Nu trageţi în caii de lemn

Vecina de la 8 avea o pisică. Una din aia albă, pufoasă şi cu ochi albaştri. Evident că mi-am dorit şi eu pisică; nu neapărat din aia, putea fi şi albastră-n dungi cu picăţele mov, da' pisică să fie. Şi-am făcut eu argumentare, cum voi avea grijă de ea, cum îi voi schimba nisipul, cum o voi iubi şi preţui tot timpul, mă rog, toate argumentele pe care le puteai aduce la 5 ani. Refuzul m-a lovit în moalele capului; şi, mai mult decât răspunsul, argumentul folosit pentru a-mi refuza cererea: că cică vecina s-a operat. Şi, în momentul în care i-au deschis stomacul, au găsit aşa, ca o minge de păr de pisiscă în stomacul ei. Deci, pisicile nu sunt bune pentru că lasă păr, pe care-l înghiţi, care se adună acolo, în tine, creşte, face pui şi, la un moment dat, mori din cauza lui.

Atunci am înghiţit găluşca. Acum dorm cu pisica-n pat, ba chiar uneori cu ea pe pernă, dacă are chef şi mă onorează cu prezenţa. Exact la doi metri mai în faţă mă afectează părul pe care-l lasă; sau microbii ăia periculoşi pe care cică îi poţi lua dacă o pupi în vârful botului; sau orice alt argument adus de cei care nu pricep cum poţi să stai cu o pisică în casă.

Una dintre chestiile care mă stresează cel mai mult sună cam aşa: Cutărica a crescut la ţară. A stat înconjurată de câini, pisici, găini şi alte animale sălbatice. Ei, şi vezi tu, că atunci când vine "la oraş" nu mai poate suporta animalele. Că-s murdare, tu, şi ai văzut cât păr lasă pe covor? Vai, mi se face rău! Îmi plac aşa, animalele, da' să nu se urce, tu, pe mine, că fac o criză! Nu mi-e frică de ele, da' să le vezi cum se alintă de tine, şi toţi microbii ăia, şi sunt murdare, şi, vai, nici să nu aud de animal în casă, că eu fac curat, şi mâţa să lase în schimb păr pe tot covorul, ba chiar şi-n pat, vai, da' la mine luceşte de atâta curăţenie, cum se poate aşa ceva? Animalele îmi plac doar aşa, cât să le văd, dar să nu se apropie de mine, că mi se înfioară carnea pe mine...

Asta a fost Cutărica. Şi stau şi mă gândesc: Păi, cât stăteai frumuşel la coada vacii, şi nu ştiai ce-i aia apă-n casă, şi te spălai o dată pe săptămână în lighean, şi aveai pământ sub unghii că ai stat toată ziua cu sapa-n mână, şi nu ştiai de covor, ştiai doar ce-i ăla ţol, şi bat la pariu că nu foloseai şerveţele umede pentru a dezinfecta fiecare măr pe care-l mâncai direct de pe jos, şi foloseai săpun de casă, pentru că gelul de duş nu se inventase încă, atunci nu aveai probleme cu microbii? Atunci nu-ţi era teamă că te îmbolnăveşti? Atunci nu vedeai mâţele pentru că erau peste tot şi te obişnuiseşi cu ele, şi le mai scăpai din când în când o coajă de mămăligă, pentru că vezi tu, mâţa tre' să prindă şoareci, nu să stea neapărat la masă cu tine. Acu', pentru că eşti Cutărica "de oraş", eşti ditai doamna; eşti simandicoasă şi nu mai ţii minte nici că tremurai noaptea şi-ţi doreai o mâţă să te-ncălzească, nici că pe atunci habar n-aveai ce-s ăia microbi, şi că părul de mâţă îl confundai cu puful plopilor şi te durea fix în pix de el. Zic eu că "domnia" nu-i dată de locul în care stai, ci de ce ştii să faci cu ea.

Există o bătrână la mine pe stradă. Frate, e mai bătrână ca bătrâneţea-n sine. De ani de zile face aceeaşi chestie: stă în faţa porţii, pe scăunel; tremură din toate încheieturile, nu ştiu dacă mai vede bine, nu ştiu dacă aude sau dacă e pur şi simplu în lumea ei. Dar, de prima dată când am văzut-o, femeia aia a fost înconjurată de pisici. Ea e "tanti cu pisica". Şi mă-ndoiesc că la mia de ani pe care o are pune mare preţ pe domnie... Doar că, atunci când o văd, mă gândesc că pisicile alea, de stau cu ea, de-i ţin de urât acum când lumea ei se limitează la o stradă pe care nu trec foarte mulţi oameni, ştiu ele ce ştiu. Şi dacă-i alină bătrâneţile, e pentru că le-a alinat şi ea, pe vremea când încă mai putea face chestia asta.

Pentru a continua într-o ordine enervantă de idei, există o fază pentru care aş strânge de gât pe ăl de-o face. Ai pisică; sau câine. Nu mai contează acum, pentru că am auzit ambele variante. Bun, şi ai tu animal de companie, de obicei femelă, nu te duci frumos s-o sterilizezi, da' nici n-ai grijă de ea când are intenţia de-a face pui. Bun, până aici, să zicem că e ok. Adică, nu-ţi sterilizezi animalul, ăla face pui. Sănătate. Încă trei micuţi care vor popula lumea. În mod normal, ai grijă de puii ăia care au ajuns din vina ta sau datorită ţie să trăiască şi, în momentul în care sunt destul de mari, păstrezi dintre ei dacă ştii că ai cum; dacă nu, le găseşti un stăpân, doi, trei. Mă rog, într-un cuvânt, îţi asumi responsabilitatea pentru că n-ai dus mâţa la veterinar la timp.

Ei, nu, că vezi tu, că nu toţi gândesc aşa. Că cică e mai comod să iei puii ăia şi să-i laşi undeva, departe-n câmp, sau să-i omori. Pentru că, de, eşti om, nu? Poţi face ce vrea muşchiul tău, eşti aşa, un fel de zeitate în miniatură, şi te doare la bască; doar nu omori alt om, nu? Nu te condamnă nimeni, nu-ţi iei nici măcar o amendă care să te usture-n străfundul portofelului, deci, ce naiba! Omoară-i! Pentru că ai fost atât de idiot încât i-ai lăsat să se nască, du idioţenia pân' la capăt şi fă-le felul. Că e mai interesant.

Şi nu contează că sunt asociaţii care sterilizează gratuit; nici măcar că ai putea să duci puii ăia pe care nu-i mai vrei, de care n-a chef să ai grijă, undeva, aproape de o asociaţie de genul, măcar o şansă minimă să le oferi, dacă tot eşti atât de om şi de cocoş. Nee... de ce să te complici? Şi mă întreb aşa: cum mai dormi noaptea? Te mai poţi privi în oglindă? Nu te bântuie? Nu te trezeşti în toiul nopţii, transpirat şi tracasat, pentru că te-au bântuit scâncetele celor pe care tocmai i-ai omorât? Nu-ţi vine să-ţi iei lumea-n cap?

Am auzit variante conform cărora criminalii în serie ar trebui puşi la zid şi împuşcaţi. Susţin chestia asta, în măsura în care se aplică şi celor care omoară animale. Pentru că tot crimă, şi tot în serie se cheamă.