în pădure - da, de Hansel şi Gretel e vorba - pentru a se descotorosi de ei din cauză că nu mai avea cu ce să-i hrănească. Dar da, fă o listă pro şi contra înainte. Nu de alta, dar n-ai vrea ca amintirile pe care le va avea din copilărie să fie strâns legate de "am vrut aia, şi aia, şi aia, toţi copiii aveau, dar mama mi-a zis că nu ne permitem, pentru că suntem săraci lipiţi pământului, şi mai trebuie să mai plătim şi banca."