Nu, nu odă ţigărilor va fi azi.
Totul a început cu o colegă care s-a simţit ameninţată de taximetristul care a dus-o acasă. Omul, paşnic din fire bănuiesc, n-a băgat-o în seamă tot drumul. Adică a dus-o cuminte la destinaţie, nu i-a încărcat nota de plată, nu a bătut-o la cap cu întrebări fără rost, ba chiar a vorbit la telefon tot drumul. Şi, totuşi, ea s-a simţit ameninţată. Pentru că - ţineţi-vă bine de scaun, priponiţi-vă ochii în monitor şi luaţi aminte - avea tatuaje! Wow! Pe bune? Chiar tatuaje erau alea de-i acopereau braţul? Nu se poate aşa ceva! Este de-a dreptul pur şi simplu! Deci clar avea antecedente violente şi putea oricând să se manifeste. Dacă ar fi ţipat la tine şi ar mai fi dat şi nervos cu pumnul în banchetă, chiar lângă urechea ta, mai treacă meargă; ai fi zis că are doar o zi proastă. Dar aşa, conducând liniştit şi având tatuaje, nu e nici o urmă de îndoială că omul ăla e violenţa întruchipată. Poate chiar e şi criminal în serie, şi mare noroc ai avut că ai scăpat basma curată şi n-ai apărut a doua zi pe cutiile de lapte şi la ştirile de la ora 5. Cum? N-avea tatuaj doar pe o mână, mai avea şi pe cealaltă? Frate, clar ai scăpat ca prin urechile acului de bucăţire minuţioasă şi sfârşit tragic în burta unui peşte, direct pe Dunăre. Pentru că, tatuat fiind doar pe o mână, îţi dădea una în cap şi te abandona la marginea oraşului; aşa, dacă e tatuat pe ambele mâini, pe lângă o moarte violentă, există şi garanţia că nimeni, niciodată nu-ţi va mai găsi corpul. Câte nu poţi citi pe pielea unui om!
Şi mă gândesc eu aşa: lumea are în continuare o părere prosată, da' proastă de tot, despre persoanele care fumează - femei care fumează, în speţă - şi despre persoanele tatuate. Adică femeile care fumează sunt aşa, cam dubaşe din fire, iar persoanele tatuate - indiferent de sex- clar au avut probleme cu legea şi ordinea.
Să le luăm sistematic:
1. Femeile care fumează. Nu, nu femeile care fumează pe stradă, femeile care fumează în general. Adică, dacă eşti femeie şi te asociezi cu un pachet de ţigări, clar eşti soi rău. Băi, băi, băi, stai aşa, că nu e chiar aşa. Dacă aş mesteca gumă, aş fi soi rău? Dacă aş mânca seminţe de in, aş fi soi rău? Dacă aş face orice altă chestie care nu mă afectează decât pe mine, sănătatea mea, bugetul meu, fără să mă bag în ciorba nimănui pentru a-mi întreţine o plăcere, tot soi rău aş fi? Ce treabă are o ţigară pe care o aprind eu şi-o fumez tot eu, cu statutul meu "social" şi cu definiţia caracterului meu? Că, vezi tu, dragă doamne, în principiu doar femeile de moravuri uşoare fumează. Ei, nu zău? Să mori tu? Din câte ţin eu minte, chestia asta a fost debitată cu mult, mult, mult timp în urmă, pentru că doar femeile libertine îşi permiteau să fumeze, aidoma bărbaţilor. Dar dacă pe bărbaţi ţigara era semn de masculinitate şi virilitate şi macho-manism, pe femei le discredita. Dar, să ne înţelegem, a trecut multă apă pe Dunăre de când s-a emis teoria asta. De atunci femeile au căpătat şi drept de vot, nu mai sunt privite exclusiv ca aparat de făcut copii şi maşină de spălat şosete, ba chiar există şi-n armată, şi-n politică, şi peste tot.
Nu, că tot nu e de ajuns. Dacă stai frumos pe bancă-n parc şi citeşti o revistă, eşti whatever. Dacă pe lângă revista aia îţi mai aprinzi şi-o ţigară, deja eşti "ce faci, gagica, te fac o tură?" Şi nu-nţeleg de ce ţigara aia, pe care eu o fumez cu plăcere, trebuie să fie neapărat asociată cu moravuri uşoare. Credeam că am trecut de faza în care o femeie gen George Sand era considerată rebelă şi libertină. Vezi tu, că e de-ajuns să fumezi, şi sprâncene se ridică dezaprobatoare, ba chiar mai apare şi-un zâmbet din ăla, atotcunoscător, care spune "hmmm, fumezi, ştiu eu ce faci în dormitor..."
Acest aspect mă depăşeşte.
2. Tatuajele. Îmi plac teribil, atât timp cât nu sunt sirene sau inimioare pe care scrie "te iubesc, Jana". Pentru că, din punctul meu de vedere, un tatuaj bine făcut, fie el pe o tipă sau pe un tip, dă bine. Se vede fain, parcă ai vrea să vezi dacă mai are şi altele, ba chiar unele dintre ele au şi o poveste care pe mine mă intrigă. Dar vezi că nu e bine să ai tatuaje. Pentru că, tatuat fiind, clar tatuajul ăla l-ai obţinut, mai mult ca sigur, în puşcărie, sau de la prietenii tăi, care au fost acolo. Deci, din nou, eşti soi rău.
C'mon! Faptul că unele tatuaje respectă sus-menţionatul scenariu nu înseamnă că toată lumea care e tatuată e, automat, în aceeaşi situaţie. Înseamnă doar că a avut chef să se "decoreze", şi tatuajul îl reprezintă, şi nu e nici ceva rău, nici ceva obscen, nici ceva ieşit din comun. Dar vezi tu, că dacă eşti tatuat, în mod clar ai ceva rău în tine; deja mai ai puţin şi-nchini litanii lui Satan, pentru că nimic bun nu poate ieşi de aici.
Asta îmi aduce aminte de momentul în care mi-am pus pierce în nas, iar taică-meu, vizibil dezamăgit şi total dezgustat, a afirmat strâmbând din nasul lui, nepângărit de obiecte străine: "te-ai stricat de tot!" Nu conta că eram tot eu, cu un pierce în plus, într-adevăr, dar era ceva evil în accesoriul acela; ceva care mă transforma total şi mă făcea de neiertat.
Acelaşi lucru se-ntâmplă şi cu tatuajele. Te "însemnează", te ştampilează, te parafează, te etichetează. Dacă ai plete, eşti rocker, deci satanist. Dacă ai brăţară de picior, eşti gay, deci satanist. Dacă eşti tatuat, eşti puşcăriaş, deci satanist. Dacă fumezi, eşti de moravuri uşoare, deci satanist. Oricum ai da-o, tot acolo ajungi. Şi pe bune dacă n-aş fi satanista perfectă, dacă n-aş crede că e puţin cam hilar să ridici rugi fierbinţi, pe voci tremurate, cu "Ave satani"...
Cam atât despre ţigări şi tatuaje. Şi pe bune dacă nu m-aş duce şi azi să-mi trântesc ostentativ un tatuaj; mă ţine ipohondria, pentru că n-am găsit încă un salon care să mi se pară 100% sigur. Dar şi când îl voi găsi...
cata dreptate, ai Camelia. uite, eu si fumez si am si un tatuaj (scrie frumos pe gat la vita e bella-are o poveste, inseamna ceva pentru mine), si un piercing in buric.
RăspundețiȘtergereda cand aveam eu vreo 15 anisori asa, aveam cateva piercinguri, nu stiu exact de ce, probabil ca nu neaparat de bravada, dar pe undeva pe acolo, si auzeam tot felul de comentarii stupide si cretine.
parerea mea e ca pe un om nu-l face un piercing sau un tatuaj, sau nici macar o tigara in mana. oamenii sunt aceasi, buni sau rai si cu tigara in mana si cu un tatuaj.
dar mentalitatea din tara asta lasa de dorit.imi place cum pui problema.
pupici
Îmi plac unele tatuaje. Iar unele chiar dau bine pe un corp cât de cât făcut. Eu unul, nu mi-aș face niciodată. Iar pe femei chiar nu-mi place cum stă, chiar dacă e mișto desenul. Nu am nimic cu femeile tatuate, dar pur și simplu nu-mi plac.
RăspundețiȘtergereȘi nu-mi plac nici tipii care sunt EXAGERAT de tatuați. :D
:)
RăspundețiȘtergereEhee... la mine de câte ori nu s-au uitat strâmb oamenii din cauza tatuajelor de pe brațe...
E greu tareee să prinzi ideea că un tatuaj poate însemna "ceva", că are un înțeles, un mesaj... etc. Am întâlnit de multe ori tipe care mă luau cu "mie nu-mi plac bărbații cu tatuaje". Păi și ce, acum... să mi le dau jos de dragul unei tipe care nici măcar nu întreabă "de ce" mi le-am făcut? Iar restul lumii? Se sperie? N-are decât.
slims... hmmm, de-a dreptul elegant.
RăspundețiȘtergerecand fumez, aleg tigari cu filtrul alb. le gasesc ca fiind mai elegante, fata de cele "badarane" cu filtrul kaki :)) apropo, lucky are filtrul kaki? :))
:)
RăspundețiȘtergerede fumat nu fumez.
de tatuat m-am tatuat. :) mi-am tras un zâmbăreţ... galben, cu ochi mari, cu gură mare, cu gene, cu umbră (cică =)) )... un zâmbet mare cât brazilia :)
pe glezna stângă. da' de când visez eu la un tatuaj...
majoritatea gândeşte aşa(cred eu...): "cam cât de nebun să fii să-ţi faci un zâmbăreţ pe picior???" ... uite şi răspunsul meu: CAM ATÂT DE NEBUN. mă doare fix la 10metri în faţa... degetului mic de la piciorul stâng de părerea lumii şi de ceea ce vorbeşte lumea >:) >:) >:)
asta-s "moi" şi nu mă schimb. mă placi aşa nebună şi "andipacatî" - bun. nu-ţi convine ceva ... MULT PA. :) --- în general vorbind. în particular... ti pup :)
următoarea chestie care mă macină e un 'pirsing' în sprânceană. >:) MUHAHA-HA :))
TI-AM PUPAT. O DUMINICĂ FAINĂ!
CU DRAG,
.
@Miss Sunshine - daca ar pricepe toata lumea ca nici tatuajele, nici toate pierce-urile din lume nu te fac "rau", la fel cum dusul la biserica nu te face neaparat "bun", poate am trai intr-o societate mai faina:-??
RăspundețiȘtergere@Liviu - da, dar tie nu-ti plac; ma-ndoiesc ca le si etichetezi inainte de a le cunoaste, in functie de numarul de tatuaje sau de locatia lor, nu?
RăspundețiȘtergere@S - cred ca e decizia fiecaruia daca-si face un tatuaj, sau daca si-l da jos; cat despre persoanele care nu te plac "pentru tatuaje", cred ca e mai bine sa-si vada de drumul lor in viatza, daca nu pot vedea dincolo de aparente:P
RăspundețiȘtergere@dreamr - daps, asta sunt eu; elegantza in persoana:))
RăspundețiȘtergereda' nu e kaki filtrul, e portocaliu:P
si da, lucky e cu filtru din ala, neelegant:))
@iculici - coool, n-am vazut la nimeni un zambaretz pe glezna:P nice, nice, nice:D
RăspundețiȘtergereun pierce in spranceana pentru mine ar insemna al 8-lea; cred ca ar fi prea mult:))
pup back:*
Ah, clar că nu judec o persoană înainte de a o cunoaște, doar pentru că e tatuată. Poate și din cauza orientării mele sexuale, habar n-am, dar nu obișnuiesc să judec până nu cunosc omul.
RăspundețiȘtergerepot sa trec shi acest post la "obiceiuri shi traditzii pe planeta cameliei" pentru ca pe planeta mea oamenii au tatuaje sau nu, fumeaza sau nu...shi-atat... eu nu am tatuaje pentru ca nu vad de ce le-as avea, fumez pentru ca nu vad de ce nu ash fuma... cred ca in jur de juma'te din prietenii mei au tatuaje, shi cam tot atatzia fumeaza... nu am auzit inca pe nimeni in jurul meu sa aduca in discutzie acest subiect tratandu-l ca pe un generator de conflicte, fie chiar shi accidental...
RăspundețiȘtergere@Liviu - ma indoiesc ca are ceva de-a face cu orientarea sexuala; conteaza mai mult caracterul omului decat ceea ce face in dormitor:)
RăspundețiȘtergere@deus_pax - pe bune ca eu nu inteleg pe ce planeta traiesti tu:))) nu-i nimic, cu prima ocazie iti lansez invitatie sa te convingi ca nu aberez, doar traim in lumi diferite :D
RăspundețiȘtergereDa,da,fumez= "bagaboanta aia",auzit de n ori.Tatuaj nu momentan,din cauza de visat la o anumita meserie intr-o perioada si apoi ma gandeam la ceva,al meu,un 13 zambitor ceva,doar sa gasesc ceva placut.
RăspundețiȘtergerenaaaaaaaah, din cate-am citit pe blogu-tzi, nu pare o planeta prea prietenoasa, dar in schimb, shi tot cu prima ocazie te invit sa vizitezi planeta mea, dar te atentzionez ca exista riscul sa nu mai vrei s-o paraseshti... uite, doar o mostra, poti macar sa-tzi imaginezi ca pe a mea planeta dupa douazecishitrei de ani ma vad din cand in cand (pe cat posibil cel putzin bilunar) cu prietenii din adolescentza, cu totzi deodata adiq, chiar daq numarul acestora datorita sotzi, soatze, iubitzi, iubite shi copii a trecut binishor de 50 de rockeri...:))) (shtiu numarul pentru ca tocmai vin de la o discutzie de organizare pt urmatoarea "vedenie")
RăspundețiȘtergereP.S. :D
@Fetita Junglei13 - cand se isterizeaza pensionarii prin parc pentru ca fumezi langa banca lor, e cel mai real:))
RăspundețiȘtergere@deus_pax - nu e o planeta tocmai prietenoasa, ai dreptate; numai ca planeta ta pare cam prea prietenoasa:-??
RăspundețiȘtergerede exemplu, nu exista decat vreo 2 persoane din adolescenta pe care mi-ar face placere sa le revad; restul...whatever:))
P.S. - ;))
poi am zis eu "persoane din adolescentza"??? am spus PRIETENI din adolescentza...
RăspundețiȘtergere@deus_pax - pai...in afara de o singura figura marcanta din adolescenta mea, restul sunt "persoane" :)
RăspundețiȘtergereeh... eu am avut o anume reticentza la "figuri marcante"... timpul mi-a dat dreptate, figurile marcante s-au dovedit doar nishte simple "figuri marcante"... in schimb m-am ales nishte prieteni pe cinste...
RăspundețiȘtergere@deus_pax - cred ca nu ne-am inteles; pt mine "figura marcanta" inseamna mai mult decat un prieten, si mai mult decat trecut...
RăspundețiȘtergerecat despre "persoane" din adolescentza...nope, n-a mai ramas nici una:-??
Respect pt cei carora nu le-a fost teama de acul care le-a facut tatuajul :) imi doresc si eu unul de mult si nu ma tine, chiar daca ar fi micutz si destul de ascuns, vizibil doar vara.
RăspundețiȘtergereIar faza cu tigarile, chiar e exagerata! Stiu si eu persoane cu prejudecati de-astea. Mie mi se pare de 1000 de ori mai "satanista" si mai dizgratioasa o femeie beata, cazuta sub mese, decat una care sta picior peste picior pe un scaun si isi fumeaza frumos o tigara.
@chocolatfollie - vreau si eu un salon sigur, sigur de tot:((
RăspundețiȘtergeredaps, clar e mai nasol sa vezi o femei beata; o femeie picior peste picior, cu tigara aprinsa e de-a dreptul wooooow:P