Legea câinilor sau cum să fii turbat pe două picioare

Am crescut crezând că oamenii chiar pot schimba lumea. Că dacă sunt destul de mulţi, şi destul de uniţi, şi dacă vor cu adevărat, chiar pot schimba ceva. Aveam atâtea exemple la dispoziţie: de la sufragete, la Martin Luther King, de la drepturi egale pentru femei, la drepturi egale pentru gay. Şi chiar am crezut că dacă strângi semnături, şi faci scandal, şi te agiţi pentru o cauză bună, cauza aia chiar are şanse de reuşită.

Toată lumea se plânge de "ăia de ne conduc" din ţara asta. Nu m-am plâns. N-am avut de ce. Nici de salarii, nici de disponibilizări, nici de legea pensiilor, nici măcar că s-a scumpit nu ştiu ce cu nu ştiu cât. Pentru că nu-mi pasă. Şi nici nu cred că un limbaj de genul "cretinii, hoţii, nenorociţii" ajută la ceva. Dar azi zic aşa: CÂT DE CRETIN TREBUIE SĂ FII, RETARDATULE, ŞI CÂT DE PSIHOPAT/SADIC/IDIOT ÎNCÂT SĂ SPUI "DA" EUTANASIERII ÎN MASĂ?

Când ţi se explică ca la proşti, cu desene pe hârtie, că sterilizarea e mai eficientă, mai normală şi - nu că te-ar afecta cu ceva - mai umană. Şi când ai exemplul trecutului, care-ţi spune că a fost măcel în 2002, şi n-a fost nimic legal sau uman atunci. Când unii se agită, şi strâng semnături, şi se oferă zeci de ONG-uri să se ocupe de sterilizare/adopţie, numai ca să fie totul ok pentru toată lumea. Când hingher e egal cu călău şi ucigaş cu sânge rece. Când până şi vocile din afară strigă împotriva barbarismului. Când vezi, şi ştii, şi auzi că eutanasierea aia nu se face ca-n filme, că nu adoarme fără griji, că e crunt şi sângeros. Şi cum dormi noaptea? Sau cum mai ai tupeu să te uiţi în oglindă?

Am citit ce presupune legea. Ce ar trebui să fie făcut, şi cum ar trebui făcut. Dar cum n-au fost auzite vocile care au ţipat, cum n-au fost citite semnăturile, cum s-a ignorat orice cale de mijloc şi cum s-a reuşit aprobarea unei legi peste voia multor oameni, mă-ndoiesc de respectarea paşilor frumos descrişi acolo. Au mai fost vorbe frumoase, şi-a fost măcel.

Şi mi-e jenă că am fost atât de plod încât să cred că, într-un regim democratic, se pune preţ pe vocea oamenilor. Şi da, prostia doare; da' nu-i doare pe proşti, îi doare pe cei de lângă ei. Şi, în ciuda tuturor contra-exemplelor, încă mai cred că, poate, în ultimul moment, ceva s-ar putea schimba. Pentru că măcelul nu-i soluţie. Şi Hitler a exterminat evrei; i se pare cuiva că nu mai există evrei în lume?

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!