And...it's over!

Recunosc cu lăbuţa dusă sincer la inimă ca pe tot parcursul concursului că, în momentul în care m-am înscris, nu ştiam exact la ce să mă aştept. Adică, e prima mea participare şi da, mă aşteptam să fie mai extenuant. Să nu mai am timp să respir între probe, să-mi ia foc tastatura pentru că intru în pană de timp, să transpir în faţa monitorului răspunzând la probă după probă. N-a fost aşa.

Nu, nu zic că a fost uşor, ţinând cont de faptul că majoritatea probelor au implicat şi partea aia „tehnică”, la care eu mă pricep mai puţin. N-a fost uşor, nici pentru că a trebuit să descriu multe laptop-uri, în condiţiile în care, repet, eu mă uit la design şi-abia apoi la performanţă. N-a fost uşor pentru că a trebuit să-mi respect şi condiţia blogului meu, o postare pe zi, în afară de ceea ce scriam pentru Super Blog. Ce vreau să spun e că n-a fost pe cât de criminal mă aşteptam.

Dar s-o luăm sistematic pentru că, fiind ultima probă, respir uşurată şi răspund „ca la şcoală”, în ordinea întrebărilor:

- ce mi-a plăcut... Mi-a plăcut că am demonstrat că da, pot scrie la comandă, chit că nu-mi place. Că au fost şi probe departe de „tehnic”, axate mai mult pe partea personală a autorului. Că au fost sponsori care nu s-au supărat în momentul în care i-am criticat, sau în momentul în care n-am folosit periuţa. Mi-a plăcut c-am reuşit să-mi menţin stilul de a scrie, fără a mă gândi că părerea mea s-ar putea să nu placă şi să fiu depunctată pentru asta. Că aveam de respectat încă un dead-line în afară de cel personal. Că am învăţat ce înseamnă să scrii un adevrtorial şi mi-am dat seama că nu-i de mine. Că am văzut bloguri multe; unii scriind mai bine, alţii mai puţin bine, dar fiecare încercând să fie „pe felie”. Că da, m-a ţinut în priză.

- ce m-a făcut să particip până la final... Dorinţa de a vedea dacă pot. Dacă mă ţine să bag articol după articol şi da, evident, dorinţa de a vedea pe ce loc mă pot clasa. În plus, dacă încep ceva, îmi place să şi duc până la capăt. Şi mi s-a părut interesantă ideea unui „boot-camp” pentru bloggeri. Cine rezistă, cât rezistă, în ce condiţii, chestii de genul ăsta.

- de îmbunătăţit... Respectarea termenului de jurizare, în primul rând. Pentru că e puţin stresant să pui răspunsul la timp şi-apoi să aştepţi două săptămâni până se jurizează. Transparenţa criteriilor de jurizare; adică, să ştii pentru ce ai luat un anumit punctaj, ce ar fi trebuit să adaugi, ce n-a fost ok. Probe mai puţin repetitive, în ideea în care să nu fii nevoit să scrii de 5 ori despre acelaşi produs, singura diferenţă fiind firma producătoare.
Şi ar mai fi ceva, dar nu ţine de organizare, ţine de participanţi, şi nu ştiu dacă poate fi schimbat: am văzut prea mult sânge, prea multe cuvinte spuse doar de dragul de a nu tăcea. Prea multă invidie pe persoanele din fruntea clasamentului, prea puţin fair-play. Dacă s-ar putea impune o regulă gen „fair-play”-ul obligatoriu, ar fi ideal. Dar mă-ndoiesc că se poate.

În ordinea asta de idei am răspuns la cele trei întrebări. Ca să închei, spun aşa: da, voi participa şi la următoarea ediţie, cu toate că nu m-a întrebat nimeni. Bonus din partea casei. Nu din dorinţa de „monetizare”, pentru că un concurs ar trebui luat ca atare, ci pentru că mie nu mi-a lăsat un gust amar decât din cauza unor participanţi, care au folosit probele ca ring de vendetta. În nici un caz din cauza organizării.

P.S. – Super Blog, etapa 44.