3 surse obligatorii

Am terminat Jurnalism. Nu, nu e o realizare, pur şi simplu aveam nevoie de-o diplomă, şi asta mi s-a părut cea mai accesibilă. Probabil că, dacă m-aş fi implicat mai mult, aş fi fost mare jurnalist, mare. Spun probabil, pentru că-mi lipseşte gena aia care îţi trebuie pentru a urmări informaţia, pentru a o vâna şi pentru a o diseca până la capăt. Sunt mai mult omul opiniilor decât cel al informaţiilor. Aşa că scriu pe blog. Dar ce-am reţinut din ăi trei ani de facultate a fost că o informaţie, înainte de a o da publicităţii, trebuie verificată cu măcar 3 surse. Cu alte cuvinte nu aud eu aşa, un zvon, şi-l trec direct pe hârtie, pentru că zvonuri sunt multe şi, de cele mai multe ori, neadevărate.

De asta, în momentul în care am primit plicul, sprânceana mi s-a ridicat neîncrezătoare. Şi spunea expeditorul că, în 5 zile, Combinatul va exploda. Nu, nu din întâmplare, ci pentru că îi merge din ce în ce mai rău; că va fi o explozie planificată, astfel încât să poată fi încasată asigurarea. Că va fi în plină zi, că vor muri mulţi, că alea alea. Mi se demonstra în cifre situaţia financiară dezastruoasă a proprietarului, argumentarea era mai mult decât convingătoare, ce să zic? Singurul lucru care lipsea era o poză cu cel care va plasa bomba, zâmbind triumfător.

Pro şi contra. Dacă înformaţia e reală, şi-o public, mulţi vor fi salvaţi de la moarte. Bine, se va crea panică, dar dacă bomba va fi oprită la timp, clar voi fi făcut ceva bun. Dacă nu e reală, panica tot se va crea, dar pe urmă voi avea de suferit; acuzaţii mincinoase, alertarea forţelor de ordine degeaba şi, cel mai grav, credibilitate zero.

Şi pune-te, Camelia, pe scormonit, pentru că timpul e scurt, şi n-ai decât o şansă pentru a verifica informaţia. Ca bloger care se respectă, am şi eu sursele şi cunoştinţele mele. Şi-am zis că e un motiv destul de bun pentru a le pune la muncă.

M-am uitat la plic; fără ştampilă, cel mai probabil pus în cutia poştală direct de către autor. Slabe şanse să-l găsesc după plic. Dacă e doar imaginaţie, cel mai probabil e vorba de un angajat nemulţumit, probabil concediat, probabil de curând. Şi mi-am târât corpul până la biroul ăla, de ţine evidenţa angajaţilor. Am zâmbit frumos şi, pentru că secretara e o fostă colegă de liceu, am făcut rost de listă. Bine, bine, şi-acu’? Vreo 20 de nume. Nu-s multe, da’ cum îl găseşti pe ăla de ar putea concepe o poveste?

Am lăsat telefoanele pe mai târziu şi m-am dus să verific situaţia financiară. Să văd dacă cifrele pe care le aveam eu se pupă cu cele existente la Finanţe. Nu, aici nu m-am putut descurca singură. Am apelat la Economicul de la ziar. Şi, ghici ce? Nu prea se pupă. Şi-am dat din coate în stânga şi-n dreapta. Şi nu, situaţia financiară a patronului nu e disperată deloc. Ba chiar plănuieşte să-l vândă-n câştig frumuşel.

Mister total. Gândesc mai bine c-o ţigară, aşa că m-am dus acasă, să-ncep sesiunea de telefoane. Deja mai sunt 3 zile în care pot afla ceva. Din 20 de inşi concediaţi, doar vreo 5 au mai rămas pe plaiuri mioritice. Restul sunt bine mersi pe-afară, făcând ce fac ei pentru a câştiga bani. Deci, îi pot exclude. Am nevoie de sursă pentru a da de capăt chestiei ăsteia.

2 zile, şi 3 inşi pe care nu-i pot localiza de nici o culoare. 3 indivizi care mă despart de adevăr. Sursele mele îmi spun că informaţia e falsă. Da’ dacă nu e? Dacă-n două zile chiar explodează matahala de Combinat? Dacă o să plouă cu sânge şi eu ştiam, şi n-am făcut nimic pentru a stopa chestia asta?

Spre seară sună la uşă. Două persoane. Tată şi fiu. Fiul, cam spăsit. Vreo 15 ani. Tatăl, cam plouat. I-a găsit originalele de la informaţie. Era o poantă. A vrut să vadă dacă poate să creeze panică. Pur şi simplu s-a gândit că ar fi fain să se joace cu informaţiile. Să vadă dacă merge. Pe bune că-mi venea să-l strâng de gât. Aproape 4 zile am alergat, am vorbit cu persoane cu care nu voiam neapărat să vorbesc, am semănat semne de întrebare peste tot pe unde-am fost, şi el îmi zice că s-a jucat. Cum să nu-l scuturi puţin? Norocul lui că la morală nu mă prea pricep.

Da, informaţie falsă. Dacă aş fi publicat-o din prima, clar m-aş fi făcut de cacao. Aşa măcar, am alergat doar eu, n-am stresat un oraş întreg. Şi nu ştiu dacă are de-a face cu mania de a căuta trei surse, sau e o chestie de bun simţ să nu crezi că tot ce zboară se mănâncă, şi să te gândeşti de două ori înainte de a face o afirmaţie despre care nu eşti 100% sigur. Mă-ntorc la opiniile mele. E mai puţin palpitant, da’ măcar în ele am 100% încredere.

P.S. – în afara faptului că am terminat Jurnalism, totul este pură ficţiune.
P.P.S. – Super Blog, etapa 34.