Running with scissors

Sunt unii oameni ale căror feţe cer pumni de-a dreptul. Ţin să-i mulţumesc pe această cale lui Sky, care mai ţine minte cum era pe vremea când îi venea să mă strângă de gât. Deci, după cum spuneam, unii cer pumni numai cât te uiţi la ei. Eu, personal, am avut de când mă ştiu această problemă. Începând cu profesorii şi terminând cu necunoscuţii total necunoscuţi, toţi mi-au reproşat ba că mă uit urât, ba că îi privesc de parcă aş vrea să-i iau la bătaie, ba că-i sfidez pe faţă. De cele mai multe ori aveau dreptate, dar au existat şi rarele situaţii în care eu le acordam cea mai concentrată atenţie de care puteam da dovadă, şi tot la concluzia asta ajungeau.

Azi va fi vorba despre persoane a căror figură inspiră cu totul altceva decât sunt în realitate. Adică, să spunem că cer pumni, dar de fapt sunt cele mai paşnice şi mai pacifiste persoane din lume.

Uite aşa, eu una am o problemă cu două categorii de persoane:
1. persoanele a căror figură seamănă cu Dakota Fanning în Uptown girls. Pentru cei care n-au văzut filmul, îl recomand cu lăbuţa pios lipită de inimă. După ce am trecut de prima impresie, aceea conform căreia Dakota mă călca pe ficaţi de-a dreptul, a ajuns să-mi placă teribil.
2. persoanele cu aparenţă psihopată.

Să purcedem deci în a le diseca pe rând.
1. Jack Nicholson, Falco, Robbie Williams, genul ăla de figură o să-mi dăruiască primul impuls violent. Da' violent de-a dreptul. Nu, n-are nici o legătură cu felul în care gândesc, nu e nevoie să deschidă gura, nici măcar să facă ceva anume. Pot vedea o poză cu ei, şi tot mă apucă năbădăii. Îmi place Jack Nicholson ca actor de mor, Falco a fost genial din punct de vedere muzical, despre Robbie Williams zic doar că-i Vărsător, dar mimica lor, felul de a privi, zâmbetul ăla plesnind de sănătate şi debordând de îngâmfare, mă chinuie.

Îmi trezesc reacţii pline de sălbăticie, mi-ar plăcea să ne luăm la o trântă mentală numai din plăcerea de a vedea care şi cum marchează mai multe puncte, mă fac să înţeleg bărbaţii care se bat între ei pentru că nu ştiu care s-a uitat nu ştiu cum.
Frate, sincer, pot fi ei cei mai buni, cei mai candizi, cei mai blânzi barbaţi ever. Dacă au figura respectivă, nu mă pot abţine. Mi se zburleşte codiţa, dacă aş avea păr pe spinare s-ar ridica şi el, dacă aş fi arici, aş fi tot timpul cu armele gata de atac.

Evident că nu numai pe bărbaţi am întâlnit expresia respectivă. O văd pe anumite femei zilnic, dar nu găsesc nici o vedetă de sex feminin pe care s-o asociez cu respectiva senzaţie. Aşa că sunt nevoită să mă limitez la exemple masculine.

2. Persoanele cu aparenţă psihotică.
E bine ştiut faptul că rromii şi persoanele de culoare au o atitudine aparte faţă de nebuni. Fără a fi nici una, nici alta, pentru persoanele cu aparenţă psihotică am o atitudine aparte.

Adică, am grijă să merg pe vârfuri prin preajma lor. Este posibil ca persoanele în cauză să fie mai lipsite de impulsuri psihopate decât mine, este posibil să-mi iau carnet roşu cu mult înaintea lor, e posibil ca ele să n-aibă nici în clin nici în mânecă cu impresia pe care mi-o lasă mie. Dar nu mă pot abţine

Vorbesc despre figura aia care sugerează că persoana în cauză ar fi în stare să bage foarfecul în tine cât timp eşti cu spatele, fără să-i fi făcut nimic înainte; că ar alerga după tine prin tot Galaţiul, cu cuţitul bine strâns între dinţi; că, dintr-o dată, ţi-ar scoate ochii numai pentru că nu i-a plăcut hainuţa cu care eşti îmbrăcat.

Şi au persoanele în genul ăsta o privire anume. Puţin pierdută, pe care unii ar clasifica-o drept melancolică. Fixă în momentul în care le vorbeşti, pe care unii ar clasifica-o drept atentă. Şi-un stil de-a vorbi, cu atâta convingere, de parcă în momentul ăla văd îngeri, care le suflă la ureche ce şi cum să spună; unii ar numi-o pasiune. Eu o numesc psihoză.

Ca să înţelegeţi, gândiţi-vă la Cristina Ricci. Frate, femeia aia îmi dă fiori.

Şi da, am cunoscut persoane din ambele categorii. Şi, la câteva dintre ele, am ajuns la concluzia că-s chiar de treabă. Despre restul însă, nu pot spune decât că prima impresie a fost cea corectă şi exactă şi fără de greşeală. Şi-n continuare când văd o persoană din categoria 1 sau 2 pe stradă măresc pasul. Nu de alta, dar există ori posibilitatea de a lua la bătaie un necunoscut fără vină, ori să-ncep să strig din toţi rărunchii, ca-n binecunoscutul Scream. Iar eu nu ţip pe stradă.