Şi-am participat eu la un curs care zicea cam aşa: în principiu, tot ce ţine de companii şi de responsabilitate socială e mişcare de marketing. Publicitate, angajaţi mai fericiţi pentru că se gândesc că lucrează pentru o companie implicată; angajaţi mai fericiţi înseamnă productivitate şi calitate crescută, asta face firma fericită. Adică e aşa, un fel de cerc, din care fiecare iese mulţumit.
Pentru că nu ştiam mare lucru despre ce treabă are Toyota cu societatea, am apelat la Google. Şi-am văzut că da, poate e publicitate, dar ies şi chestii faine de aici. Pentru că-s implicaţi şi-n proiecte ecologice, şi-n proiecte culturale, ba chiar se gândesc şi la activităţi filantropice, de pe undeva de prin 1995. Adică, dacă fac măcar cu jumătate de inimă cât scrie acolo, pe bune că fac bine.
Şi-acu’ vine partea grea, da’ grea de tot. Ar trebui să spun despre ce proiecte CRS Toyota aş vrea să aud... Ţinând cont de faptul că tot ce înseamnă implicare la nivel de educaţie şi artă/cultură a fost realizat doar în alte părţi decât la noi – la noi în România, adică – probabil mi-ar plăcea să aud că Toyota a inaugurat o bursă de studii şi pentru români. Spun probabil, pentru că personal nu m-ar afecta chiar deloc. Dar sună bine.
Ca să mă atingă însă, vreau să aud despre adăposturi pentru animalele fără stăpân sponsorizate de Toyota şi despre cum se implică pentru a stopa violenţa împotriva animalelor; adică, asta mi-ar plăcea să aud de la fiecare companie care susţine că e „responsabilă social”. Care e legătura între Toyota şi animale? Simplu: Toyota e maşină; animalele sunt lovite de maşini. Da, ştiu, în principiu e vina şoferului; dar dacă şoferul ar fi pieton, n-ar mai muri nimeni. Deci puţină implicare la nivel „zoologic” n-ar strica.
În continuare, vreau să văd ateliere care să înveţe lumea să-şi pună filtre la maşini; sau să-şi facă revizia pe bune, nu pe ochi frumoşi. Vreau să aud că angajaţii ăia, care sunt încurajaţi să facă voluntariat, chiar fac asta, nu preferă să stea, ca mine, acasă. Chiar dacă asta ar însemna să ţină seminarii de câte juma’ de oră în care să explice importanţa „bujiilor periate” şi a „eşapamentului curat”.
Şi da, ştiu că ceea ce aş face eu nu prea are mari tangenţe cu societatea la nivel uman; da’ pe bune că oamenii se pot ajuta şi singuri. Din ce au făcut până acum, mi-a plăcut partea cu mediul înconjurător. Acolo aş insista.
Un program de reciclare, pentru că e în tandem cu programul deja existent, pădurea Toyota. Un altul care să sprijine înlocuirea tuturor pieselor vechi, care fac o maşină să sune de parcă ar fi pe patul de moarte. Asta dă bine şi pentru mediu, şi pentru cifra de afaceri. Dacă pot forţa puţin nota, aş spune şi o campanie cu „nu braconajului”; aici chiar aş face o plecăciune, şi-aş spune „chapeau”...
De ce toate astea? Pentru că dacă se încearcă o sensibilizare a populaţiei în legătură cu mediul înconjurător, şi sensibilizarea asta porneşte de la nume mari, atunci încet-încet ne dăm pe brazdă. Şi posibil să-ncepem să-i dăm mai multă atenţie. Şi dacă începe o companie, vor începe şi celelalte. Nu, nu sunt eco-freak; nu, nu-mi pasă ce se va întâmpla cu planeta peste 100 de ani, când eu nu voi mai fi. Dar, pentru liniştea mea actuală, aş vrea să aud că nu mai suntem în pericol să se topească gheţarii, că braconierii dispar pe capete, că pădurea respiră liniştită.
Aş vrea eu să aud multe. Şi nu pentru că mă încântă ideea de societate, ci pentru că sunt egoistă. Adică, mie mi-ar face bine să aud că o corporaţie face bine. Nu mie, personal, pentru că asta e mai greu; dar că, într-un fel, chestiile pe care le-aş face eu dacă aş fi în locul lor, sunt făcute; chiar dacă, de obicei, pentru publicitate.
P.S. – Super Blog, etapa 26.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu