Preţul corect

Mi-am făcut blog pentru că voiam să scriu; pentru că sunt multe chestii pe care pot să le spun, pentru că-mi place, pentru că da, asta ştiu eu să fac. Să scriu. Şi nu voiam să scriu şi ceea ce scriu să rămână uitat prin cine ştie ce folder; voiam să ajungă mai departe. Am mai spus, scriu din plăcere. Chit că da, există Adsense; pe el l-am adăugat pentru că am crezut că aşa se face. Şi-apoi nu l-am mai scos, pentru că m-am obişnuit cu el acolo.

În ordinea asta de idei nu, nu vreau să fac din blogul meu o afacere. Nu în ideea în care sunt plătită pentru a scrie reclame. Vreau să pot scrie pe el ce-mi tună mie, fără să am din două-n două articole „advertoriale”, în care să-mi dau cu părerea despre cutare produs. Bine, bine, o să ziceţi, da’ Super Blog? Nu-i tot o formă de publicitate? Nu tot faci publicitate? Ba da, dar ăsta e un concurs. N-o să ţină o veşnicie. Nu sunt plătită per articol, nu-mi fac din asta un scop în viaţă, nu e o sursă de venit pentru mine. E, pur şi simplu, un concurs la finalul căruia vreau să ajung.

Unii sunt interesaţi de „monetizare”. Alţii au uitat că au început un blog din pasiune şi, în spaţiul ăla pe care intrai odată să vezi ce mai spune, dacă azi te face să râzi sau să plângi, dacă îi e bine sau nu, nu mai găseşti decât advertoriale. Pentru că-s plătite, pentru că, pe lângă ele, probabil nu mai are timp să scrie şi lucrurile pentru care-l apreciai. Nu vreau să ajung aşa.

Nu vreau să scriu la comandă. Dacă voiam să fac asta, probabil îmi găseam un job mai puţin plictisitor la vreun ziar. Şi da, aveam posibilitatea să scriu ce voiam eu, până la momentul cenzurii. Sau ar fi trebuit să scriu în 15 minute, despre nu’ş ce întâlnire între nu’ş ce politicieni, sau să deplâng bieţii pensionari. Or, eu asta nu vreau. Pe blogul meu vreau să fie opinia mea; c-o fi bună, c-o fi rea, că place sau nu, asta rămâne la latitudinea fiecăruia. Dar eu am posibilitatea să apăs butonul ăla de „publicaţi postare” după ce mi-am bătut buricele degetelor de tastatură, fără să mă gândesc că o să fiu cenzurată, sau că e posibil să nu-mi încasez banii.

Obiective pentru blogul meu personal? Să nu mă părăsească ideile, să mi se înmulţească cititorii, ceea ce scriu eu să însemne ceva; chiar dacă e doar pentru o singură persoană în afară de mine. Nu, n-am obiective măreţe pe care să le notez cu ochii injectaţi în funcţie de pagina cu statistici. Da, clar vreau să ajungă să valoreze ceva; dar din punct de vedere al ideilor, nu financiar. Pentru că eu nu mă vând. Şi nici ideile mele nu-s de vânzare. Le dau gratis, dacă există posibilitatea să te facă să gândeşti.

P.S. – Super Blog, etapa 40.