Creşti, creşti, explodează!

Există câteva chestii care n-ar trebui să crească. Să fie interzis prin lege. Să li se taie capul dacă îndrăznesc numai să se gândească că ar putea creşte. Să nu existe opţiune de creştere. Sau să vină cu opţiuni şi buton: ai chef să crească, apasă butonul. N-ai chef, blochează-l, desfiinţează-l, distruge-l.

Pe bune acum, de ce am eu nevoie să-mi crească unghiile? Nu le dau frumos cu ojă roşie; nu le-aş recunoaşte ca fiind ale mele, aş avea senzaţia că am mâinile altcuiva după mine. Nu am nici de gând să vânez cu mâinile goale antilopa, s-o sfâşii cu dinţii şi s-o jupoi cu unghiile. Nici măcar nu-s profesor, să zgârii sadic tabla, să se facă linişte. No, sir, n-am nevoie de unghii lungi. Şi totuşi cresc. O dată pe săptămână trebuie să le tund. Şi să fiu atentă să nu-mi tai şi degetele cu ocazia asta. Nu pot folosi unghieră, greu găsesc un forfecuţ cu care să mă înţeleg, ce mai, adevărat calvar. Dacă n-ar creşte, aş fi cu mult mai fericită.

Şi păr pe picioare? Măcar de-ar ţine de cald, da' nu, frate, e acolo fără motiv. Creşte. Stă pe picior, şi creşte. Asta face el. Creşte şi-mi face mie nervi. Când mi-e lumea mai dragă, se trezeşte că parcă ar vrea să se bage-n seamă. Planeta ar fi un loc mai bun dacă femeile n-ar avea păr pe picioare. Mai puţin curent folosit, amprentă de carbon minimizată, mai puţin stres, mai puţine ţipete, mai puţine picioare înroşite, mai puţine bic-uri vândute, mai mulţi urşi panda născuţi, drepturi egale pentru pinguni, d'astea. Deci da, părul care creşte e the devil.

Plus nasul care creşte când spui minciuni, urechile care se lungesc de foame, Păsărilăţlungilă... Chestii inutile care n-ar trebui să crească. Ar trebui să rămână veşnic mici. Neuroni stresaţi inutili.

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!