Mă târăsc până-n bucătărie, mă mişc puţin în reluare şi-n orice chestie văd doar pat, pernuţă, păturică. Da, cu diminutive. Am zis doar că-i altă persoană. Una care vrea să se arunce la loc în pat, să tragă păturica peste cap şi pună ceasul să sune la 12. Poate chiar la 13.
Da' nu asta-i partea ciudată. Partea ciudată e că, peste o bucată de timp, Camelia asta cealaltă începe să vorbească. Mă, mult. Mult de tot. Orice i-aş face, vorbeşte. N-o pot opri nici cu ordinul procuraturii. Nu zic nu, şi eu vorbesc mult atunci când am chef, şi când sunt în dispoziţie, şi mai ales dacă-mi place compania. Da' Camelia cealaltă n-are nici reguli, nici limite. Turuie-ntr-una. Şi-o ţine dispoziţia de turuit câteva ore. Cam până pe la ora la care devin eu funcţionabilă de obicei. Deci târziu.
Mă gândesc cu groază la momentul în care va vrea să mă preia de tot. Să mă cotropească. Să se instaleze total şi iremediabil în corpul meu. Dezastru s-ar chema. De-asta evit să mă trezesc prea des dimineaţa. Pentru cei care au onoarea de a o cunoaşte, nu, nu sunt eu. Eu n-aş avea suflu să vorbesc atât de mult la o oră atât de matinală. Dar enjoy her! Nu se ştie când şi cum mai apare...
Pân' la următoarea dimineaţă, la bună vedere!
Eu zic să-i dai două palme, poate se prinde şi tace. :)) Oare ar riposta?
RăspundețiȘtergere@Liviu - s-ar putea să iasă măcel...
RăspundețiȘtergerepoate e mai bine asa. eu la prima ora, ma rog la primele doua-trei, sunt un urs care mormaie. nu pot sa scot decat "mmm, rrr, ce ? hmm ? hmmm...!". si invariabil, aproape in fiecare dimineata vars cafea pe jos, pe halatul meu si ma lovesc de toate extremitatile mobilei care imi iese in cale. as prefera sa am vorbele la mine, deci ca sa ii binedispun pe cei din jur.
RăspundețiȘtergereapropo, Camelia aceea vorbeste si tare, dimineata ?
@macinpar - asta se întâmplă doar dacă sunt nevoită să mă trezesc dimineaţa; dacă mă trezesc normal, la prânz, urs sunt şi eu.
RăspundețiȘtergererecunosc, recunosc... da:D