Cum o fi

Percep lumea în alb şi negru. Uneori, mai văd şi nuanţe de gri. Sunt momente când o văd în culori. Mai rar în ultimul timp. Cândva o vedeam în culori. Cândva erau culori. Nu mai sunt culori pe lume. Doar roşu. Roşu de ruj. Roşu de sânge. Roşu de vin. Roşu de promisiune încălcată.

Cum e să ştii ceva. Mai multe ceva-uri pe care le ştii, şi le simţi, şi le-ai trăit, şi să ţi se spună că nu. Că de fapt, nu. Că ştie mai bine ca tine şi ce ştii, şi ce simţi, şi ce-ai trăit. Cum e să vrei să fii crezut şi pentru că ai minţit o dată, să nu mai fii? Dar să crezi în continuare? Cel mai prost din curtea şcolii. Aşa e.

Toată lumea are voie să greşească, nu? Toată lumea, în afară de mine. Toată lumea, în afară de mine. Toată lumea, în afară de mine. Obsesiv-compulsiv. Ca atunci când te-ntorci de două ori să vezi dacă ai închis uşa, cu toate că ştii că ai închis-o. Obsesiv-compulsiv. Când ştii că ai dreptate, dar n-o poţi dovedi. Când ţi se ia totul. Şi ţi se dă înapoi. Şi ţi se ia din nou. Şi din nou ţi se dă. Iar, şi iar, ca-ntr-un joc. Nu poţi juca un joc decât în doi. Şi dacă regulile sunt îndeajuns de clare pentru amândoi. Nu poţi juca un joc când unul joacă după reguli şi celălalt le face pe drum. Cum ar fi să joci şah, şi pionul să-ţi ia regina cu o mutare în L?

Cum o fi să fii perfect?