Departe de lumea dezlănţuită

Nu ţin minte să fi fost mare tragedie când se oprea curentul, mică fiind. Decât dacă trebuia să urc 9 etaje pe întuneric. Oricum n-aş fi folosit liftul, dar întunericul ăla total mă dispera. Simţeai cum te înghite. Aveam două variante: să urc cu lumânări strategic depozitate în cutia poştală, sau să aştept până revenea lumina. Le-am încercat pe amândouă, şi nu pot zice c-a fost plăcut.

În ultimul timp, nu s-a prea mai oprit curentul. Sau nu în aşa fel încât să mă deranjeze. Până alaltăieri. Ora 21.30. Acasă. Un playlist, bramburind netul, chinuind pisica, mă rog, ce face omul când îşi face de lucru. Mă-ntind să dau muzica mai tare şi PADABUMBANG! se sting luminile. Mă, beznă, zic. Nu tu bec, nu tu boxă, nu tu comp, doar felinarele lu' Cami strălucind premonitoriu în camera fără de lumină. Ei, cât poate să dureze? Maximum juma' de oră. Şi-ncepi, Camelia, şi foieşte telefonul, pentru că el are lumină, şi ţie-ţi place lumina, şi aşteaptă să se aprindă ca prin minune becul de deasupra ta, pentru a putea să faci din nou ce făceai tu acolo.

Şi-am o dilemă: ce face omu' când nu e curent, şi-i mult, mult prea devreme pentru a te gândi măcar la somn? Primul instinct a fost să zic că a picat curentul, bine măcar că am veioză. Şi-apoi m-a lovit: ai veioză, da' veioza se bagă-n priză, priza e moartă, deci da, degeaba ai veioză. Şi, pân' la urmă, ce faci? Compul iese primul din discuţie, de citit n-am cum citi pentru că n-am vederea nocturnă activată, evit să mă plimb prin cameră pe întuneric, pentru că am darul inegalabil de a mă lovi de orice, mai mult de a sta pe scaun şi a medita la nemurirea sufletului, n-am cum. Şi nici asta n-ar fi tocmai recomandat, pentru că cine ştie ce spirite mai neliniştesc, şi dispar într-o lume paralelă, fără cale de întoarcere.

Nu, nu făceam voodoo. Încercam să comunic cu eul interior şi să-mi redescopăr rădăcinile ancestrale...

Două ore pe ceas a ţinut pana. Am învăţat despre telefonul meu mai multe decât în cele câteva luni de când îl am. Am modelat lumânări pentru că, din fericire, mi-am adus aminte că mai există câteva prin cameră, şi-am mai spart din beznă, am reuşit să ceruiesc şi pătură, şi scaun, şi birou, şi-ntr-un final glorios, şi-a revenit. Back to civilization.

Da' n-a ţinut mult. A doua zi când m-am trezit, ghici ce! Din cauză de pana anterioară, netul meu era dead, over, kaput, конец. Recunosc cu lăbuţa pe inimă, n-a mai fost la fel de grav. Fără net, se poate supravieţui. Sunt miliarde de chestii pe care le poţi face dacă ai o priză-n viaţă...

Ce-nvăţăm noi de aici? Chestia esenţială şi primordială pe care tre' s-o cumpăr, e o lanternă. D'aia mare. Şi să învăţ pe de rost numărul de la Electrica şi de la serviciul tehnic UPC. Nu de alta, da' data viitoare măcar să stresez pe cineva, în aşteptarea soluţiei.

Pân' la următoarea pană, la bună vedere!