Mult prea natural

Mă enervează găinile de ţară. Alea despre care mulţi spun că-s mai bune, mai sănătoase, mai gustoase şi toate mai-urile de genul ăsta. Că mâncarea e mai delicioasă dacă e din găină de curte, că nu ştii ce-i bun dacă nu le apreciezi, bla-bla-bla.

Mă, mie-mi place puiul din comerţ. Cu ăla am crescut. Gustul ăla îl percutez. Ăla-mi gâdilă papilele gustative. Dă-mi găină de curte, crescută cu dragoste şi cu mâncare naturală, şi-s un om mort. Gustul eco mă dă peste cap. Îl recunosc şi-l ocolesc mai ceva ca vampirii usturoiul.

Face doamna mamă zilele trecute şniţele. De pui. Îmi plac şniţelele de pui. Şi-mi sustrag subtil vreo două, îmi iau cafeaua, mă aşez comod în faţa compului, şniţelele aburinde, nu prea fierbinţi, cât să fie numai devorabile, îmi iau avânt, muşc dintr-unul şi... dezamăgire! N-am apucat să mestec. Era GUSTUL ACELA! Gust de găină originală, crescută sănătos şi cu boabe de porumb, ovăz, mei şi ce se mai dă la găini. Găină care a avut loc să alerge prin curte, care a vânat râme şi n-a avut mai mult de alte 20 de surate prin preajmă. Oripilare totală.

Şi-ntreb candid:
- Doamna mamă, ăsta-i şniţel din carne de găină originală? Sau vine direct din galantar?

Temerile mi-au fost confirmate. Fusesem otrăvită. Să-mi fie învăţătură de minte să mai mănânc fără să-ntreb înainte de unde provine... Şniţelul a ajuns la Cami. Cami pisica. Care a plescăit mulţumită şi l-a devorat fericită.

Pe exact acelaşi principiu, nu-mi place apa de fântână sau de izvor. E prea... PURĂ. Dacă nu-i simt eu izul de clor, dacă nu ghicesc bacteriile înotând fericite, dacă nu-mi imaginez amiba mâncătoare de creier în ea, degeaba! Cică apa ar trebui să fie fără gust. Dacă n-are gust de apă de la canal, nu-i apă, frate!

Natural e bine pentru orice altceva în afară de apă şi de carne de pui. Trăiască puiul de Avicola! Trăiască apa cu gust de clor! Trăiască maniile mele!

Pân' la următoarele manii, la bună vedere!