.

vineri, 27 august 2010

De-ale gurii

Am şi eu o manie. Bine, ok, recunosc, multe manii, dar cu asta m-am trezit azi dimineaţă-n gând, şi nici nu mă sfiesc, nici nu mă ruşinez s-o disec.
N-am obiceiul să mă înverzesc la faţă când vine vorba despre câini pocniţi de tren sau şoareci ronţăiţi de pisică; n-am probleme să-mi povesteşti despre cine ştie ce operaţie complicată, care presupune înlocuire de maţe sau săpături în jurul ficatului în timp ce mănânc; creierul pané nu l-aş mânca, pentru că l-am încercat o dată şi nu mi-a plăcut, dar nici nu adopt o figură dezgustată când vine vorba despre el. Nu-mi place mie, nu-l mănânc, cei care se dau în vânt după el n-au decât să-l stăpânească fericiţi. Am auzit acu' câteva zile despre nişte chestii culinare de care nu m-aş atinge nici moartă: cap de peşte, creastă de cocoş, gheare şi capete de găină; din punctul meu de vedere, astea le mănâncă pisicile sau câinele, în nici un caz eu, dar cine aş fi să mă pun în calea fericirii culinare a altora, atât timp cât mie nu mi le bagă nimeni pe gât?

Dar nu, nu despre chestii de mâncat voiam să vorbesc azi. De fapt, încercam doar să explic faptul că n-am nici o treabă cu lucrurile obişnuite de la care alţii se trag înapoi oripilaţi. În schimb este o chestie pe care n-o s-o pricep, şi ea sună în felul următor:

Multe persoane la o masă, fără nici o altă legătură între ele decât faptul că se cunosc de ceva timp; mâncând tocăniţă, salata de vinete şi sărmăluţe. Şi aici intervine drama: schimbând furculiţele între ele, lăsând particule minuscule de sarmale în tocăniţă şi de tocăniţă în salata de vinete. Sau, mai rău, mâncând iaurt câte 5 cu aceeaşi linguriţă, din acelaşi recipient. Frate, asta e moarte curată! Eventual, lingând cu patos linguriţa, în timp ce şi-o trec de la unul la altul. Brrrr!

Schimb gratuit de anticorpi, de bucăţele de ADN şi da, de salivă. Asta n-o s-o pricep nici într-o mie de ani. De ce ai vrea să te săruţi indirect cu colega de la compul vecin? Păi, dacă o iubeşti atât de tare, sărut-o, frate, tradiţional, şi gata. Ai scăpat mai uşor, şi fără să schimbi ADN cu încă cinci persoane până a ajunge la ea. Dacă eşti mai masochist din fire însă, accepţi şi bucăţica de haleu care vine o dată cu schimbul de linguriţe.

Eu, una, nu pot folosi aceeaşi furculiţă cu nimeni. Nici măcar paharul folosit de taică-meu nu-l folosesc până nu-l spăl bine, bine de tot, darămite să împart linguriţa cu ţâşpe persoane necunoscute corpului meu. Şi nu pricep cum şi-n ce fel nu te deranjează spanacul celui de alături care poposeşte lângă pastele tale cu brânză, nici cum poţi profita nonşalant de tacâmul lins bine de altcineva înainte.

Lucrurile s-au complicat în momentul în care am observat schimb de bomboane pe băţ; adică, se ia una bucată bomboană pe băţ, se linge cu patos până ajunge cam la jumătate, şi-apoi se pasează colegului. Colegul cu care, repet, n-ai o relaţie mai strânsă sau mai personală. Pur şi simplu împărţiţi aceeaşi acadea, fără nici o problemă. Păi, frate, acadeaua cu pricina e îmbibată de saliva proprie şi personală, pe care o pasezi fără nici o problemă. Într-un fel, faceţi schimb de fluide fără măcar să aveţi o pasiune mistuitoare unul pentru celălalt. Şi da, nu sunt privită cu ochi buni când refuz constant să mănânc alături de colegii mei, sau când sprânceana mi se ridică instantaneu şi incontrolabil în momentul în care mi se oferă o acadea linsă bine pe jumătate.

Nu, nu am o listă de "does and dont's". Dar, dacă aş avea, faza cu schimbatul tacâmurilor şi amestecatul potoalelor ar fi clar pe lista respectivă. Pentru că nu vreau să văd o frunză de salată înotând fericită-n ciorba mea, nici urme străine de maxilar pe bucata mea de ciocolată. Nu de alta, dar contact cu ADN străin mie fac numai şi numai din proprie iniţiativă; altminteri, mi se pare un fel de "orgie culinară".

26 comentarii:

  1. Nici eu nu suport sa impart acelasi tacam sau pahar cu altcineva. Totusi nu sunt asa exigenta cand e vorba de parinti, sora si iubit. Dar ma stramb tare cand ceva nu-mi place.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hmmm, categoric nu-mi plac schimburi de ADN decat cu persoanele pe care le aleg eu :) Dupa, putem manca si din aceeasi farfurie, nu e bai. De regula insa, evit aventurile astea cu bautul din acelasi pahar etc. Mi se pare bleah!

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar nu vrei o guma de la mine?Hai,te rog,am mestecat eu pana acum al ea,mai are gust totusi.
    Imi placu "orgia culinara"

    RăspundețiȘtergere
  4. hahaha...asta-i nimic...eu am prins armata 4 luni pe vremea...ailalta...shi de cand ma shtiu sunt mai bolnav ca tine cand vine vorba de schimb involuntar sau fortzat de fluide...shi....nu vrei sa stii cum am slabit, dupa 3 luni aratam ca un detzinut evreu supravietzuitor al auschwitz-ului shi buchenwaldului la un loc... poi soldatzii schimbau atata adn shi fluide (eu le zic bale) incat dupa un timp incepeau sa semene (putem numi procesul autoclonare de grup) :))))

    RăspundețiȘtergere
  5. Problema asta mizerabila o am si eu la munca, si atentie, nu am decat un singur barbat in colectiv, restul numai femei care doar SE PRESUPUNE ca trebuia sa fie curate. Au fiecare cana lor, iar furculite si linguri am adus eu de acasa cat sa crape in el un batalion intreg, nu numai noi si-ai nostri. Cu toate astea, de fiecare data imi gasesc cana folosita de altcineva, iar tacamurile puse la loc in borcanul in care cu onor le-am infipt ca sa nu mai stea vraiste pe masa, bine... linse, trecute pe palatin si pipaite bine de limba, eventual cu ceva ramasite de la masa ultimei individe care le-a folosit. Geez, fac cu icteru' daca o mai tin asa!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Madalina - in primul rand multumesc de "citire" si de blogroll:P

    in al doilea rand...eu am probleme majore, chiar daca e vorba numai despre parintzi; daca mi s-a pus pe creier, nu mai ai scapare:))

    RăspundețiȘtergere
  7. @Mihaela (Catwoman) - poi, crede-ma ca la munca la mine nu mai ai timp sa alegi; e bye bye pranzul daca se baga direct, neinvitate si fara consimtamant prealabil:((

    RăspundețiȘtergere
  8. @Fetita Junglei13 - hmm, daca mi-o dai cu atata altruism...:-?? ei, lasa, mestec-o tu in continuare, ma sacrific de data asta:))

    RăspundețiȘtergere
  9. @deus_pax - ai inviat?

    ce pot sa zic...bine ca n-am facut armata:)))

    RăspundețiȘtergere
  10. @Alexiuss - eu nu zic ca femeile de la mine nu sunt curate; doar ca au o tendintza excesiva de a impartzi mancarea intre ele. Si linguritza. Si furculitza. Si paharul:((

    poate ar trebui sa treceti pe tacamuri de unica folosintza:-?? cred ca ai scapa lejer de partea cu icterul:-??

    RăspundețiȘtergere
  11. se facea ca era intuneric... deodata, monitorul mi se lumina, shi din speakere tuna o voce: deus_pax, ridica-te shi scrie!!!

    poi ce era sa fac...huh???

    P.S. :P

    RăspundețiȘtergere
  12. @deus_pax - waaa...si nu te-ai speriat? eu as fi tras patura mai peste cap si-as fi adormit la loc:-??

    P.S. - :P

    RăspundețiȘtergere
  13. poi eu zisei al'ceva??? ai dedus partial corect, dupa ce auzii vocea mi-am tras patura pe cap, tremurand speriat din toate incheieturile, dar pentru ca era foarte cald, pentru ca de la sperietura m-au trecut toate caldurile shi mai ales pentru ca patura amplifica aceasta stare de fapt, cand am simtzit eu ca ma inabush shi orice ash face somnul nu mai vine, m-am RIDICAT leoarca de sudoare, shi tremurand de spaima de flutura tricou' pe mine, scrisei un comment la tine pe blog'shor :)) DECI VEZIIIIII ????

    P.S. :D
    P.S. la P.S. - punem pariu c-o sa-mi raspunzi "ERAM PRECISAAAAAAA!!!" ??? :))

    RăspundețiȘtergere
  14. @deus_pax - adica sa-ntelegem ca blog-ul meu e leac de sperietura:)))))

    P.S. - nope :P

    RăspundețiȘtergere
  15. am intarziat la comentarii :) programul e de vina :))
    si daca stau cu cineva la masa cand mananc ma incomodeaza, stiind ca se uita din cand in cand la mine. de aceea, cand mananc, ma asez de obicei singur la masa.

    in momentul cand si-a bagat careva ghearele la mine in farfurie ii urez "pofta buna" si imi vad de alte treburi :))

    RăspundețiȘtergere
  16. @dreamr - da, stiu, eventual mai vor si conversatie, numai sa te sileasca sa vorbesti cu gura plina :-l

    RăspundețiȘtergere
  17. am auzit una tare :)
    ca ma pun la alta masa ca mi-ar placea mie sa fiu "omul din umbra". deja se fac si speculatii :))

    RăspundețiȘtergere
  18. @dreamr - si normal ca nu ai nimic impotriva acestui statut; ba chiar devii mai "secret" doar pentru a vedea unde se ajunge cu supozitiile, nu?

    RăspundețiȘtergere
  19. e o distractie pe cinste :P
    pentru cunoscatori, desigur...

    RăspundețiȘtergere
  20. @dreamr - sa-ti spun ca stiu si practic? unii ma lasa in plata mea, altii continua legenda :D

    RăspundețiȘtergere
  21. inseamna ca nu-ti sunt straine nici privirile alea ciudate, care parca vad extraterstri :)

    RăspundețiȘtergere
  22. @dreamr - asta li se parea ca vad?:)) am tot incercat sa ghicesc, dar m-am lasat pagubasa pana la urma;))

    RăspundețiȘtergere
  23. eu asta am inteles ;))
    si cred ca aveau in cand urmatoarele cuvinte: "asta cred ca-i nebun, frate!"

    RăspundețiȘtergere
  24. @dreamr - mie asta imi spun direct:)) au noroc ca-si permit doar persoanele "tolerate":)))

    RăspundețiȘtergere
  25. mie nu imi spun, dar ii simt. nu ma pot surprinde cu nimic, sau cel putin asa imi place sa cred. de aceea si folosesc "omoara-ma"... nu ma mai surprinde aproape nimic :)

    RăspundețiȘtergere
  26. @dreamr - mey, recunosc, pe mine ma surprinde cateodata cat pot fi de indoctrinatzi (din toate punctele de vedere) :P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger