Blogger la kilogram

Mă mişc de câteva luni prin "blogosferă". Nu, nu mă mişc mult, pentru simplul fapt că n-am destul timp la dispoziţie; iar când am timp, n-am chef. Îmi examinez cu atenţie blogroll-ul, ţin la el şi-l preţuiesc; din când în când mai comentez, din când în când mai dau peste câte un alt blog care-mi place, trimit frumuşel mesaj de link-exchange, extind blogroll-ul, citesc, examinez, compar.

Şi-aşa am ajuns eu zilele trecute pe bloguri de bloggeri mari. Da' mari, frate, că m-am speriat de cât de mari şi de importanţi erau. Şi erau atât de mari, de importanţi şi de cunoscuţi, că nu mai catacdiseau nici să răspundă la comentarii, nici să facă altceva decât să posteze propoziţie după propoziţie, în post-uri diferite; posturi de stare, sau de idee...

Şi-aici să ne-nţelegem: mi se pare normal ca cineva care deja e cunoscut, care e deja persoană publică, să fie mai citit decât cutare, din fundul unui orăşel incert; mi se pare normal să aibă parte şi de mai multă publicitate, şi de mai multă "citire", şi de mai multe reacţii din partea populaţiei. Şi da, ştiu că s-a discutat de multe ori chestia asta, dar pe mine acu' m-a lovit drept în moalele capului, de-am văzut câteva steluţe, başca vreo două privighetori care triluiau frumos. Pentru că acu' am dat atenţie "fenomenului".

După cum spuneam, mi se pare normal ca badea Ilie să vrea să vadă ce zice cutare vedetă, de-o vede el la televizor, şi care stă pe lângă personalităţi, şi care mai vine şi cu câte o idee genială, ba mai împarte şi opinii pertinente despre criză, câini maidanezi sau situaţia sistemului medical. Total de acord. Când găsesc o persoană d'asta, o citesc şi eu cu cea mai mare plăcere.

Dar, acum serios vorbind, de ce te-ai îngrămădi să citeşti idei de genul:
Ziua 1 - robinetul meu curge; trebuie să fie din vina guvernului.
Ziua 2 - mi-am observat cu atenţie robinetul. Chiar şi după ce i-am schimbat garnitura, se-ncăpăţânează să curgă.
Ziua 3 - noi amănunte despre robinetul meu: curge ca să mă tragă-n piept la apometre.

Evident, subiectul nu e real. Lungimea postărilor însă, da. Şi, în virtutea acestor propofraze publicate destul de periodic, se obţine ditai traficul, toată lumea se-ngrămădeşte să-şi dea cu părerea, toată lumea are un robinet care curge, toată lumea are ceva cu guvernul, toată lumea e nervoasă pe apometre, şi pe tanti de la întreţinere care face mişmaşuri ca să-şi tragă frumuşel banii şi să facă buzunarul gros, toată lumea dă mulţumită din coadă când vede că mai sunt şi alţii aidoma lor, şi se face megaforumul, şi traficul curge liniştit, şi-n plus cică e de bon ton să apari că i-ai comentat lu' ăla de prezinţă pe sticlă situaţia politică precară, şi pe blog face metafore cu robinetul lui drag.

Şi m-a mai surprins ceva: bloggerii de sunt intitulaţi mari nu fac link-exchange. Da, într-o oareşcare măsură înţeleg; adică, oricum eşti citit, de ce să-ţi încarci pagina cu link-uri inutile? Inutile? Păi, tocmai aici e problema. N-am căutat prea mult blog-uri; dar pe bune că există câteva bune, bune de tot, şi există şi oameni care ştiu să scrie, şi oameni care au grijă de spaţiul lor, care-l întreţin şi-l updatează regulat, şi care au condei, şi care pot bate la popoul gol de oricare cutare vedetă. Să-nţeleg că toţi bloggerii mari sunt atât de ocupaţi, şi de importanţi, şi de bine mânuitori de tastatură şi cuvinte, încât nici unul dintre cei care scriu nu le-a atras atenţia? Nici unul nu i s-a părut demn de a fi luat în seamă? Părerea nici unuia nu i-a ridicat o sprânceană? Nici o revoltă, nici o poveste, nici o chestie nu l-a atins la corazon în aşa fel încât să spună "chapeau"?

Sau pur şi simplu au ignorat total că mai sunt şi alţii care scriu, şi mai sunt şi alţii care au păreri, şi unii care chiar le-ar putea da lecţii?

Nu, nu m-am enervat. Nu, nu susţin nici o cauză de genul "lăsaţi bloggerii mari fără cititori". Nu, nici măcar nu sunt indignată. Atâta doar, că sprânceana stângă se zbate; ba se ridică, ba coboară, ba rămâne fixată undeva sus de tot, în mijlocul frunţii. Pentru că n-o să-nţeleg şi pace bună de ce te-ai băga în seamă cu persoane care ignoră total existenţa ta. Şi de ce te-ai încăpăţâna să-i citeşti, în momentul în care scriu propoziţii simple, gen "Ana are mere". Să-mi explice cineva, pentru că n-aş vrea să rămân într-o ceaţă totală. Nu de alta, dar ceaţa mă cam sufocă, şi n-o suport, şi-mi displace mai ceva ca propoziţiile simple.