Bună dimineaţa, Ruxandra

Conduc sau mă conduce Toyota cu faruri oblice, într-un Beijing cu ochi oblici. Japonia în China.

Bună dimineaţa, Ruxandra. Radu sunt. Da, am ajuns cu bine, am reuşit să dorm 4 ore. M-a trezit soarele de Beijing.
Soarele e altfel aici. Totul e roşu, totul e oblic; ochi oblici şi mulţi, steaguri roşii suspendate stradal şi mii de biciclete. Şi miroase a orez.
Muzica ţipă a arcuş, a gong şi-a pasăre rănită. Soarele are ochi oblici prietenoşi şi mănâncă orez.
Îmi este cumplit de cald şi doi puşti raşi în cap insistă să facem poze. Nu pot pronunţa „Radu” şi mă distrează. Deasupra flutură steaguri roşii cu franjuri, anunţuri, reclame sau reţete cu orez. Reinventez aerul Chinei în Toyota. Răcoare japoneză, Auto AC.

Beijing-ul e plin de fum şi de ochi mici. Beijing-ul îmi zâmbeşte.

Conduc spre nord, spre Simantai şi mi-e dor de tine, Ruxandra. Conduc spre Marele Zid.
Conduc spre turnuri: turnul 12 cu „ochi de pisică”, turnul 15 „al zânelor”.
E expediţia mea cu mine spre zâne cu ochi de pisică. Expediţia mea şi un volan care îmi respectă comenzile ca şi cum aş fi Dumnezeul Chinei.
Sau al Japoniei?

Toyota mea japoneză în dinastia de nord a Chinei. Iar China zâmbeşte oblic, zâmbeşte ca tine, Ruxandra. Când îmi eşti interzisă, când oraşul e interzis, când e interzisă viteza mea spre o minune a lumii noi. Când o legendă şoptită povesteşte oblic despre milioane de braţe care au ridicat dragonul de piatră vizibil din spaţiu. Spre care mă îndrept în viteză, alunec lucios, fără autostradă. Luminez xenon. Monitor multi-teren pentru peste 5000 de kilometri de Zid. Afişaj Optitron pentru fiecare kilometru din Zid.

Bună dimineaţa, dragon de piatră!

Conduc puterea, conduc transmisia, conduc realitatea spre legendă. Conduc, sperând să văd tot, conduc sperând să văd unde s-a prăbuşit zidul. Ştiai că s-a prăbuşit, Ruxandra? Da, s-a prăbuşit Zidul. Te-ai speriat. Nu, nu tot zidul. Acum zâmbeşti oblic şi relaxat, când îţi spun că nu s-a prăbuşit tot Zidul, Zidul cel mare.

Dar a existat o femeie frumoasă care a iubit un bărbat frumos. O femeie cu ochi oblici care a iubit aşa cum nu mă iubeşti tu pe mine.
Un bărbat care a cărat argilă şi mortar şi piatră de calcar, aşa cum nu ştiu eu să car.
Alături de milioane de alţi bărbaţi. Construind turnuri în dragonul de piatră, turnuri înalte care observau sau ascundeau arme. Bărbat care moare, femeie frumoasă care îl caută.
Pas cu pas, din turn în turn, de la un capăt în altul al zidului, mii de kilometri cu dragoste, speranţă şi coşul ei cu orez cald de seară.

O legendă şi un ultim turn care adăpostea adevărul şi corpul iubitului cu ochi oblici. Ea a plâns, aşa cum nu ai plânge. A plâns şi s-a prăbuşit turnul.

Conduc spre ultimul turn chinezesc în maşina japoneză. Da, e o breşă în zid. Da, e un loc care doare în dragonul de piatră. Acum, un templu în cinstea ei.

Ridicaţi-vă
Cei care nu vreţi să fiţi sclavi!
Să facem din trup şi sânge noul nostru Mare Zid.

Ţi-am cumpărat o vedere şi ţi-am scris versuri din Imnul de Stat. Nimic romantic.

Bună seara, Ruxandra.
Conduc spre Beijing. Conduc în siguranţă. Monitor multi-teren şi iar sunt Dumnezeu în China. Mă feresc, accelerez, evit orice mi-ar agasa liniştea de la volan.

Conduc spre Beijing în Toyota care păstrează amintiri. Pentru tine. Un evantai, un steag mic roşu şi o vedere din Simantai. Depozitate cu grijă. Am mult spaţiu, prefer să nu fiu romantic. Dar ţi-aş aduce China în torpedou, toate zâmbetele oblice, soarele roşu şi turnurile cu poveşti. Chiar am spaţiu.

Le văd, le simt şi renunţ la memoria mea.
Ştiu şi păstrez tot cu Land Cruiser.

Conduc spre hotel, spre străzi roşii şi ochi oblici de seară. Alunec, mă ridic şi nu sunt sclav.

Ridicaţi-vă
Cei care nu vreţi să fiţi sclavi!

Noapte bună, Ruxandra. Radu sunt. Îţi aduc China în Toyota japoneză.

Super Blog, etapa 17.