Ecuaţie cu două cunoscute

Din '99 sunt profesor de matematică la un liceu cu nume de domnitor.
Da, sunt bugetar, fără bonuri de masă, fără ore suplimentare şi da, mi se interzice să-mi meditez discipolii. Aştept ziua de salariu cum aşteaptă elevii vacanţa mare. Cardul meu intră în zid ca mingea lor în poartă, la orele de sport. Cu gol.

Sunt înconjurat de uniforme şi port ca uniformă un sacou gri. Zilnic. Am patru sacouri, toate gri. Orice ar vorbi cancelaria, nu am un singur sacou gri. Am patru.

Din '99 o iubesc pe Ema, la fel de bugetară ca şi mine. Lânga Ema tot gri purtam, chit că alergam dimineaţa pe faleză sau miroseam a cretă după câteva ore de ecuaţii şi logaritmi.

Ne-am mutat împreună şi a mai apărut un şifonier în camera din apartamentul bugetar.
Un dormitor, două şifoniere; eu cuminte-clasic, ea rock-rebelă.

Din '99 sunt căsătorit cu Ema şi cu şifonierul ei cu haine. Se spune că doamnele câştigă proporţii după căsătorie.
Nu e cazul Emei, e cazul şifonierului Emei.
Dar şi al şifonierului meu gri.
Tot gri-ul meu a rămas în uniforma cu care predau algoritmi şi funcţii.
În rest? Culori. Ema m-a învăţat despre culori aşa cum eu predau geometrie. Încet, în timp; în timp real.
În Real.

În timpul liber mergem la concerte sau ne plimbăm prin magazine, probăm, uneori cumpărăm.
Eu caut croieli clasice, aproape protocolare, ea mă surprinde cu imprimeuri trăsnite.
Magazin după magazin, nu contează ce magazin, zeci de cabine de probă şi câteva sacoşe în care se amestecă modernul ei cu clasicul meu. Ne place.
Dacă ar fi să-i cumpăr ceva Emei? Orice e trăsnit, ce nu are nimeni, ce şochează.
Asta aş cumpăra. Asta cumpăr mereu. Şi colorat. Nu gri. Griul e pentru mine, clasic.

Din 2006 o iubim pe Diana.
De când a învăţat Diana să meargă, ne-a însoţit prin magazine şi cabine de probă.
În prezent seamănă cu mama ei şi iubeşte matematica.
Numără toate magazinele în care intrăm şi numără toate concertele de pe faleză.

Mi-s dragi în hipermarket când migrează spre haine sau hăinuţe.
Mereu vizităm raionul de confecţii. Să ne uitam, să probăm sau să cumpărăm.
Paradisul lor.
Pentru că în acelaşi loc găseşti şi pentru copii, şi pentru adulţi; şi masculine, şi feminine.
Şi e amuzant când tanti de la casă nu se mai zăreşte de hainele noastre.

Ce alegem?
Eu aleg să le văd agitându-se frumos şi feminin.
Pentru mine, aleg un pulover şi-o eşarfă bărbătească, dungată cu gri. Aleg culori şi preţuri bune, aleg ceea ce nu am văzut în plimbarea noastră prin oraş.
Aleg o pijama Disney pentru Diana, pentru că Diana e Disney şi nu am găsit pijamale Disney decât în Real.
Pentru că ne sare în ochi şi mie şi Dianei, pentru că e de calitate, frumos ambalată şi pentru că Diana merită. Şi pentru că tanti de la casă îi va zâmbi Dianei.

În spiritul Diana-Disney, aş alege pentru Ema o rochie amuzant imprimată. Am ales deja. Şi se potriveşte cu eşarfa imprimată pe care am cumpărat-o în primăvară. Verde cu roşu. Ne-am oprit tot aici, acelaşi Real, acelaşi raion. Ema ştie. Era zi de salariu, făcusem multe cumpărături, împingeam un coş pe roţi cu alimente şi ne-am oprit tot aici. A văzut o eşarfă, am cumpărat eşarfa. Şi eşarfa şi-a găsit acum sora rochie. În culorile toamnei. În preţ cald de toamnă.
În Real.

Sunt profesor de matematică din '99. Ecuaţia e propoziţia matematică ce afirmă că două expresii matematice sunt egale. Pentru mine, cele două expresii înseamnă mai mult decât un egal:
- rochii sau pijamale pentru două femei, două fete, două fetiţe, ambele lângă mine;
- pulovere sau eşarfe pentru două culori, două anotimpuri, două vârste;
- un preţ frumos şi o plimbare printre culori, două şifoniere cu haine care ne aşteaptă, două zile de salariu, o ecuaţie cu două fete ale mele, atât de cunoscute.
Rezolvată.

Super Blog, etapa 22.