Ţăranul nu-i mârlan

Am învăţat de mică deosebirea dintre ţărani şi mârlani. Ţăranii sunt ăia de muncesc pământul, de stau la ţară, de-i vezi prin piaţă vânzând brânză, şi fructe, şi tot felul de alte chestii, de obicei producţie proprie. Sunt ăia pe care nu trebuie să-i insulţi confundându-i cu mârlanii. Pentru că, dacă eşti ţăran, asta nu te face, implicit, mârlan.

Cu mârlanii în schimb, e altă poveste. La ei nu contează de unde vin. Pot fi "orăşeni" din tată-n fiu, de mai bine de multe generaţii. E posibil să-şi fi bătut capul cu ei multă lume pentru a-i cizela, da' misiunea a eşuat în mod ruşinos. Pot avea orice formă, mărime, culoare, sex, vârstă, orientare politică. Pur şi simplu sunt şi partea cea mai ciudată e că se mândresc cu statutul lor. Adică, nu-i deranjează, nu li se pare ciudat, nu, în nici un caz nu vor da doi bani pe faptul că ar putea fi altfel.

Ăla de sparge seminţe în faţa blocului tău, rezemat şmechereşte de gard, aruncând câte o replică răsuflată de când lumea atunci când vede o fustă scurtă sau un pletos. Ăla de îşi şterge manierat nasul de mâneca hainei, sau care-şi foloseşte degetele pe post de batistă. Care şi-a perfecţionat în ani tactica de a scuipa cu stil pe stradă. Care vorbeşte tare, în aşa fel încât să audă toată lumea ce lucruri inteligente poate să debiteze. Care, în compania altora ca el, va face zid viu în faţa ta şi se va amuza teribil pentru că trebuie să te ştergi razant de ei pentru a înainta. Care consideră că eşti fandosit dacă strâmbi din nas când auzi manele, şi care e convins că, de fapt, în liniştea camerei proprii şi personale, toată lumea dă din buric pe manea, dar puţini au curajul să şi recunoască.

De fiecare dată când e rost de concert în aer liber, başca tarabele cu mici şi dozatoarele de bere, se dă liber la mârlani. Nu, nu spun că toată lumea care iese din casă în situaţia sus-amintită e din această categorie aparte. Departe de mine gândul. Spun doar că, în situaţii de genul ăsta, se sparge ţeava cu mârlani şi nu mai ai pe unde călca.

Şi ieşi, Camelia, din casă pentru că da, rămâi din nou fără ţigări, şi ai nevoie de muniţie, pentru că n-ai chef să ţii post, n-ai atâta spirit de sacrificiu în tine, şi da, s-ar putea să vrei să mai cumperi una, alta, şi nimeni nu s-a gândit să creeze serviciul de livrare acasă pentru consignaţia din colţ, din colţul celălalt al străzii, adică, şi n-ai decât o posibilitate: să te-mbraci, să te înarmezi cu răbdare, şi cu o atitudine războinică, şi da, ia-ţi şi ochelarii de soare pe cap, nu de alta, da' nu poţi rata atâtea replici binevoitoare, şi s-ar putea totuşi să nu fii văzută, pentru că e prea mult fum de la mici, şi porneşte în aventură. Evită mârlanul din stânga; da' ai grijă să nu te apropii prea mult de cel din dreapta. Şi da, treci printre ei ca Ioana D'arc printre englezi, pentru că misiunea e trasată şi, orice ai face, n-ai cum să dai înapoi; trebuie să capeţi ţigările sau să mori încununată de glorie, călcată-n picioare de mârlani. Da' nu-i o moarte ruşinoasă pentru că, dacă ar fi să ne luăm după istorie, cică şi Papesa Ioana tot aşa ar fi murit. Şi nu, n-am o obsesie cu numele Ioana azi; doar că aşa s-a nimerit...

Revenind însă la ţărani vs mârlani. Am cunoscut "ţărani" cu o doză de bun simţ exemplară. Nu cred că e o jignire să-i spui cuiva ţăran. Dar, în momentul în care vine vorba de mârlani, sprânceana mi se ridică; rămâne agăţată acolo, sus şi, dacă aş fi rasă în cap, s-ar apropia în mod primejdios de creştet. Aş propune o zi naţională "mârlani free", da' s-ar putea să rămână prea puţini oameni pe stradă...