Şi apără Duckadaaaammmm!!!

Nu mai ştiu foarte sigur dacă meciul cu Duckadam, Sevilla '86 l-am văzut live sau dacă am văzut reluările dup-aia. Asta n-aş putea s-o spun cu siguranţă, pentru că la doi ani amintirile sunt puţin cam confuze. Cert este că, puţin mai târziu, când au început să se clarifice lucrurile, eram fan înrăit Duckadam. Pe la 4-5 ani, adică.

Nu, nu eram microbist. Nici măcar nu-mi plăceau meciurile de fotbal, ba chiar mă plictiseau cumplit. Mă uitam la meci numai şi numai dacă era - din nou - finala de la Sevilla. În rest, n-am priceput niciodată de ce e lumea atât de încrâncenată când aleargă ăia 20 de inşi după minge, în timp ce alţi doi apără poarta, şi arbitrul face legea. Încurcam mereu henţ cu offside, penalti cu fault, toate chestiile astea erau cam neimportante pentru mine. Pe sticlă, adică.

În viaţa reală, se schimbau lucrurile. Muncea taică-meu pe vremea aia până pe undeva pe la cinci. Ei, şi când venea de la serviciu, terminat de oboseală şi de foame, îl luam direct de la uşă. Ce schimbat? Care ciorbă? Fotbal, frate! Adică, mă echipam mai rapid ca Speedy Gonzales, luam mingea de-o toartă, şi mergeam la stadionul nostru secret. Acu' e acoperit de viluţe, da' pe atunci era locul propice pentru a "da pase" şi a apăra poarta.

Şi-atunci microbistul din mine, insensibil la măcelul de pe sticlă, ţipa "sânge!" Hagi pe-atunci era aşa, cam necunoscut pentru mine. Adică da, toată lumea striga "Hagi" dar, din punctul meu de vedere, n-avea nici cea mai mică şansă să-l ia pe Duckadam. Duckadam era Regele, Idolul, Supremul! Plus că avea şi-un nume care suna foarte şmecher pentru urechea mea care încă nu avea "şmecher" în vocabular. Ei, cum puteai să alături Gheorghe Hagi pe lângă Helmuth Duckadam? Numai prin nume eroul meu îşi demonstra supremaţia. N-avea nevoie să facă nimic altceva.

Ei, şi pe teren apăreau rolurile. Adică, tata devenea subit Hagi. Ăla mai mic, mai insignifiant, care încerca să dea gol şi nu reuşea. Pentru că poarta era apărată - tremuraţi numai gândindu-vă - de Helmuth, alias Eu! Şi niciodată istoria n-a fost rescrisă. Adică, Hagi n-a reuşit niciodată să-i înşele vigilenţa lui Duckadam. Niciodată mingea aia n-a trecut de mine. Niciodată golul n-a fost dat. Nu puteam doar să dezamăgesc un nume atât de măreţ...

Regretul meu din perioada aia a fost că n-am avut pantalonaşi verzi, aidoma Idolului. Mănuşi aveam, că-i luam mănuşile de piele ale lu' tata, şi nu se simţea diferenţa; dar pantalonaşi verzi? De unde? A trebuit să mă mulţumesc cu mai multe perechi, de diverse culori, da' nu'ş cum se-ntâmpla că, printre alea multe culori, nici una nu era verde. Şi-am conclus eu că fără pantalonaşi verzi, cariera mea de Helmuth Duckadam e de-a dreptul ratată, cu toate că apăram fiecare minge. Cruntă a fost ziua când am renunţat la fotbal... Ca să fiu sinceră, a dispărut treptat, în timp ce mingea a fost înlocuită de alte chestii; Duckadam însă a rămas acolo. Încă mi se ridică părul când văd bucăţi din meciul ăla. Şi cred, în continuare, că Helmuth e mai tare ca Hagi. Cu toate că, nici până acum, n-am reuşit să fac rost de pantaloni scurţi, verzi...



P.S. - sus, Idolul. Jos, golurile lui Hagi; a mai crescut între timp...