Prea mult 3D?

3D. Adică să fiu eu acolo, în miezul evenimentelor. Chit că e vorba de-un joc sau de-un film. Să-mi sară inima când apare inamicul de după colţ, sau când dinozaurul ăla mare şi rău vine atât de aproape, că mai că mi-e teamă să nu-mi rupă cămaşa. Sună bine. Pentru mine, care am jucat primele jocuri încărcate de pe casetă, alb-negru şi cu grafică ceva mai involuată decât cea a primului Super Mario, 3D-ul pare adus direct dintr-un SF. Nu vreau să mă gândesc că, dacă i-aş pune bunică-mii ochelarii pe nas şi-aş pune-o să se uite la un film 3D, e posibil să facă infarct. Adică, ea a prins perioada în care filmele erau doar la cinema, ba chiar e posibil să fi prins şi perioada filmului mut dacă stau şi mă gândesc bine. Deci da, de la film mut la film 3D şi de la păpuşi de porţelan la ditai jocul 3D, mi se pare un salt cam prea mare pentru biata ei inimă.

Dar, revenind la 3D. Pentru că AMD a lansat noua serie de plăci grafice AMD RADEON 6000, cu care cică au mai făcut un pas în evoluţia tehnologiei 3D. Şi mă gândesc eu aşa... Evoluţie a tehnologiei 3D. Ce-nseamnă asta pentru mine? Păi, pentru mine, care nu m-am învrednicit să văd un filmuleţ 3D de 7 minute pentru că mi-a fost mult prea lene şi nici n-am murit de curiozitate, mai nimic. Pentru mine, care nu mai pot juca cum trebuie un joculeţ 3D pentru că mi se face rău instantaneu, iar mai nimic. Pentru cei pasionaţi de ea, pentru cei ce pierd nopţile cu sticla de suc şi punga de chips-uri pentru că n-au reuşit să treacă de nu’ş ce nivel, presupun că reprezintă aproape totul. Aşa că ei vor fi clar încântaţi de Radeon 6000.

Cum văd eu evoluţia 3D? Păi, simplu. La cât suntem de încăpăţânaţi – ca specie, adică – mă-ndoiesc că ne vom lăsa până nu vom reuşi să recreem realitatea. Zic aşa: în timp, chiar cred că e posibil să se ajungă la camere mari, în care să-ţi pot selecta programul dorit şi să joci 3D, în mărime naturală, ce scenariu doreşti. Şi să fie atât de real, încât să nu mai vrei să ieşi, să revii la lumea reală. Cred că vom ajunge să cumpărăm dotările necesare pentru o astfel de cameră direct de la magazin. Că vom putea să comandăm realitatea care ne convine, pentru a o avea pe termen nelimitat, în casa proprie şi personală. Cred că, în timp –repet – 3D va fi egal cu realitatea virtuală nu doar pe monitor sau pe ecranul televizorului. Că va deveni parte integrantă din noi. Că distracţia de week-end nu va mai fi o plimbare la munte sau un paint-ball în natură, ci direct în realitatea virtuală. Că nu va mai trebui să ne luăm concediu pentru a vedea Luvrul, pentru că-l vom avea acasă. Şi da, că într-un final, vom deveni sedentari, ahtiaţi după 3D, dependenţi de ceea ce poate oferi cu atâta uşurinţă.

Şi nu mi se pare doar o perspectivă de SF. Suntem deja parte din ceea ce bunica, în tinereţea ei, considera SF.

P.S. – Super Blog, etapa 33.