Pe afară-i vopsit gardul...

"Mă îmbrac pentru imagine. Nu pentru mine, nu pentru public, nu pentru modă, nu pentru bărbaţi."
Marlene Dietrich

Mie-mi plac femeile aranjate. Nu neapărat să fie 24/24 pe tocuri, pentru că înţeleg că poate fi obositor, dar să se vadă pe ele că-s aranjate. Că tricoul ăla, chiar dacă are o aparenţă neglijentă, a fost studiat cu atenţie înainte şi cuta aia e pusă intenţionat acolo; că s-a uitat, înainte de a ieşi pe uşă, de mai multe ori în oglindă, şi-a studiat manichiura, coafura, şi-a aranjat încă o dată eşarfa, a schimbat geanta de pe stânga pe dreapta şi invers pentru a vedea cum îi stă mai bine, şi-apoi, înainte de a închide uşa, şi-a spus în gând "perfect". Să ştie mereu ce a purtat cu o zi înainte, pentru a nu se repeta; nota discretă de parfum, accesoriul ăla de-i stă atât de bine, nuanţa pe care şi-o pune pe buze, fiecare amănunt pe care nu-l uită în nici o zi, pentru că e aranjată pentru ea, nu pentru alţii.

În ordinea asta de idei, evident că nu-mi plac femeile şleampete. Femeile care se trezesc dimineaţa, iau prima haină care le pică-n mână din şifonier, eventual aruncă de două ori cu pieptenul prin păr şi ies din casă. Alea de nu se uită să vadă dacă bluza chiar se potriveşte cu pantalonii, care ignoră, pentru a nu ştiu câta oară, să folosească un parfum, care se ghidează după principiul "las-o, bă, că merge-aşa". Cele pe care nu le vizualizezi altfel decât bibliotecare, da' din alea acrite şi nervoase, fără pic de senzualitate, cenuşii, fără nimic pozitiv care să-ţi atragă atenţia asupra lor. Femeile alea pe care nu le observi decât pentru că-s şleampete, nu pentru că te-au făcut să gândeşti un "wow" de bine.

Bun... Da' să zicem că există şi categoria asta de femei, să zicem că merită şi ele să trăiască, să zicem că pentru unele chiar e păcat că nu le-a învăţat nimeni cum şi ce să facă pentru a ieşi din zona gri.

Ei, dilema intervine în momentul în care una din două: ori au pus ochii pe cineva, şi-s la vânătoare, ori sunt la început de relaţie. Pentru că atunci intervine transformarea. Deja nu mai sunt cenuşii. Învaţă subit cum e să mergi pe tocuri, scot din fundul şifonierului şi rochiţe, şi fustiţe, ba chiar dezgroapă şi trusa de machiaj; parfumul? Cel puţin în perioada asta nu va mai lipsi din "repertoriu". Deja sunt delicate, feminine, aranjate. Nu ştiu să meargă pe tocuri? Nu contează! Se chinuie. Merg parc-ar călca în străchini, mai au puţin şi-şi rup picioarele, nu-i nimic! Efortul contează. Şleampăt? Care şleampăt? Acest adjectiv nu le mai caracterizează. Deja le vezi cum se trezesc cu două ore mai devreme, şi-şi încep noul ritual de înfrumuseţare. Dă-i cu gel de duş, dă-i cu şampon, mai bagă şi-o mască, aleargă cu bigudiurile prin casă, vezi că s-a încălzit apa pentru manichiură, schimbă dresul că s-a dus firul, calcă rochia, studiază tocul, schimbă-i flecul, dă cu peria pe haină, mai adagă şi-un strop de cremă de ghete pentru strălucire, uff, nu s-a uscat încă oja, pensează rapid, unde-i fixativul? Mă rog, chestii demult uitate şi dezgropate acum, o dată cu noua achiziţie.

Şi stau eu şi mă-ntreb aşa: chiar e nevoie de perspectiva unei împerecheri pentru a începe să ai grijă de tine? Adică, propria ta fiinţă nu e de ajuns pentru a face toate chestiile astea în mod regulat? Dacă eşti solo sau combinată de ani de zile, asta înseamnă că-ţi permiţi să te neglijezi? Şleampăt devine istorie doar în momentul în care ai antenele îndreptate către cineva?

Eu ştiu una şi bună: mă-mbrac să arăt bine, pentru că mă simt eu bine aşa. Constant. Chit că sunt sau nu cu cineva. Adică, îmi place ca acelaşi tratament să-l primesc şi eu din partea celeilalte persoane. Dacă m-aş lăsa pe-o ureche doar pentru că a trecut prea mult timp, aş simţi că nu mă mai respect pe mine. Şi asta e nasol. Pentru că dacă nu mă respect eu pe mine, cum pot avea pretenţia ca ceilalţi să mă respecte? M-aş simţi un nimeni, m-aş simţi cenuşie, m-aş simţi insignifiantă. Şi asta ar fi mai grav decât dacă n-aş exista deloc.

Deci, şleampete din întreaga lume, dacă nu se poate altfel, rămâneţi aşa. Dacă ştiţi că se poate mai bine, evoaluaţi. Dar păstraţi-vă constante. Nu-i o afacere să te schimbi doar pentru câteva luni, pentru a reveni, mai apoi, la vechile obiceiuri. Şi dacă schimbarea n-o faceţi pentru voi, mai bine n-o faceţi deloc. Efectul va fi acelaşi.