Dar acum, serios vorbind, dragă Cutare plin de dileme, primul lucru pe care trebuie să-l investighezi e dacă persoana pe care o suspectezi are 3 mânuţe. Pentru că e dovedit ştiinţific că orice persoană gay are o anomalie din asta. Ori 3 mânuţe, ori două capete, ori - cel mai des întâlnit caz - branhii, adânc ascunse în spatele urechii. Şi capacitatea de a arde instant, dacă arunci cu agheazmă pe el. Întreabă pe oricine.
Apoi, dacă ai impresia că doar te bate prieteneşte pe umăr, te-nşeli amarnic. De fapt încearcă să te molipsească cu gaytudine prin simpla atingere. Să te ademenească în asemenea hal, încât să fii vrăjit etern şi total. Nu, nu ţi-e prieten, de fapt îşi face scenarii despre cum să te răpească lumii "normale" şi să te dedea focurilor veşnice ale iadului.
Caută cu atenţie şi orice alt semn fizic: o tunsoare prea puţin banală, pierce-uri, tatuaje, toate sunt acolo cu un scop. Că se-mbracă excentric sau cu bun gust, că iese-n evidenţă c-un parfum, sau c-o manichiură, sau pur şi simplu are o postură jemenfoutistă, semnele sunt acolo. Trebuie doar să deschizi bine ochii.
Pe bune, chiar mai crede cineva că există un tipar bine stabilit? Există maeştri ai travesti-ului atât de straight încât te bagă-n dubii şi aparenţe atât de hetero încât, atunci când afli că te-ai înşelat, te-ntrebi dacă nu ţi s-a defectat gay-darul.
Când eram mică circulau nişte "semne de necontestat": brăţara de picior la gagici, neapărat pe dreapta, cercelul la bărbaţi tot pe dreapta, inel pe degetul mare, şi altele de genul ăsta. În timp am înţeles că unele erau reale, altele aveau scop pur estetic. Un bărbat cu manichiura făcută poate însemna că doar ştie să aibă grijă de el, la fel cum o femeie neîngrijită nu e neapărat butch, ci doar extraordinar de neglijentă cu propria persoană.
Tiparele dispar, graniţele la fel. Şi data viitoare când te mai întrebi dacă cineva e gay, poate ar fi mai simplu să-l întrebi direct. E posibil chiar să răspundă sincer. Dacă nu, toate semnele sunt o mare iluzie. Mori de vânt şi vânătoare de vrăjitoare.
Pân' la următoarea dilemă, la bună vedere!
de ce m-ar interesa daca o alta persoana e gay sau nu ... daca nu vreau sa fac sex cu ea (acea cealalta persoana)? si nu, chiar nu vreau sa fac sex cu tot ce misca!
RăspundețiȘtergere@INTJ - pe tine, probabil, nu. dar pentru alţii, există diverse motive. unele care nici nu ştiam că există...
RăspundețiȘtergereAsta cu inelu' pe degetul mare n-o stiam. Cu cerceii si bratara de la picior auzisem si eu...
RăspundețiȘtergereMa indoiesc ca am sa apuc sa vad lumea descuiata la minte in asa masura incat sa inteleaga trebile astea, dar...nu pot decat spera. :)
@Andera Y - încuiaţi vor exista întotdeauna; că va fi vorba despre gay sau despre orice alt subiect. pentru că unii pur şi simplu nu vor să accepte că nu suntem cu toţii croiţi pe acelaşi calapod.
RăspundețiȘtergereFoarte tare! Incuiati sunt multi dar cred ca se mai raresc. Sper ca mergem inspre mai bine si inspre o lume in care e loc pentru toti. :)
RăspundețiȘtergere@Nora Vaum - ori se răresc, ori au cluburi speciale unde se exprimă; oricum ar fi, să sperăm că va fi mai bine, dar mai curând.
RăspundețiȘtergereAuzi, m-am intrebat cateodata, in cluburile astea aia de la intrare cum isi dau seama pe cine sa lase inauntru si pe cine nu. Sa stii ca totusi sunt niste semne...
RăspundețiȘtergere”semne” sunt; dar nu atât de banale/evidente pe cât cred unii
Ștergereor fi vanatai...
RăspundețiȘtergeredoar dacă-s iscălite de către fabricant
ȘtergerePumnii mei minte nu are,
RăspundețiȘtergerecand ma iscalesc te doare!
hi hi hi!
exact pe principiul ăsta!
Ștergere