Posibile descărcări electrice

Jur solemn, cu lăbuţa pe inimă, că cea mai traumatizantă experienţă, cel mai mare bugabu, cea mai terifiantă chestie care se poate întâmpla este cearta cu o femeie. Nu contează motivul, nu contează finalitatea, contează doar cearta în sine. Şi e de rău dacă ajungi acolo.

Să mă explic:
Totul debutează aparent normal. Soarele străluceşte, afară sunt multe grade (sau puţine, depinde de anotimp; nu se ţine seama de factorii meteorologici), păsărele ciripesc, copacii au înflorit, totul e calm şi senin. Asta până la un punct. Când zici ceva, sau faci ceva, sau i se pare că ai zis sau ai făcut ceva. Şi-atunci începe drama.

De la un minuscul cuvinţel, pe care de cele mai multe ori nici măcar nu l-ai gândit aşa cum îl vizualizează ea, erupe Vezuviul. Evident că nu în momentul ăla îţi dai seama că nu ar fi trebuit să îl foloseşti. Nuuuu! Pentru că nici măcar nu ştii care cuvinţel a declanşat bomba. Şi normal că asta înrăutăţeşte lucrurile. "Trebuia să gândeşti înainte de a vorbi!" Asta e clar ca lumina zilei, dar la fel de clar e că nu ai gândit, pentru că, dacă gândeai, evitai cu succes CEARTA.

Urmează deci un potop de cuvinte furioase. Am zis potop? Retractez. Megapotop, ultrapotop, gigapotop. Retractez din nou. Ultramegagigaterrapotopul te loveşte direct în moalele capului. Nici n-ai timp să gândeşti, să formulezi o scuză, să-ţi dai seama care e rădăcina supărării. Nope. Nici o şansă. Pentru că ar trebui să fii mult prea pe fază, şi nimic nu e "mai pe fază" decât o femeie furioasă. Intuieşte ceea ce abia ai gândit că ai putea spune, şi-ţi desfiinţează argumentul înainte de a apuca să-l pronunţi. Până să te gândeşti la altceva, deja apare fraza cu "la sentimentele mele nu te gândeşti! Zi şi tu ceva!" Hm, până să apuci să deschizi gura, continuă: "Normal că nu spui nimic. Nu văd ce ai putea spune!" Păi, atunci, dacă tot nu există nimic ce aş putea spune, de ce mă chinui? Normal că nu trebuie să şi vocalizezi lucrul ăsta, pentru că n-ai face decât să înrăutăţeşti situaţia. Deci taci.E cea mai bună politică.

Dacă taci, iar e o problemă, pentru că nu participi la ceartă, dar e scuzabilă, pentru că, probabil, te gândeşti la ceea ce ai făcut şi încerci să găseşti un mod de a-ţi răscumpăra greşelile. Probabil.

Tocmai când crezi că totul se apropie de sfârşit, că ai ghicit de la ce s-a supărat, că nu mai are nimic de adăugat, că finalmente te va ierta şi veţi fuma liniştiţi pipa păcii, ghici ce! It's not over 'till it's over, pentru că-şi aduce aminte şi de ceea ce ai făcut acum muuult, mult timp în urmă. Ceva ce semăna cu ceea ce ai făcut azi - despre care n-ai reuşit încă să-ţi dai seama ce e - şi ai îmbulinat-o mai tare. Pentru că deja nu mai vorbim de o greşeală, ci de două, sau poate chiar de trei, care atârnă deasupra ta exact ca sabia lui Damocles, şi care de-abia aşteaptă să fie spălată cu sânge. Sângele tău.

Totul se termină - pentru că se termină la un moment dat - când şi-a vărsat tot of-ul şi nu mai are nimic de zis, nimic de amintit, nimic de completat. Evident că asta se întâmplă după câteva ore, timp în care ai fi în stare să recunoşti şi ceea ce au făcut alţii, numai să o calmezi. Să redevină fiinţa zâmbitoare pe care o ştiai, fără intenţii criminale şi cuvinte ucigătoare. Normal că-ţi ceri scuze, pentru că e clar că ai greşit undeva, normal că le acceptă - nu fără să te facă să promiţi că niciodată, dar niciodată n-o să mai faci aşa ceva - şi totul se încheie fără uşi trântite şi fără ameninţări gen "mă duc la mama", pentru că asta deja e expirată, iar ea e o femeie în pas cu moda.

Tablou de final: linişte, pace, pipa păcii.
Notă: Calcă pe vârfuri de acum înainte. N-ai vrea să se mai dezlănţuie încă o dată Vezuviul. Nu de alta, dar cine ştie ce-şi mai aduce aminte:P