Get a room!

Cu lăbuţa dusă sfios la inimă, mărturisesc că nu sunt cea mai romantică persoană din lume. Adică, n-aş câştiga nici măcar o menţiune dacă s-ar face vreun top, pentru că ceea ce alţii consideră a fi romantic, mie mi se pare dulcegărie totală. Sau situaţie siropoasă. Astfel, dacă toate fetele oftează din adâncul plămânilor pentru că El le-a cerut în căsătorie, într-un genunchi, la o masă de la poalele Turnului Eiffel, mie mi se pare puţin cam tras de păr; da, e ok, şi romantic, şi frumos, şi e visul lor de-o viaţă, dar, să recunoaştem în cor, e cam siropos. Deja e mult prea exploatat genunchiul ăla, deja e prea folosit Turnul Eiffel, măcar de-ar fi schimbat cadrul şi-ar fi fost în costum de schi, să-l vezi că se chinuie să îngenunchieze, măcar de şi-ar fi dat interesul să vină cu inelul în dinţi şi mergând în mâini, măcar, orice altceva... Nu trebuie să repet că visul cu inelul, rochia de mireasă şi nunta ca-n poveşti nu-mi aparţine şi nu e de mine; dădeam doar un exemplu de romantism siropos.

Dar, dacă partea cu inelul se întâmplă acolo, la ei, între patru ochi, şi mă afectează doar în măsura în care o săptămână după nu se vorbeşte decât despre chestia asta, există un alt lucru pe care nu-l pricep, nu-l înţeleg, ba chiar mă disperă uneori: giugiulelile în public. Frate, alea mă derutează total...

Să mă explic: se iau el şi ea, cuplu "normal", care are voie să se manifeste în public. Şi se trânteşte (cuplul adică) într-un cadru cât mai public cu puţinţă, gen staţie de autobuz, cafenea sau supermarket. Dacă se ţin de mână şi-şi văd liniştiţi de viaţa lor, no problem. Problema intervine în momentul în care de obicei ea, se aruncă asupra lui cu o violenţă ieşită din comun, mai să-l sufoce, mai să-i mângâie amigdalele. Ieşirea e provocată de cele mai multe ori de apariţia uneia "din alea, de strică casa omului", de are tocuri şi fustă scurtă, de s-ar putea în mod clar să vrea să ţi-l fure, de s-ar da la el în doi timpi şi trei mişcări dacă nu ai semnaliza, cu lumini şi focuri de tabără, că e luat. Uşurel să nu te rupi, aş spune, dacă mi-ar fi permis. Pentru că e puţin probabil să atenteze cineva la "al tău", iar dacă ar face chestia asta, doar să-l ţii cu dinţii de amigdale ai reuşi să împiedici acţiunea.

Dar nu, că giugiuleala continuă. Mda, ştim, femeile sunt fiinţe posesive, care ţin foarte mult la bunul lor, şi n-ar renunţa la pradă nici în ruptul capului. Ok, să spunem că sus-numita reacţie e instinct de auto apărare, şi să trecem mai departe.

Da' cum se cheamă, când stai frumuşel la un pahar de vorbă, cu nişte persoane printre care se află strecurat şi-un cuplu, şi cuplul cu pricina începe o acţiune "de curtare", de-ţi vine să le oferi cheile de la casă, numai să nu se mai caţăre unul pe celălalt în public? Pe bune acu'. Eu ştiu una şi bună: vrei sweet love, de ce trebuie s-o desenezi în public? Poate că eu chiar am chef să beau cocktail-ul cu pricina şi să discut cu voi, nu să urmăresc on-line începutul activităţii de reproducere. Pentru un show din ăsta, îmi iau frumos ceva de băut acasă şi găsesc filmuleţe peste filmuleţe, pe care nu le asociez direct cu figura voastră, amicii mei. Da' vezi tu, că dacă nu-ţi demonstrezi dragostea şi afecţiunea în public, e ca şi cum n-ai fi într-o relaţie. Nuuu, trebuie să ştie tot mapamondul că tu eşti cuplat, că ai cu cine schimba ADN, că nu eşti single; altminteri, dacă nu faci chestia asta, înseamnă că relaţia ta e de carton, şi nu există, pentru că nu vrei s-o dovedeşti, cu surle şi trâmbiţe, căţărându-te o dată la 5 minute pe partener.

Nu sunt o persoană pudică din fire. Pe bune. Dar prefer să nu-mi asociez cunoştinţele cu filme porno, iar filmele porno să le văd acasă, nu pe stradă. Sunt mai de modă veche din punctul ăsta de vedere.

Reluând. De ce e musai să arăţi străzii întregi cât de mult ţii tu la Gicu sau Geta ta? Nu crezi că, dacă mie nu-mi place nici Gicu, nici Geta, îmi lezezi retina şi-mi disperi neuronii? Nu mă laşi cu sechele majore pentru întreaga mea viaţă? Nu mă chinui atât de tare încât într-o frumoasă dimineaţă de luni, în loc să-mi văd de orice altceva, eu scriu despre voi, Gicu şi Geta, de vă sărutaţi cu patos pe scaunul din faţa mea, în cafenea?