Echipamentul de protecţie la control

Pentru un membru activ în câmpul muncii ce mă găsesc, chestia asta vine, pe lângă valoarea lunară afişată pe ecranul bancomatului, cu anumite cunoştinţe demne de luat în seamă. Aşa am aflat eu că angajatorul trebuie să-ţi asigure controlul medical anual, că dacă te uiţi pe fluturaşul de salariu primul care-ţi sare-n ochi e impozitul, că din când în când trebuie să afli noutăţile în materie de normele de protecţie a muncii...

Şi normele astea cică ar fi multe şi variate. Că există legi care se ocupă de chestia asta, că ar trebui să le ştii pe toate, ba chiar că, dacă te loveşte accidentul în drum spre muncă şi te găseşti în intervalul orar declarat, angajatorul suportă cheltuielile piciorului rupt. Bun aşa. Toate bune şi frumoase. Din când în când vine un nene care ne aduce aminte chestiile astea, şi vorbeşte el acolo, mai aruncă şi câte o glumă, ce mai, fericire totală!

Numai că, recunosc sincer, cu lăbuţa la inimă, ca de obicei, că mie mi se pune pata când îl văd. Să mă explic: Apare aşa, deodată. Nu te aştepţi să vină, n-ai chef să auzi aceeaşi glumă răsuflată despre cum îşi pot rupe gagicile tocurile pe scări în momentul în care dă zăpada, nici despre cum n-ar fi indicat să folosim geamul ca mijloc de evacuare în caz de incendiu; şi totuşi apare. Ţanţoş, cocoş, important, greu, mă rog, aţi prins ideea...

Şi-ncepe să vorbească. Repede. Da' repede de tot. Diferenţa dintre cuvintele pe centimetru pătrat ale unui clujean şi ale unei persoane din nordul Moldovei. Frate, atât de repede, că nu-l pot urmări. Şi dac-ar fi doar repede, ar mai fi cum ar mai fi; da' sare peste litere. Peste multe litere, aş avea eu tendinţa să spun. Mă gândesc că, în momentul în care a făcut cursul pentru "protecţia muncii", i-au pus un cronometru în faţă şi i-au zis să termine tot ce are de zis în mai puţin de două minute. Şi-a exersat chestia asta atât de bine, încât acu' reuşeşte să îngrămădească un sfert de oră în 5 minuţele.

Dacă trebuie să citească, e mai grav. Atunci clar pierd şi şirul, şi ideea, şi nu mai aud decât un bloarbblablrblo. Cam pe acolo. Şi chiar şi aşa ar fi cât de cât ok, dacă n-am ajunge la teste; pentru că da, după fiecare bloarbblablrblo trebuie să fim testaţi în legătură cu tot ce a spus nenea. Şi e atât de implicat, şi de conştiincios, că tot ce ştiu e ca un puzzle din toate dăţile în care l-am văzut. Plus că ştiu că nu, în nici un caz nu trebuie să bag furculiţa în priză; nu trebuie să arunc cu monitorul după colegi oricât de tare m-ar enerva; extinctorul de incediu trebuie să fie la 1.4 metri faţă de sol, iar dacă ai din întâmplare mai puţin, n-ai decât să te urci pe scăunel; dacă vine cutremurul nu trebuie să ne panicăm, ci să ieşim încolonaţi frumos pe trepte, în nici un caz cu liftul; dacă e incendiu, tre' să sunăm la pompieri; de preferat ar fi să nu alunecăm pe gheaţă în drum spre muncă; ziua de lucru trebuie să aibă maxim 8 ore; şi mai erau câteva dar, în momentul în care încerc să mi le aduc aminte, aud din nou bloarbblablrblo-ul, şi nu e un sentiment tocmai plăcut.

Aşa că da... Ca vajnic pioner, ca floare a societăţii ce mă mândresc a fi, ca non-fost-utecist ce mă aflu, pot spune că protecţia muncii e maxim pentru mine. E aşaaa, ca o "folie"... Şi tare mă bate gândul să fac şi eu cursurile cu pricina, nu de alta dar sunt curioasă dacă acel cronometru chiar există, sau nenea vorbeşte atât de repede pentru că se gândeşte deja la cină, şi la cum să scape mai repede de noi, de feţele noastre plictisite, ba chiar şi de clădirea aia, în care ar trebui să alerge pe scări dacă providenţa i-ar juca o festă şi i-ar trimite un cutremur, spre exemplificare.