.

marți, 17 august 2010

Good girls

M-au disperat dintotdeauna fetele cuminţi. Fetele care făceau întotdeauna ce trebuiau să facă, care aveau rochiţa şi şosetuţele impecabile, cu toate că de-abia trecuseră prin ditai praful, adunat de la construcţii, fetele care spuneau "da, mami, ai dreptate, mami, tu ştii întotdeauna cum e mai bine, mami!". Frate, îmi trezeau porniri violente. Îmi venea să le murdăresc rochiţa aia perfectă, să le stric codiţele făcute la dungă, regulamentar şi, dacă aş fi avut cine ştie ce putere, aş fi făcut în aşa fel încât, în momentul în care ar fi vrut să spună "da, mami", să măcăie. Sau să orăcăie. Sau orice zgomot bizar, care le-ar fi stricat credibilitatea.

Totul a început cu colega Raluca. De la grădiniţă, pe vremea când nu i se spunea încă "grădi". Frate, şi mă enerva fetişoara aia. Pentru că, pe lângă faptul că o vedeam cam fandosită şi mâţâită, a mai făcut şi greşeala de a avea păr lung. Şi din cauza acestui fapt a fost Crăiasa Zăpezii, la ambele serbări pe care le-am prins la grădiniţă. Şi nu, nu voiam să fiu în locul ei, pentru că ar fi trebuit să port o rochie lungă, albă şi pompoasă, iar eu cu rochiile m-am înţeles mai bine nu, dar m-a călcat pe sistem. Adică, de ce era musai ca aia de-i zicea Crăiasă să aibă părul lung? Ce, n-au existat şi prinţese cu părul scurt? Sau mediu? Nu, dom'le, că vezi tu, că trebuie să aibă părul lung şi negru, că aşa zice povestea. Pe bune? Care poveste? Scrie negru pe alb? Vreau să văd dovada că n-a existat niciodată nici o prinţesă cu părul scurt şi blond. Dovada n-a venit niciodată, Raluca a continuat să mă enerveze, noroc că am terminat grădiniţa şi am avansat. Spre alte antipatii, spre alte fete cuminţi.

Bun, să ne înţelegem, nu spun că eu spărgeam cauciucurile de la maşini şi vandalizam cartierul; ba chiar am fost un copil liniştit. Da' nu mă scoteai din ale mele nici cu ordinul procuraturii. Nu mă făceai să spun "mama a zis", şi nici nu ziceam cum a zis mama. Ba chiar mi-am luat câteva palete de muşte direct peste partea dorsală pentru că m-am încăpăţânat să spun că nu o iubesc pe mama mai mult. Şi cred că aşa a început totul.

Revenind însă la fetele cuminţi. Le-am avut în vizor pe tot parcursul şcolii. Dintr-a-ntâia până-ntr-a-12-a. Şi ce colecţie de mironosiţe! Câta grupul de mici prinţese, care au ajuns la concluzia că vor să fie ca mami atunci când vor creşte, că vor face curat şi mâncare exact ca mami, că vor spăla şosetele cu stânga, pentru că mami e stângace, că vor creşte copii pentru ca mami să dea fericită din coadă, că nu vor alege pe nimeni care să nu se încadreze în tiparele de frumuseţe şi inteligenţă ale lui mami, că vor cere binecuvântarea şi încuviinţarea lui mami înainte de a bea un pahar de bere, că, eventual, o vor invita pe mami în camera alăturată în noaptea nunţii.

Care-i faza, până la urmă? Adică, la un moment dat, nu mai ai nevoie de binecuvântare. Aia ţi-o dă popa, dacă ţii cu tot dinadinsul, şi-i faci capul mare, şi-i mai împingi şi niscai bancnote pe sub patrafir. În rest, după mine potopul...

Da' vezi tu, că nu-i chiar aşa. Că mironosiţele pe bune că erau mironosiţe. Zâmbeau frumos, nu puteai să le disturbi, ferească sfântul să discuţi în contradictoriu cu ele, că-ncepeau să plângă şi veneau a doua zi cu mami la şcoală, să-ţi arate ea ţie, copil rău ce eşti, ce păţeşti dacă te pui cu puiul cel ocrotit. Fumat? Care fumat? Mami zice că nu-i bine şi, în plus, bani să dai la fondul şcolii n-ai, da' pe ţigări dai! Ete, na, că atunci mi s-a zburlit sprânceana, şi-a ieşit cu scandal. Da' tu ce-ai de gând, dragă, cu absenţele alea? Cu ambele sprâncene dizlocate major, am rămas mască. Fără replică. Şi i-am zis să-şi mute şosetuţele mai încolo, până nu rămâne fără ele.

Şi mai era o chestie la mironosiţele de şcoală. Aveau tot timpul impresia că trebuie să te aducă pe drumul cel bun. Adică, sunt într-un fel responsabile de tine că de, suntem în aceeaşi clasă, şi dacă tot insişti să mergi pe drumul ăl rău, hai să-ţi facă ele pancarte, să te-ndrepte. Poate-poate fac ceva bun pentru mântuirea bietului tău suflet. Mântuire? Aha, cu parafă de la mironosiţe. Pentru că, vezi tu, nu e bine nici să bei, nici să fumezi, nici să te închini diavolului. Şi dacă tot te închini lui, atunci clar mai abuzezi şi de droguri, şi doamna dirigintă ar trebui să ştie toate chestiile astea, şi să ia măsurile necesare, că e păcat de tine, că eşti fată tânără, şi poate ar fi bine să faci tu frumuşel un concediu la o mânăstire, să te lecuieşti de toate patimile. Deja era un scenariu bine stabilit, cu tine, păcătosul, pe post de "iartă-l, doamne, că nu ştie ce face", şi cu ele în rol de salvator. Ca să fie totul complet, nu cred că aveau idee că singurele care aveau nevoie de salvare erau ele; din imaginaţia mea, care le înfăţişa în posturi nu tocmai paşnice, nu tocmai blânde, nu tocmai creştineşti. Noroc că s-a terminat liceul înainte ca imaginaţia să devină realitate.

Dar nu s-a terminat aici. Nu, că şi la vârsta la care ar trebui să gândeşti mai în afara cutiei, încă mai există mironosite, care se încăpăţânează să se ţină de fusta mamei. Ca să nu spuneţi că exagerez, am auzit cu lux de amănunte o discuţie între o ea şi mami, în care ea îi descria ce-a făcut cu o noapte în urmă, în pat. Recunosc că nu m-a ţinut toată discuţia. Am plecat frumuşel la ţigară, pentru că deja era mult prea mult pentru mine. Şi-apoi mi-am căutat un alt loc, la o distanţă considerabilă.

Nu-mi plac fetele cuminţi. Şi, ca naiba, tocmai astea îţi rămân în memorie, ca să te enervezi de fiecare dată când îţi aduci aminte. Pentru că da, încă mai am nervi când îmi aduc aminte de Raluca, şi-ncă mai am sechele când văd păr lung, negru, pe fetiţe de grădiniţă. Clar cineva din grupa ei suferă şi-ar vrea s-o vadă bătută pentru că, în continuare, crăiasa e aia cu părul ăl mai lung. Regulă nouă, generală: toate fetiţele trebuie tunse, poate aşa se evită sindromul "da, mami". Poate.

14 comentarii:

  1. sunt din pacate foarte multi care nu gandesc inca "out of the box". cat despre fapte crestinesti si pacate... sa nu aud, ca ma apuca nervii! trist e ca aia care se inchina in vazul lumii si se bat cu pumnii in piept ca sunt crestini, aia judeca mai mult decat ceilalti.
    In tara asta de rahat nu am vazut inca sa se poatre bunul simt si decenta ca floarea la reverul hainei, in schimb se dau exemple de "buna crestere"
    Inca odata Cami, multumesc SI pentru postul asta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Blondă cu părul scurt am fost şi eu:-))Şi eu am avut în clasă la grădiniţă un model din specia asta,cea preferată,cea mai cuminte,cea mai "uite,mă,ce mâini fini are"/:) Şi acum o mai văd mergând la concert cu mămica,deci e grav.
    Pe mine mă sperie genul ăsta,pentru că nu spun niciodată ce gândesc,dar nu sunt periculoase,pentru că mămica nu le-ar da voie să se comporte ca băieţii..

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu-mi mintesc de fetite d'astea, dar poate n-am stat in cartierul potrivit. Ce sa zic? N-am fumat in liceu si ma apucau spumele cand intram la baie si ieseam mirosind a fum, dar n-am zis nimic pentru ca gandeam, ah, da, gandeam ca fiecare face ce vrea. M-am apucat tarziu de fumat, dar mi-a placut ideea, deci intelegeam gagicile ce stateau in pauze la una mica, alba si groasa, ca atunci nu erau tigari d'astea, slim. Una peste alta, poate ca n-am intalnit eu mironosite. La gradinita aveam parul scurt si am prezentat, impreuna cu un coleg, toata serbarea in versuri. Si nu erau craiese, erau chestii mai de patrie si popor sau comediute.Plus ca erau si multi paduchi, nu prea existau plete. Si nu-mi pot imagina cum o fata poate povesti mamei una noapte de pomina sau de extaz. Sunt convinsa ca exista nebune din acestea. Mama a fost cea mai buna prietena a mea, dar nu mi-a trecut prin cap c-ar interesa-o viata mea intima. :)) Imi place ca m-ai facut sa ma gandesc la impopotonatele cu pampoane si cu figuri in.... plete.

    RăspundețiȘtergere
  4. Chiar si fetele cuminti isi doresc la un moment dat sa fie "bad girls"... Unora poate le reuseste... Eu oricum admir fetele care reusesc sa fie si cuminti si rele...

    RăspundețiȘtergere
  5. tu ai auzit o conversatie intre una si maicasa.buun. eu stiu o tipa care se dezvirginase cu unul, dupa s-au despartit si ea isi gasise altul.
    voia sa faca sex cu el dar vai! el si-ar fi dat seama ca a facut sex o singura data iar ea nu voia ca el sa isi dea seama. asa ca a vorbit cu maicasa sa ii cumpere un vibrator ca sa vada el ca ea a facut sex de mai multe ori.
    nu era mironosita dar mi-am adus aminte de chestia asta

    RăspundețiȘtergere
  6. @Alexiuss - nu stiu daca vom ajunge sa vedem ca majoritatea gandeste out of the box:( that's sad:(

    cu mare placere >:D<

    RăspundețiȘtergere
  7. @Cristina - pe mine ma sperie pentru ca, de la prea multe "nu-uri", e posibil sa se transforme in persoane care baga cutitul in tine, fara sa stii de ce:-??

    RăspundețiȘtergere
  8. @QED - pai, la noi deja reincepuse moda cu parul lung:))
    de fumat m-am apucat printr-a-12-a, dar toate "mironositele" erau convinse ca am inceput sa fac voo-doo, ceea ce era cel putin bizar:-??
    cat despre partea cu intimitatile...de ce ar interesa-o pe maica-mea ce fac eu in dormitor nu pot sa-ntelege nici daca ma pici cu ceara:))

    RăspundețiȘtergere
  9. @dreamr - depinde ce intelegeti prin "cuminti"; pentru ca intre cuminte si ciudat de cuminte e o maaaare diferenta:P

    RăspundețiȘtergere
  10. @ordinary stuff - :)) ce pot sa spun? multi au sarit gardul:))

    RăspundețiȘtergere
  11. Good girls go in heaven, bad girls go everywhere :P

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu am fost la gradinita fetita blonda, cu parul lung si ondulat, cu ochii albastri si cu zambetul pe buze tot timpul (acum sunt roscata cu ochi verzi, dar asta e o alta poveste). Sa-ti spun ca nu am fost aleasa Alba ca Zapada pentru ca eram prea zbenguita - ma bateam cu baietii, ma jucam tot cu ei, iubeam masinutele (in plus, iti povesteam eu cate sosetute albe schimbam pe zi). Deci am suferit crunt. A fost aleasa Roxana, o bruneta cumintica foc, cu par lung si drept.

    E trist ca si in ziua de azi multe se impart in rebele exagerate si mironosite... grupa de mijloc, care sa gandeasca out of de box si sa se comporte civilizat mai rar gasesti...

    Din fericire tu faci parte din aceasta categorie si imi place ;)

    RăspundețiȘtergere
  13. @clarra - da, deci calr a fost un sindrom cu craiasa zapezii; sa nu-ti vina s-o tunzi?:))

    multumesc frumos de "recunoastere":P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger