Dar, dacă partea cu inelul se întâmplă acolo, la ei, între patru ochi, şi mă afectează doar în măsura în care o săptămână după nu se vorbeşte decât despre chestia asta, există un alt lucru pe care nu-l pricep, nu-l înţeleg, ba chiar mă disperă uneori: giugiulelile în public. Frate, alea mă derutează total...
Să mă explic: se iau el şi ea, cuplu "normal", care are voie să se manifeste în public. Şi se trânteşte (cuplul adică) într-un cadru cât mai public cu puţinţă, gen staţie de autobuz, cafenea sau supermarket. Dacă se ţin de mână şi-şi văd liniştiţi de viaţa lor, no problem. Problema intervine în momentul în care de obicei ea, se aruncă asupra lui cu o violenţă ieşită din comun, mai să-l sufoce, mai să-i mângâie amigdalele. Ieşirea e provocată de cele mai multe ori de apariţia uneia "din alea, de strică casa omului", de are tocuri şi fustă scurtă, de s-ar putea în mod clar să vrea să ţi-l fure, de s-ar da la el în doi timpi şi trei mişcări dacă nu ai semnaliza, cu lumini şi focuri de tabără, că e luat. Uşurel să nu te rupi, aş spune, dacă mi-ar fi permis. Pentru că e puţin probabil să atenteze cineva la "al tău", iar dacă ar face chestia asta, doar să-l ţii cu dinţii de amigdale ai reuşi să împiedici acţiunea.
Dar nu, că giugiuleala continuă. Mda, ştim, femeile sunt fiinţe posesive, care ţin foarte mult la bunul lor, şi n-ar renunţa la pradă nici în ruptul capului. Ok, să spunem că sus-numita reacţie e instinct de auto apărare, şi să trecem mai departe.
Da' cum se cheamă, când stai frumuşel la un pahar de vorbă, cu nişte persoane printre care se află strecurat şi-un cuplu, şi cuplul cu pricina începe o acţiune "de curtare", de-ţi vine să le oferi cheile de la casă, numai să nu se mai caţăre unul pe celălalt în public? Pe bune acu'. Eu ştiu una şi bună: vrei sweet love, de ce trebuie s-o desenezi în public? Poate că eu chiar am chef să beau cocktail-ul cu pricina şi să discut cu voi, nu să urmăresc on-line începutul activităţii de reproducere. Pentru un show din ăsta, îmi iau frumos ceva de băut acasă şi găsesc filmuleţe peste filmuleţe, pe care nu le asociez direct cu figura voastră, amicii mei. Da' vezi tu, că dacă nu-ţi demonstrezi dragostea şi afecţiunea în public, e ca şi cum n-ai fi într-o relaţie. Nuuu, trebuie să ştie tot mapamondul că tu eşti cuplat, că ai cu cine schimba ADN, că nu eşti single; altminteri, dacă nu faci chestia asta, înseamnă că relaţia ta e de carton, şi nu există, pentru că nu vrei s-o dovedeşti, cu surle şi trâmbiţe, căţărându-te o dată la 5 minute pe partener.
Nu sunt o persoană pudică din fire. Pe bune. Dar prefer să nu-mi asociez cunoştinţele cu filme porno, iar filmele porno să le văd acasă, nu pe stradă. Sunt mai de modă veche din punctul ăsta de vedere.
Reluând. De ce e musai să arăţi străzii întregi cât de mult ţii tu la Gicu sau Geta ta? Nu crezi că, dacă mie nu-mi place nici Gicu, nici Geta, îmi lezezi retina şi-mi disperi neuronii? Nu mă laşi cu sechele majore pentru întreaga mea viaţă? Nu mă chinui atât de tare încât într-o frumoasă dimineaţă de luni, în loc să-mi văd de orice altceva, eu scriu despre voi, Gicu şi Geta, de vă sărutaţi cu patos pe scaunul din faţa mea, în cafenea?
Camera e scumpa. Gicu e lefter, Geta vrea rochie noua.
RăspundețiȘtergereAl naibii mai ești, măi. :)) Eu mă oftic când îi văd pe Geta și Gicu, doar pentru că ei pot face asta în public când vor, iar eu nu. Dacă aș vrea s-o pot face ar trebui să-mi iau și eu o Geta, dar îl plac pe Gicu.
RăspundețiȘtergereUnii fac asta doar să se dea mari, zic eu, dar dacă o fac pentru că așa simt, n-am nimic împotrivă. Dar nici în halul unora cu care am stat la masă. Sub nasul meu și sub ale altor două persoane, Geta i-o mângâia lu` Gicu de zor. Pe terasa unei pizzerii. Asta e deja nesimțire.
@Iulia Mihai - daca-si vinde Geta rochia lucioasa, fac de-o camera:D
RăspundețiȘtergereAici esti misto. Ai cea mai mare dreptate. Dar trebuie sa recunoastem ca femeile au uneori tendinta asta de a ... nici nu stiu cum sa/i zic "de a isi marca terenul", sa zic asa. Si na, femei suntem, ce sa facem? Numai ca nu e frumos, si oamenii nu inghit chestiile de genul asta, astea sunt chestii facute pt.intimitate. Dap, sunt de acord cu un pupic, doi, cinci, dar nu te urca pe el femeie:))
RăspundețiȘtergereNu agreez de asemeni comentarii pe twitter/facebook/hi5 siropoase "te iubesc scumpa mea"si etc. Nu detaliez, ca s/ar putea sa dam in diabet. Nu asa ii arati unui om ca il iubesti.
Si la urma urmei, ce e iubirea?E relativa si ea, ca tot ceea ce ne inconjoara, de altfel...
@Liviu - da, stiu, si mi-s mandra cu asta:))
RăspundețiȘtergeresa ne-ntelegem ca nici daca s-ar putea n-as fi adepta manifestarilor publice; nu- seu, si pace buna:-??
ei, uite pana acolo n-au ajuns Gicu si Geta pe care i-am vazut eu, dar cred ca puteau sa insiste=))
@Miss Sunshine - Exact! Un pupic, doi, da' nu te comporta de parca ai da proba pt filme XXX:))
RăspundețiȘtergereDe "marcat terenul" nu mi l-am "marcat" never ever asa; ce-i al meu, e al meu in privat.
Cat despre diabet, prefer sa ma feresc de el; nu de alta, dar mi-s ipohondra din fire;))
Cred ca unele nici macar nu'si dau seama cum reactioneaza :)) daca nu ar avea un partener si ar vedea pe strada cupluri de genu', chiar le'ar blama!
RăspundețiȘtergereDar n-ai ce sa faci...astfel de oameni intalnesti peste tot...si mai ales adolescentii se poarta asa, cei de 14 anisori care ies la un suc la Mc apoi stau 5 ore pe o banca din parc doar ca sa se linga si sa se simta maturi...oh well :)
@chocolatfollie - :)) pe cei de 14 ani nici nu-i vad; oricum ei n-au cum sa-si ia o camera:))
RăspundețiȘtergereda' la 30+ zic eu ca gandesti mai mult decat unul de 14, nu?
... nu c-ai da f'o para chioara or vreo ceapa degerata pe opinia mea... dar... dar... sarutul... apropierea... e o chestie de atitudine. ca shi tatuajul expus sau fumatul in public, ca shi exprimarea propriilor idei de la "in cuvinte" pana la culoarea neagra a tricoului... acest post cat shi comment-urile, m-au transportat cu viteza amintirii in vremuri in care am fost martor la legitimarea dura shi fara menajamente, violenta chiar, a unui cuplu tanar de catre un militzian cu fatza tampa ce trada nu mai mult de 4 clase primare "facute" la foarte fara frecventza sh'-o lobotomie cerebrala severa ... pai da, asta-i atitudine??? "ei se pupa" tovar'she, "se pupa" nenorocitzii!!!
RăspundețiȘtergereP.S. shi voi, brutushilor???
@deus_pax - cred ca e o maaaaare diferentza intre sarutatul in public si imitarea filmelor XXX in acelasi public:-??
RăspundețiȘtergeremai ales daca incerci sa duci o discutie cu persoanele in cauza...
e posibil...pe planeta ta e foarte posibil... pentru ca norocul facu sa locuiesc langa un parc superb cu lac in mijloc, in timpul plimbarilor mele vad in fiecare seara cupluri sarutandu-se... dar niciodata simulari xxx... shi nici in cluburile sau barurile pe care le frecventez...
RăspundețiȘtergere...uite aici merge : "It doesn't matter what you do in the bedroom as long as you don't do it in the street and frighten the horses."
RăspundețiȘtergere:)))))))
ah Doamne nu suport cuplurile de genul. mai ales sa fim la o terasa,ceva si sa stea fata in fata cu mine. mna, am si eu prieten, ma sarut si eu cu el, ma pipai si eu cu el dar nu intr-una si mai ales nu cand sunt cu prietenii.
RăspundețiȘtergere@deus_pax - ma enervezi :-L
RăspundețiȘtergereplaneta ta pare ireala!
P.S.: :P
@S - :))))))) sad, but so true
RăspundețiȘtergere@Alina - inca o persoana care ma intelege >:D<
RăspundețiȘtergeren-as putea spune ca nu sunt romantic, dar giugiulelile pe strada nici eu nu prea le inteleg.
RăspundețiȘtergeredoar pe cele din plimbarile nocturne :)
@dreamr - daps, dar alea sunt nocturne, deci ascunse:D
RăspundețiȘtergerenu neaparat pentru ca sunt ascunse, pentru ca sunt romantice ;)
RăspundețiȘtergere@dreamr - hmm...n-am prea avut parte de plimbari sub clar de luna; nu de alta, dar cand aveam chef de plimbare, ia luna de unde nu-i:-??
RăspundețiȘtergereEi na, acum dai vina pe vreme? Sau pe saracul Belmondo? Apropo, stii cine a fost Belmondo? :))
RăspundețiȘtergereUn prezentator de meteo de pe vremea Dallas-ului, cred. Toata lumea spunea ca seamana cu celebrul actor, dar sa innebunesc daca am vazut vreodata vreo asemanare :))
@dreamr - ok, ok, recunosc, nu-s tocmai o fana a plimbarilor sub clar de luna;))
RăspundețiȘtergere