Gratuit

Mă, mie-mi plac oamenii care spun ce au de spus. Chit că-i cea mai majoră răutate pe care ar putea-o spune. Prefer să mi-o spună frumos, în faţă. Dacă e îndreptăţită, mai discutăm; dacă e răutate gratuită nu, nu mai avem ce discuta.

Da' mă disperă persoanele care-aruncă o replică, aşteaptă să vadă cum reacţionezi, şi dacă dai semne că nu ţi-a picat tocmai bine, aruncă şi-un râs d'ăla fals, de-i auzi plămânii cum se chinuie să scoată zgomote: "hai, fată, am glumit, nu mai ştii de glumă? Te superi şi tu aşa, din nimic... Te ştiam cu simţul umorului, altfel nu-mi permiteam."
Ha, ha! Ce-am mai râs! M-am spart de râs, pe bune.

Deci da, mă disperă replicile aruncate în stilul "dacă se prinde, de bine; dacă nu, a fost o glumă". Spune, frate, ce ai de spus. Asumă-ţi consecinţele replicii tale. Pregăteşte-te pentru reacţia mea de după. Pentru că, dacă m-ai atins cam tare, poţi încerca tu faza cu gluma până-n pânzele albe, că tot nu ţine. Poţi decreta că nu am deloc simţul umorului; pentru glume proste şi rele nu, nu am.

Şi-n aceeaşi ordine de idei, nu-mi place răutatea gratuită. Răutatea aia de-o faci fără nici un motiv, doar de dragul de a face rău. Replici aruncate acolo unde ştii că mă doare cel mai tare, doar pentru că aşa ţi s-a părut ţie ok în momentul ăla. Fără să-ţi fac nimic, ba poate chiar fără să te bag în seamă. Doar pentru că morcoteşte-n tine şi, dacă n-o spui, o să dai în foc. O să explodezi şi-o să-ţi iasă fum pe urechhi. Vorbeşte-ntr-o pungă, departe de mine; scapă de replicile alea care te chinuie şi-apoi vino să stăm de vorbă. Sau nu. Da' nu te juca gratuit cu mine, pentru că nu se ştie în ce fel reacţionezi. Şi, provocată de tine, replica mea n-o să mai fie gratuită. O să fie scurtă şi dureroasă. Knock-out.

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!