Cool and chic

Nu fac lucruri extraordinare cu compul meu. Compul meu care e sistem desktop, care are o vârstă venerabilă, şi cu care mă-nţeleg pentru că ne cunoaştem demult. Dacă ar fi să-l schimb c-un laptop, aş face-o pentru că mi-ar oferi autonomie. Nu m-ar ţine legată de birou şi de priză, şi nici n-ar trebui să descurc fire sau să mut monitorul în momentul în care stau în pat şi văd un film.

În spiritul autonomiei, aş alege un Asus K53SV-SX379D; m-am transformat în şoarece de bibliotecă şi-am aflat că posedă Super Hybrid Engine, ca-ntreaga serie K53, de altfel. Adică tot ce nu e folosit, n-are de ce să consume energie; bateria ţine cu până la 25% mai mult decât a altor notebook-uri. Pentru momentul în care mă decid să-mi iau laptop-ul în spinare şi să pornesc la drum fără griji că-mi va muri bateria-n braţe.

După cum spuneam, nu fac trucuri complicate cu calculatorul. Dar sunt momente în care am deschise douăjdemii de ferestre, ascult muzică, caut nu ştiu ce trăsnaie pe net, deschid câteva documente-n word şi, eventual, mai încerc să transform o poză. Tragedie totală. Totul se-nţeapă, simt cum îmi cresc firele albe aşteptând să-şi revină, mă cert eu pe mine, dar degeaba. Răul e făcut, trebuie să aştept. De asta procesorul Intel® Core™ i7 cu care e dotat Asus K53SV m-ar salva din impas. Pentru că e puternic, pentru că rezistă la stres şi, în combinaţie cu memoria de 8 GB, mi-ar permite să nu mai clachez la fiecare aplicaţie în plus. Dar dacă, din nefericire, tot l-am chinuit prea mult, n-am nici o şansă să mă trezesc cu palmele transpirate, pentru că Asus K53 aduce în plus tehnologia IceCool, care menţine temperatura tastelor şi a palmrestului mai mică decât cea a corpului. Mă relaxează să ştiu că n-am nici o şansă să mă-ncălzesc de la prea multă solicitare.

Recunosc că am obiceiul de a mânca pe tastatură. Orice aş face, că mă joc, mă uit la un film sau pur şi simplu frec netul, mănânc. Chestii care fac firimituri. În fiecare zi trebuie să-mi scutur tastatura, s-o şterg de praf, lucru care mă enervează şi mă face să cred că o tastatură Chiclet mi-ar menţine neuronii mult mai calmi.

Am mai spus-o: nu-s un as în materie de tehnologie. Dacă mă uit la un laptop, mă uit la memoria internă, la memoria externă şi, mai nou, la procesor. Memorie internă – bifată; procesor – bifat; spaţiu pe hard, cât cuprinde, adică 750 GB. Să tot acumulez lucruri utile sau mai puţin utile, fără să fiu nevoită să-mi extind colecţia de dvd-uri. În plus, placa video NVIDIA GT 540M cu memorie dedicată mi-ar da voie să joc jocuri complicat de fascinante, dacă m-aş hotărî să renunţ la Solitaire şi Luxor.

Nici design-ul nu e de ignorat. L-aş fi preferat pe-o culoare cât mai trăznită, dar faptul că e ciocolatiu îl scoate din anonimat, iar carcasa de aluminiu îi dă o notă de eleganţă. Nu doar negrul e veşnic clasic.

Un scenariu în care K53SV mi-ar fi de folos? Simplu: dimineaţă, cafea, eu nefuncţională dar trebuind neapărat să termin un slide care-mi dă bătăi de cap de ceva timp. Eu - fără prea multă răbdare din dotare, el - trebuind să se mişte repede, impecabil, să-mi arate clar pozele pe care vreau să le folosesc şi să nu mi se blocheze pentru că da, am de ales dintre zeci de poze şi mai vreau şi-o melodie pe care trebuie neapărat s-o editez c-un anumit progrămel care-mi mănâncă şi el din memorie, şi mai am două ore până să ajung la serviciu, şi nu mă lăsa la greu, procesorule, şi cântă-mi frumos melodia din boxe, şi lasă-mă să mai pun puţină culoare pe poză, şi zi-mi că slide-ul e gata la timp. Pentru că eu mă mişc repede; foarte repede. Dar degeaba aş fi eu rapidă dacă laptop-ul n-ar fi şi el măcar la fel de rapid ca şi mine.

Super Blog, etapa 16.