Revelăm

Să fi avut vreo 6 ani când prindeam bondari în pumn. Îi prindeam, îi ţineam puţin, şi le dădeam drumul. Până când am confundat un bondar c-o viespe. Când i-am dat drumul, deja era prea târziu. Degetul meu a pulsat o săptămână, ea a zburat fericită, eu n-am mai vânat bondari.

Am trecut strada fără să fie trecere de pietoni. M-au prins, mi-au dat amendă. Primul salariu, prima amendă. N-am mai traversat prin loc fără trecere. La semafor aştept să se facă verde. Nu de alta, dar nu mă încântă nici ideea unei amenzi, şi nici eu lipită de-o maşină nu sună tocmai bine.

Am învăţat să nu las nici un subiect neînvăţat pentru examen; tocmai ăla îţi pică, de fiecare dată. Să nu mai spun "niciodată". Să nu mai urc la volan până nu învăţ că frâna se pune cu dreapta. Să nu aştept rezolvarea. Să nu mă ascund până vine, pentru că nu vine niciodată de una singură. Să nu mai cred nici în cele mai sfinte promisiuni. Să nu trag concluzii până nu ştiu toate datele problemei. Să nu acuz, pentru că fiecare adevăr are 3 părţi. Să nu cred în talismane, ci doar în mine. Că nu te poţi aştepta să fii judecat cu aceeaşi monedă cu care judeci. Că iertarea e un cuvânt frumos, dar se aplică doar pentru propria persoană. Că oricâte regrete ai avea, nu poţi schimba trecutul. Că timpul nu se opreşte-n loc atunci când eşti fericit; doar atunci când nu. Că Urania are întotdeauna dreptate, şi-i mai bine să n-o asculţi decât să-i dai dreptate. Că nu-mi pasă de anotimpuri, dar iarna şi toamna nu se pot iubi. Că ceasul rău te loveşte cu viteza acceleratului. Că iluziile durează atât timp cât crezi în ele. Că "Accidentul" e doar în oraşul cu salcâmi.

Ziua în care nu voi mai scrie exorcizări, va fi una sublimă. Şi nu-mi plac superlativele. Sunt prea imposibil de atins.

Pân' la următoarea revelaţie, la bună vedere!