Salvăm planeta?

Mi-a plăcut maxim Waterworld. După ce l-am văzut, am rămas cu ideea că trebuie să construiesc o plută, pentru eventualitatea în care vor veni apele peste noi. Evident că pluta a rămas doar în mintea mea, dar ştiu deja pe cine voi lua cu mine dacă, prin absurd, planeta se hotărăşte să-mi joace o festă urâtă şi să se răzbune pentru că am consumat mai mult decât ar fi trebuit; ca înecaţii, adică. Mi-a rămas în minte imaginea din The Virgin Suicides, în care făceau roată în jurul pomului pentru a-l salva de la tăiere. Nu, nu o făceau cu gânduri ecologiste; doar că pomul ăla însemna ceva pentru ele. Dar trebuie să ţii foarte mult la un copac pentru a te aşeza între el şi drujbă. La fel de mult mi-au plăcut persoanele care s-au legat cu lanţuri de copaci, pentru a-i proteja; n-au reuşit toţi, dar măcar a fost aşa, ca un fel de lecţie că se poate; că unii chiar vor să salveze, nu doar să distrugă.

În ordinea asta de idei, ajung la microprocesorul care vrea să salveze planeta. Nu, nu-i un personaj de desene animate, nu-i nici măcar o idee de viitor; e pe bune. Asus EPU – pe numele lui – monitorizează, optimizează şi ajustează consumul de energie al componentelor de pe placa de bază, ajungând să reducă consumul cu până la 80%.

Şi-acu’ s-o luăm logic şi metodic. Nu-s genul de persoană pe care s-o intereseze valoarea financiară a facturii de la Electrica; pe bune că nici nu văd factura cu pricina. Dau banul, factura e plătită, sănătate şi virtute. Da’ dacă-mi spui că, dacă aş consuma mai puţin, ar fi mai multe şanse să nu se topească gheţarii, să nu se-nece urşii polari şi focile să trăiască bine-mersi mai mult timp, atunci mi-ai atras atenţia.

Mi-am calculat amprenta de CO2, şi-am plescăit mulţumită. Spre deosebire de media pe ţară, de 5.23 tone/an, a mea e de 0.312 tone/an. Mică, mică de tot. Respectivul microprocesor previne emisia a 21 de kg de CO2/an. Nu pare mult, da’ dacă aduni microprocesor cu microprocesor şi 21 cu 21, ajungi să vezi că uşurezi munca copacilor destul de mult.

Repet: nu’s eu cea mare ecologistă; nu prea-mi pasă nici că-nghit fum de combinat, nici că peste nu ştiu câte sute de ani planeta o să explodeze. Da’ dacă ştiu că aş putea preveni o chestie din viitorul apropiat, atunci îmi ciulesc urechile. Dă-mi şi-o poză c-un urs polar călare pe-un gheţar, în siguranţă, şi m-ai câştigat de partea ta.

Întrebarea- temă e dacă această tehnologie e importantă. Aş putea da un răspuns tip Miss Univers, despre cum această tehnologie va îmbunătăţi calitatea vieţii, va scăpa Africa de foame şi pădurea Amazoniană de tăiere. Despre cum voi da fuga la magazin, voi cumpăra microprocesorul, ba chiar voi mai lua câteva şi pentru prieteni, cunoştinţe, amici; despre cum le voi face cadou de Crăciun o planetă mai bună, mai sănătoasă. Evident că nu voi face chestia asta. Nu-s atât de altruistă. Da, mi se pare un pas important. Producătorii nu se mai gândesc doar la viteză şi la performanţe tehnice, au început să gândească mai eco. Ăsta-i un lucru bun. Că va dura până când toate compurile vor fi dotate cu Asus EPU, asta-i altă parte a problemei; că până atunci, probabil, vor ieşi şmecherii mai şmechere, care să reducă consumul cu până la 90-95%. Că vom fi cu toţii mai responsabili, asta deja e utopie. Cred că microprocesorul va salva planeta? Nu. Nu mai cred demult în basme. Nu, nu-mi voi lua EPU; da’ dacă Asus-ul la cât e el de mare s-a gândit că poate face economie, eu, fiind implicit mult mai mică, o să-mi scot compul din priză când plec de acasă. E şi ăsta un pas înainte, nu?

P.S. – Super Blog, etapa 22.