Pensie for dummies

Mă enervează pensionarii care, după ce ies frumuşel la pensie, se-ngrămădesc să ocupe posturi "valabile"; adică nu se apucă de babby-sitting, nu se transformă peste noapte în paznici, nici măcar nu tricotează fulare şi mănuşi. Nuuu, departe de ei gândul! Ei vor un post fain, de preferat cel pe care-l aveau înainte de a ieşi la pensie, şi pe care-l criticau nespus. Că s-au săturat să se trezească dis-de-dimineaţă, că nu mai suportă mediul toxic în care lucrează, că-i calcă pe ficaţi colegii; că ce bine ar fi să iasă la pensie, să stea cât e ziulica de lungă, să bea cafele după cafele şi să tragă cu poftă din pipă, să-şi viziteze non-stop rudele şi prietenii şi amicuţele, şi când le termină s-o ia de la capăt, să-şi crească nepoţii sau să terorizeze nepoţii altora, să lustruiască banca din faţa blocului, să acorde mai multă atenţie pisicii din dotare sau să-şi pună câinele pensionar la mişcare. Astea erau motivele înainte de a se vedea cu decizia de pensie în mână.

După ce au pus gheara pe sus-numitul act desfăcător de uşi pentru raiul lenevelii, vezi tu că se modifică schimbarea. Că, de fapt, parcă au luat o decizie pripită, şi parcă e nasol să stea toată ziua acasă, şi parcă le lipseşte colectivitatea, şi parcă pensia pe care o primesc - chit că e aproape egală cu salariul de până acu' câteva luni - nu le ajunge nici pe un sfert de deget, şi parcă ar vrea să facă din nou ceea ce făceau ei cu patos, şi dăruire, şi nervi. Adică să-şi reia postul pe care tocmai l-au lăsat călduţ pentru alţii, şi să primească şi beneficiile unei pensii, şi pe cele ale unui salariu "de plăcere".

Să ne înţelegem de la bun început că locurile pe care se bat pensionarii nu mă "concernează". Adică nu au ocupat vreun post la care râvneam eu nespus, doar mă enervează cumplit. Pentru că am avut profi pensionari, care predau doar de dragul de a nu sta acasă, în timp ce ăştia de-abia ieşiţi de pe băncile facultăţilor făceau naveta în nu ştiu ce sat uitat de lume, şi de electricitate, şi de apă curentă. Şi nu spun că nu erau profi buni; erau. Stăpâneau materia extraordinar de bine dar, o dată cu materia aia stăpânită la perfecţie, mai aveau şi convingerile alea, vechi de juma' de secol, pe care nu reuşeai să le scoţi nici cu forcepsul. Ţin minte că am avut o dată, printr-a 12-a, tupeul să spun că Eminescu da, a fost bun, dar prea ne cramponăm de el; nu mai reuşeşte un scriitor să fie considerat "bun, greu, excepţional", din cauză că stă în umbra lui Eminescu. Şi-a ieşit un scandal frate, de-a ştiut tot liceul cât de lipsită de ruşine pot fi eu, "un limbric" (asta pentru a o cita pe doamna cu pricina), şi cât de totală lipsă de respect pot avea, când eu nu făceam decât să exprim o părere. Şi ca doamna cu pricina, au fost multe. Toate ieşite la pensie, toate reîntorcându-se să predea în loc să stea liniştite să croşeteze sifon, sau să facă orice altceva ar face un pensionar în locul lor.

Învăţământul nu e unicul exemplu. Despre medici atât de bătrâni că nu mai pot ţine bisturiul în mână, şi operează cu ajutorul asistentului, ce spuneţi? Da' despre funcţionari cărora le pică proteza peste acte pentru că refuză sistematic să stea acasă? Şi despre technicieni dentari care au nevoie de 2 perechi de ochelari ca să construiască cum trebuie nişte dinţişori? Plină e lumea de pensionari care refuză să stea acasă.

Ca să fie totul complet, o aud zilele trecute pe maică-mea că vrea, vrea şi vrea să-i fac CV on-line şi să-i caut loc de muncă. Nu orice fel de loc de muncă, ci ca laborant chimist. Ea, care ţinea morţiş să iasă la pensie, să scape de soluţii, şi chimicale, şi acid, şi tot felul de drăcii pe care le-a inhalat mai bine de 30 de ani, ea voia acum să-i găsesc loc de muncă. Că se plictiseşte, că vrea să muncească, că nu are ce face acasă. Am lăsat-o-n plata ei. Inutil să-i explic că mai greu o angajează cineva la cinzeci şi ceva de ani, că n-are rost, că mai bine stă în banca ei, şi-i lasă pe alţii să-şi ia porţia de acid pe nas, că şi alţii merită, nu numai ea.

Şi, frate, pe bune dacă înţeleg. Adică, da, la un moment dat te plictiseşti să stai acasă şi să mângâi mâţele, şi să te ţii de capul lui Bucur, pensionar şi el. Da' profită de statul ăsta. Du-te, aleargă, apucă-te de pictură sau văruieşte în fiecare zi camera în altă culoare. Orice, numai nu te plânge că stai degeaba şi că vrei job-ul ăla de care altcineva are cu siguranţă mai multă nevoie. Pentru că n-are o pensie care să-l întreţină, şi vrea şi el primul lui job, în domeniul pentru care a făcut 4 ani de facultate. Sau fă gem, pune castraveţi la murat, sau cumpără-ţi o oaie şi stai şi tunde-o. Repet, orice. Şi nici măcar nu stă la coadă la Adevărul de seară, să mă pot lua de ea...Asta-i viaţă?

Nu, nu vreau să schimb obiceiul împământenit deja de a ţine cu dinţii de un prof bun, cu toate că e expirat demult; nici să dispară toţi pensionarii de pe faţa pământului, pentru că mi-ar dispărea şi mie o sursă prolifică de nervi. Dar măcar un curs pentru pensionari, de genul "cum să te bucuri total de zilele dintre pensie şi eternitate", tot aş fi în stare să fac. Acum, înainte de a ieşi la pensie, pentru a şti ce trebuie şi ce nu trebuie să fac atunci.