Şi cu duhul tău, părinte!

N-am mai fost într-o biserică cu alt scop decât cel estetic de secole. Nu pentru că aş fi extraordinar de super atee sau pentru că aş considera că limitele impuse de biserică îmi îngrădesc personalitatea mea flamboaiantă. Nee, departe de mine gândul. Doar că nu văd rostul. Adică, de ce să mă îngrămădesc printre zecile de "credincioşi" dispuşi să se calce în picioare pentru o sarma gratis şi-un pahar de apă în care s-a scufundat în mod miraculos busuiocul cel de minuni făcător, din moment ce eu una nu găsesc nici o plăcere în chestia asta? Plus că, dacă te duci frumuşel la biserică, cică trebuie să pupi mâna popii. Ei, nu zău... Da' ce, îş sfintele moaşte să le pup în public? Trecând peste faptul că nici pe alea nu le-aş pupa, pentru că nu mi se pare extraordinar de igienic. Dar, oricum ar fi, ce are popa ăla în plus faţă de mine, de eu ar trebui să-i pup mâna lui?

Mi-am luat o privire mânioasă de la un preot, care se întâmplase să vină cu Ajunul, Boboteaza, sau orice altă "citire", şi nu i-am acordat pupătura rituală. Frate, s-a uitat urât la mine, cred că, dacă ar fi fost catolic, ar fi propus excomunicarea mea imediată şi fără drept de apel, posibil să mă fi damnat la o viaţă veşnică fără de lumină în cel mai întunecat colţ al iadului pe care îl propovăduieşte cu atâta pasiune.

Dar nu despre pupături va fi vorba azi. Nuuu. Azi a venit momentul să disecăm trâmbiţarea sosirii preotului, şi bacşişul pe care-l aşteaptă şi fără de care nu prea se dă plecat.

Şi se întâmplă în felul următor: cât stăteam la bloc, aflai cu vreo două etaje înainte că soseşte măria sa, Preotul. Adică suna insistent la uşă ăl de-i zice diacon, dacă nu răspundeai la sonerie încerca prin mijloace mai lipsite de tehnologie, bătând direct cu pumnul în uşă, şi anunţa cu vocea aia stresantă, puţin fonfăită, "deschideţi că vine părintele!". Aşa, şi? De parcă l-ar fi anunţat pe Che Guevara, care venea să-mi facă mie, Camelia Bucur, o vizită de curtoazie... Evident că, dacă nu răspundeai, insista. Dacă picai în plasă şi-i deschideai diaconului, trebuia musai să-i deschizi şi preotului. Care venea pompos, uneori puţin afumat, că, de, credincioşii anteriori s-au îngrămădit să-l cinstească cu un păhăruţ de vin, ba poate chiar şi o guriţă de răchie, ia părinţele, că e naturală, ieri am adus-o de la ţară, ia gustă, n-ai băut mata aşa bunătate, asta-i sănătate curată, hai ia, părinţele, că e frig afară, şi tre' să te-ncălzeşti, că tre' să fie greu să umbli aşa din uşă-n uşă. Şi nu vrei şi-o bucată de friptură, păi, aşa-i, c-am uitat că suntem în post, ei, da' ne iartă Dumnezeu, că e mare şi bun, şi n-aveam ce altceva pune pe masă, da' hai să-ţi mai dau un păhăruţ, să-ţi pun, părinţele, şi-o sticluţă, să guşti pe îndelete acasă, că e sănătate curată, aşa e de naturală...

Ei, şi, după cum spuneam, sosea părintele, puţin afumat, ba chiar mai încurca şi din cuvinte, ba mai sărea din ele, ba le spunea rapid de nu pricepeai o iotă, dădea de două ori cu busuiocul, făcea semnul crucii, se uita cam câş că nu-l serveam cu nimic, îşi lua suspinând bacşişul şi se ducea mai departe.

La curte, altă belea. Că vezi tu, că şi aici se menţine obiceiul cu trâmbiţatul părintelui de la şapte case depărtare. Şi e mai insistent ţârcovnicul, că cică stai la casă şi e posibil să nu fi auzit soneria, nu că face atâta scandal că se aude şi-n beci, da' el insistă, că nu poate să-şi permită să piardă încă un client, şi mai anunţă prin gaura cheii "părintele cu boboteaza, deschideţi!". Şi-am pus interdicţie pe partea mea de casă, şi nu intră, da' nu-ş cum se face, că-l mai văd, ba uitându-se dezaprobator la mâţa neagră care începe dinadins să se alinte de poalele lui negre, şi-i lasă şi câteva fire de păr ca amintire, şi noroc că părintele nu are cănăfei, că varză ar fi ieşit din ghearele mâţei care, pe lângă faptul că nu e impresionată nici de alura lui impozantă, nici de glasul lui care vesteşte Boboteaza, nu e nici tocmai religioasă din fire, şi se lasă păgubaşă, şi-i întoarce tacticos coada, că nu se amestecă ea cu chestiile astea atât de umane că-i vine să doarmă.

Cât despre bacşişul popii, mi se pare de-a dreptul barbar. Adică, el vine să-şi îndeplinească misiunea. De ce ar trebui bonusat pe chestia asta? Trecând peste faptul că face puţin sport, care nu-i poate prinde decât bine, de ce ar trebui recompensat pentru că-şi realizează norma? Mie nu-mi dă nimeni bonus pentru simplul fapt că mă duc la muncă; nu-mi dă nimeni bacşiş pentru că fac ceea ce scrie în fişa postului. El de ce trebuie căutat în coarne şi răsfăţat pentru că vine, spune două trei vorbe şi udă tacticos peretele casei cu aghiazmă?

Şi, ca să fie totul complet, mai nou are şi pretenţii asupra bacşişului. Adică se uită cu un ochi rău la tine dacă-i dai o hârtie de 5 lei. Păi, ce, pentru că vă spăl de păcate, atât îmi dai? Doar atât înseamnă pentru voi sufletul vostru nemuritor? Şi cum îmi dai doar 5 lei? 5 lei dai la cerşetori pe stradă, ori eu sunt şcolit, şi-mi fac milă şi pomană de voi, şi vin să vă vestesc dreapta credinţă, şi nici măcar nu-mi dai şi-un pahar de vin, şi nu, în nici un caz nu-mi îndeşi şi-un cozonac în traistă, şi mai ai şi tupeul să-mi dai doar 5 lei? Păi, cu 5 lei crezi că se întreţine burta aceasta? Şi faţa mea cinstită preoţească, doar atâta merită? Păi, pentru cinstea ce v-am făcut-o, trebuia să-mi dai măcar dublu. Da' lasă, că Dumnezeu vede, şi o să ţină cont că m-aţi dezonorat în felul acesta, şi cruntă va fi judecată lui, păcătoşilor, pentru că n-aţi ştiut să preţuiţi cum se cuvine mărinimia mea...

Reiau. De ce bacşiş? Ca ce chestie? Dacă las bacşiş undeva, e pentru că-mi place servirea. Şi, de obicei, e procentaj din nota de plată. Popa nu-ţi prezintă nici o notă; nici măcar nu-ţi dă bon fiscal. De ce să-i laşi bacşiş? Păi, în curând o să vrea să vândă indulgenţe şi să se uite la televizor la tine acasă, pentru că nu vrea să piardă nu'ş ce episod de pe Discovery. De ce?!?