A nu se înţelege din asta că toate pozele făcute le şi scot frumos la imprimantă. Departe de mine gândul. Dar sunt unele pe care prefer să le am şi tradiţional, în album. Şi încă mai cred în magia unor poze împachetate frumos şi oferite cadou şi nu, nu cred că poză = despărţire. Cred în magia pozelor, nu în blestemul lor.
De ce vorbesc doar de poze dacă mă refer la monitoarele din seria P-IPS ProArt, pe numele lor PA246Q și PA236Q? Pentru că la poze simt diferenţa între ceea ce consider eu demn de scos pe hârtie şi ce iese până la urmă. Acolo văd diferenţa de culoare chit că e vorba doar de o nuanţă; la poze mă enervez că am lucrat câteva ore şi pân’ la urmă umbrele nu’s tocmai reale; la poze-mi dau seama cât de mult contează din ce unghi privesc monitorul şi cât de mult poate fi distorsionată realitatea.
PA246Q și PA236Q acoperă 98% din spectrul Adobe RGB şi redau peste 1,07 miliarde de culori; nu spun că ochiul meu distinge conştient atâtea, dar e bine de ştiut. Funcţia Quickfit m-ar ajuta să dimensionez real pozele, iar tabela LUT pe 12 biţi să văd mai curat, mai profund culorile. Ce m-a încântat la ele a fost că au unghiuri de vizibilitate mai mari de 178°; în traducere pentru mine, asta înseamnă că, oricât m-aş foi în faţa monitorului, stânga-dreapta/sus-jos, n-aş avea probleme că mi se schimbă culoarea ecranului. Din orice unghi aş privi, aş vedea aceleaşi nuanţe. În plus, dacă m-aş apuca de făcut portrete şi aş vrea să le văd în toată splendoarea lor, aş întoarce lejer monitorul; poate fi rotit la 90 de grade, pentru a nu-mi da mie bătăi de cap.
Şi mai are ceva intrigant: DisplayPort, HDMI, DVI, D-sub, un card reader 7-in-1 și două porturi USB 2.0, ca să pot conecta la el multe, multe chestii. Să nu duc lipsă de surse pentru poze.Mda, ar fi fain să am un monitor din ăsta. Nu-s eu mare messer când vine vorba de fotografii. De cele mai multe ori îmi pierd răbdarea înainte de a edita cum trebuie o poză. Prefer să o scot la imprimantă needitată, dar asta nu înseamnă că nu o întorc pe toate părţile, şi că nu scotocesc prin alte zeci până a mă convinge că e cea potrivită.
Şi-ar fi fain şi pentru momentul în care mă apuc să „refac” fotografii vechi; din alea din 1900 toamna. Din arhiva proprie şi personală, dar cărora vreau să le mai „împrospătez” imaginea. Doar puţin, cât să nu se piardă de tot. Dar, ca să fiu total sinceră, nu pentru că aş fi eu mare împătimită a fotografiei, ci pentru că mă fascinează gadget-urile, şi pentru că, întors într-o anume poziţie, monitorul ăsta parcă zâmbeşte. Parcă-mi zâmbeşte. Îmi plac zâmbetele sincere, şi-mi place de el.
Super Blog, etapa 25.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu