Stai în banca ta

Dacă te uiţi în dreapta, bărbatul impozant cu şlapi şi bermude, lăsat bărbăteşte la bustul gol şi ţinându-se temeinic de-o sticlă de bere are rată la bancă. În stânga, gagicuţa pusă la patru ace şi-un bold, cu poşetuţa avangardist lansată pe-un umăr dezgolit, are şi ea o rată. Băbuţa care s-a oprit din drum şi te-a lăsat să treci - apropo, de ce persoanele în vârstă se opresc, se uită atent şi pătrunzător la tine, care vii liniştit din spate, te lasă să le depăşeşti şi de-abia apoi îşi reiau drumul? - este şi ea mândra posesoare a unei rate. Copii, părinţi, bunici, nepoţei de-abia trecuţi de 18 ani, studenţi, ingineri, medici, electricieni, piţi şi non piţi, cocalari şi non cocalari, toţi au drept de proprietate măcar asupra unei rate. Că e vorba de maşină, casă, comp, cameră foto sau mobilier, toţi au simţit nevoia imperioasă de a se duce într-o bună zi cu zâmbetul pe buze la bancă, să se aşeze pe scăunel în faţa consilierului financiar, să aştepte să iasă rând pe rând foile din imprimantă şi apoi să le semneze la fel de zâmbitori, pentru a ieşi, mai apoi, cu pieptu'n faţă şi prieteni pe vecie cu rata cea de bunăstare dătătoare.

Până aici, nimic ieşit din comun. Adică, mă rog, ai avut nevoie de "un ajutor", ai dat puţin din coate, ai pus-o la muncă pe tanti de la personal şi-ai făcut rost de banii de care aveai nevoie.

Problema intervine în momentul în care, imediat după prima rată, începe un spectacol înfiorător. Plânsete şi văcăreli, coruri întregi de "împrumutaţi" care gem la unison, blesteme aruncate cu duiumul, "hoţii, tâlharii, derbedeii", apelative care mai de care mai "colorate", show total. Adică, de ce? Pentru că vezi tu, dragă doamne, ăi de la bancă sunt aşa, nişte oameni necinstiţi, că tu ai făcut împrumut pentru o sumă şi, la sfârşitul celor câţiva ani de plată, la suma pe care ai cerut-o tu se mai adaugă încă un procent frumuşel. Cu alte cuvinte, plăteşti mai mult decât ai luat. Şi de-aici drama şi toate cuvintele de dulce la adresa băncilor.

Păi stai aşa, că nu e chiar aşa. Adică, orice chestie trebuie să aibă profit. Nimeni nu face nimic gratuit. De ce banca ar trebui să aibă statut special? Dacă iei o brichetă de la magazin, nu faci teoria conspiratiei, chit că ea îţi e vândută cu un preţ dublu celui dat de proprietarul magazinului. Dai banul, iei produsul, sănătate şi virtute. Nu faci nici calcule pentru a vedea cât scoate "mafiotul de proprietar" de pe urma ta, nu te grăbeşti să-l cataloghezi drept "cămătar", o iei, o plăteşti, mergi mai departe. De ce banca e privită altfel decât o afacere? Presupun că ar fi perfect dacă s-ar putea să iei o sumă de la bancă şi-apoi să dai înapoi mai puţin, ba chiar de loc.

Păi, să ne înţelegem. Nu te-a pus nimeni să faci împrumut. N-a venit nimeni să te forţeze să faci un împrumut. Nu te-a obligat nimeni să-ţi cumperi mobilă ultimul răcnet. Nu ţi-a pus nimeni pixul cu de-a sila în mână şi nici n-a semnat nimeni în locul tău. Dacă ai făcut rată ca-necatul e numai şi numai problema ta. Ai luat bani, trebuie să-i dai înapoi, cu tot cu dobândă. De ce e musai să te văicăreşti că vezi tu, dragă doamne, banca-şi face buzunarul gros pe spinarea ta şi sunt nişte mafioţi care ar jupui şi pielea de pe tine dacă li s-ar da ocazia?

Pe bune dacă înţeleg faza asta. Şi-n plus mai e o fază: faci o rată. Şi faci o rată cam cât tot salariul. Şi dup-aia te plângi: că nu-ţi mai ajung banii, că ţi-ai pierdut locul de muncă şi-ţi ia banca tot, că nu se mai poate aşa, că arză-i-ar focu' pe toţi cu băncile lor cu tot. Hmm... Păi nu ai fost tu ăla de s-a întins mai mult de-l ţinea plapuma? Când ai solicitat împrumutul, nu ţi-ai luat o marjă de eroare? N-ai făcut calcule frumuşel, cu pix şi hârtie în faţă, pentru a vedea dacă te ţine să şi onorezi sus-numita datorie? Vina cui e că n-ai ştiut cum să-ţi protejezi pielea?

A se înţelege: n-am nimic împotriva ratelor, n-am nimic împotriva posesorilor lor. Mă enervează în schimb lamentările gratuite, cum că ai ajuns muritor de foame din cauza băncii. Nu, banca n-are nici o vină. Ţi-ai făcut-o clar şi frumos cu mâna ta, şi ce-şi face omul cu mâna lui se cheamă de-a dreptul lucru manual, nu lucrătura altuia.

Asta aşa, pentru cei care au avut inspiraţia de a nu colabora cu banca până acum, dar care cochetează cu ideea. Până şi cel mai mic şi nevinovat flirt tot cu cap ar trebui făcut. Părerea mea.