Doar o vorbă să-ţi mai spun...

Când spuneam că femeile vorbesc mult, mă înşelam amarnic. Da' amarnic tare, pentru că mi-a fost dovedit faptul că ceea ce numeam eu "mult" nu e decât o părticică minusculă din capacitatea femeilor de a vorbi. Deci mult e puţin spus. Cumplit de mult. Enorm. Colosal. Ultramegagigaterracatralionomult ar fi un termen mult mai potrivit.

Să mă explic. O discuţie aparent inofensivă, la telefon, s-a transformat într-o dovadă de netăgăduit că nu ştiu nici a mia parte din posibilităţile femeilor în ceea ce priveşte discutatul.

Să purcedem deci, în a vedea cam ce poate să cuprindă o discuţie de o oră - repet, O ORĂ - pe ceas, în măsura în care, la sfârşit, o să vă spun cam cât timp mi-ar fi luat mie discuţia cu pricina.

Se făcea că era seară. Deja parcă se mai răcorise; posibil să fi fost şi din cauza faptului că am lăsat geamul şi uşa larg deschise, adia o briză plăcută, vinul era rece, da' rece de tot, ţigări din belşug, chef de şuetă din plin. Şi se făcea că sună telefonul. Şi de aici, se rupe firul... Ţin să menţionez că subiecţii au discutat vreo trei ore despre vrute şi nevrute, în aceeaşi zi, dar nu la telefon, ci face to face. Să fi trecut cam 60 de minute între despărţire şi momentul fatal, al telefonului.

Să-ncerci neapărat creveţii. Da, păi, fă-i prăjiţi. Eu am încercat şi creveţi la grătar, da' parcă-s mai gustoşi prăjiţi. În unt sunt geniali. Da' numai puţin de tot, adică în nici un caz să nu-i arzi. Erau şi din ăia mai mari, adică, mari de tot, dar am zis că ăştia or să fie mai pe gustul tău. A, şi să-i vezi în starea naturală. Seamănă cu nişte gândaci. Când i-am văzut, am zis că nu mănânc; da' au fost în mod magic decorticaţi, şi-aşa erau de buni... Păi, stai să vezi, că de la creveţii tăi, mi-am adus aminte că aş mânca nişte raci. Mai ţii minte când venea bunicu' cu sacul de raci, şi fierbea bunica câte un lighean? Mamă, ce buni erau! Păcat că n-am mai găsit de mult. Ei, cu prima ocazie când găsesc, iau. Da' stai să vezi că am fost azi şi am vrut să iau şi nişte peşte. Şi am văzut păstrăvi proaspeţi, şi mie păstrăvul mi-a plăcut în mod deosebit, dar mă gândeam că n-ajung direct acasă şi s-ar putea să se strice, oricum n-aveam chef să car păstrăvul după mine prin tot oraşul. Dar somonul... Mmmm, bun tare de tot. Îhî, ai dreptate, o saramură chiar aş mânca. Mai ţii minte cum făcea bunica ciorba de peşte? Nu ştiai ce mănânci. Păi, normal, pescari din tată-n fiu, frate, ce ciorbă mai făcea! Da' când a venit taică-meu cu sacoşa de somotei? Ce-am mai râs de el, că am crezut că-i cumpărase, da' de unde... Chiar îi prinsese. Auzi, da' chiar îi prinsese? Da, hai că te las acum, că... Ă? Ia zi... Aşa, aşa, aaaaa... spumant din ăla de liliac? Da, dragă, normal. Păi, când ai nevoie de el? Săptămâna viitoare? Da, cred că pot face rost, nu-i problemă. Da' pentru cine îl vrei? Am înţeles. Păi, apropo de asta, tocmai vorbeam că ar trebui să mai ieşiţi şi voi, nu mai sta tot timpul în casă. Da, ştiu că e cald. Păi, las' poate dă o ploaie din aia babană, că nu mai pot. Nu mai suport. Oricum, prefer căldura decât frigul pe care l-am îndurat astă-iarnă. Ce-ai, măi, frig ca astă-iarnă n-am mai prins de secole. Mi se lipeau nările, de-abia puteam respira, nu mai spun că mi se usca pielea de la atâta frig. Am băgat kilograme de cremă hidratantă şi tot nimic. Dar acum chiar că e prea cald. Ştii doar că anotimpul meu favorit e toamna; să fie aşa, mai răcoare, să mai plouă din când în când, să nu fie nevoie de haină, dar să-ţi permiţi o bluză cu mânecă lungă. Bine, bine, hai că te las acum... Pisicile Cameliei? Ei, ce să facă, sunt refugiate pe la umbră, că le e cald şi lor, săracele. Păi,îţi dai seama... Nu, că aia neagră n-a scăpat de o baie. Şi arăta atât de caraghios după. Parcă era drac. Nu-i place apa neam. În schimb câinele era în elementul lui; numai că imediat ce i-au făcut baie, s-a dus şi s-a întins; direct în praf. Era nămolit de-a dreptul... Da, da, bine, hai că te-am pupat...Ă? Ia zi, ce-ai văzut? Aaaa, fain... Păi, te duci mâine şi-ţi iei. N-ai cum mâine? Păi, de ce? A, am înţeles, e surpriză. Ok, îmi zici când vin... Ojă, bla, bla, vopsea, cursuri, rochiţe, bla, bla, film, muzică, bla, mare, soare, plajă, bla, bla, medic, şi, şi, şi,...

Mă opresc aici. Discuţia evident că a continuat. Şi mi-a tresărit de câteva ori inima, mai să fac infarct, când se auzea faza cu "bine, hai că te las...". Din păcate, era doar alarmă falsă. Multe alarme false. Şi, dacă n-ar fi fost figura mea trasă, cu maxilarul ameninţând să atingă podeaua, privirea mea deznădăjduită, poziţia care trăda o alunecare lentă dar sigură de pe scaun, bat la pariu că ora cu pricina s-ar fi putut transforma lejer în ore. Am citit două reviste pentru femei în acest răstimp. Din scoarţă în scoarţă. Am aflat şi trucuri de machiaj, şi locul de vacanţă perfect, şi care sunt cele 5 gustări care te ajută să-ţi menţii silueta; başca exerciţii pentru un decolteu apetisant...

30 de secunde. Maxim un minut mi-ar fi luat, sintetizând toată conversaţia, de la primul "alo" până la "pa, te-am pupat". Nuuuu, că ar fi fost mult prea simplu, şi că femeile au nevoie de abonament cu multe multe minute pe care, ca prin farmec, le consumă pe toate. Pe tot felul de small-talk-uri, pe chestii de care îşi aduc aminte tocmai în momentul în care trebuie să închidă telefonul, şi sar de la un subiect la altul cu o dexteritate uimitoare, şi au atâtea lucruri să-şi comunice, în ciuda faptului că nu s-au mai văzut de doar câteva ore. Mirobolant de-a dreptul. Printre marile mistere ale lumii ar trebui să se numere şi calitatea femeilor de a vorbi muuuult. Nu obosesc? Nu se plictisesc? Nu fac febră musculară? Nu începe să le doară capul de la prea mult vorbit?

Pornind de la premiza că există un anumit număr de cuvinte pe care o femeie le poate folosi într-o zi, şi ţinând cont de faptul că nu le folosesc în fiecare zi chiar pe toate, cred că aceste cuvinte se reportează. Şi când prind momentul prielnic, se apucă să le consume. Pe toate. Fără economie.

Ţin minte că mă ofuscam când auzeam că femeile vorbesc mult. Adică cum? Nu e adevărat! Nici nu se pune problema! Ei, contrariul m-a lovit cu viteza unui marfar. Şi da, ultramegagigaterracatralionomult pare a fi un termen cât se poate de rezonabil.