Cine-i regele?

S-a încercat aşa, încă de la începuturi, o separare. Femeia stă la cratiţă, bărbatul dă cu ciocanul; ea are grijă de copii, el duce gunoiul; ea spală şosete, el joacă şah "ca băieţii"; ea dă cu mătura, el repară uşa; ea prăjeşte cartofii, el îi mănâncă. Mă rog, chestii din astea clasificate drept "normale" între el şi ea. Nu, n-o să insist pe faptul că ai mei spală împreună; că el face cumpărăturile, mai şi găteşte din când în când şi că fac curat jumi-juma; că la ei am văzut prima dată cum e să mergi ţinându-te în continuare de mână, chiar şi după mulţi ani. Dar nu există "împărţirea" aia de sarcini specifice unui anumit sex. Pur şi simplu le fac după cum le tună.

Când s-a încercat reinventarea femeii, s-a spus că-n spatele fiecărui bărbat de succes a stat o femeie. Dacă e s-o iei logic, cam aşa e. Nu, nu ţipă feminista din mine. Dar chiar dacă el a avut şi creier, şi putere de acţiune, două creiere gândesc mai bine decât unul singur. Deci da, probabil, în spatele lu' cutare a stat cutărica, şi-mpreună au făcut mai mult decât ar fi reuşit singuri.

Da' nu asta-i ideea. Ideea e că-n spatele fiecăruia dintre noi, stă altcineva. Vizibil sau nu. Că e prezenţă fizică, aia pe care o înveleşti seara, înainte de a adormi, sau a rămas doar o umbră din ce ţi-a inspirat atunci, tot cu două creiere gândeşti. Că alegi un anumit pachet de ţigări, că asculţi o anume melodie, că scrii anumite rânduri; că mergi întotdeauna în partea dreaptă a persoanei de lângă tine, că nu adopţi a cinşpea mâţă consecutivă, că aştepţi să se facă verde la semafor; că analizezi totul înainte de a spune ceva, că preferi cafeaua ness-ului, că nu mai mănânci carne. Totul îl faci cu două minţi. Din două perspective. Chit că-n spate stă un bărbat sau o femeie.

Când eram mai mică se mergea pe premiza că, dacă un băiat te trage de codiţe, clar te place şi-şi manifestă, în felul acesta, drăganul de l-a prins de tine. La mine mergea exact invers: dacă mă păruiam cu cineva, atunci în mod clar nu-mi plăcea persoana respectivă. Pe vremea aia, în spatele meu stăteam tot eu.

Dar revenind la în spatele cui stă cine. Eu zic că rolurile pot fi inversate. Adică fiecare să stea când în faţă, când în spate. Nu cred că mai e valabilă regula conform căreia femeia trebuie să meragă în urma bărbatului. Şi n-am crezut niciodată într-o împărţire de genul "cine-i femeia în relaţia voastră?" Pentru că e cel puţin retardată perspectiva asta. Cred într-un om universal, pentru care sexul nu mai contează nici măcar în pat, darămite-n gândire.

Şi da, cred cu tărie că poţi gândi la dublu. Că poţi lua o decizie mai aproape de corect dacă o treci prin două serii de neuroni. Cred că multe lucruri nu le-aş fi făcut dacă n-aş fi avut o a doua părere; sau că aş fi făcut mai multe lucruri stupide. Dar, oricât de poetic ar suna faza cu "în spatele bărbatului", cred că şi reciproca sună la fel de bine. Şi că mai bine sună "în spatele fiecărui om stă un altul". E mai aproape de adevăr.