Salomeea dansează

Am cumpărat ieri un pepene. Roşu, pentru că unul galben stătea deja frumuşel la rece, în frigiderul clanului. Şi, pentru că sunt copil simţit din fire, m-am gândit s-o-ntreb şi pe doamna mama dacă nu-şi doreşte cumplit şi iremediabil un pepene aidoma celui cumpărat de mine; adică, îl cumpăram, îl căram cu greu până acasă, şi i-l depuneam la picioare. N-ar mai fi trebuit decât să decarteze şi să se bucure de el. Deci, fac imprudenţa de a o suna şi de-ai prezenta propunerea. Frate, şi-unde-ncepe doamna mamă să-mi turuie în ureche, şi-n telefon, şi dacă ar fi avut o portavoce ar fi folosit-o şi p-aia, o poveste cum că vezi tu, mâine - adică azi, duminică - nu se mănâncă roşu, deci dacă am chef de pepene, să-l mănânc azi, că de nu, mâine mi-e interzis. Hmm... am zis că face mişto de mine, pentru că acest sport nu-i e deloc necunoscut, am îngânat ceva în barbă şi-am închis, mi-am cumpărat ăl mai fain pepene din grămadă şi l-am transportat acasă, să-l prezint familiei.

Acasă, aceeaşi poveste. Că duminica asta nu se mănâncă roşu. Ochii mi s-au micşorat ca la miopi, sprânceana mea a început să tragă periculos de mult înspre tavan, mai că mai aveam puţin şi-o pierdeam, buzele n-au vrut să mă mai asculte şi-au explodat într-un rictus semisadic, semiironic, semipălitînmoalelecapului. Cealaltă jumătate, a patra, era şi ea pe undeva, pe sub masă de atâta râs. Da, ştiu, o chestie nu poate avea decât două jumătătţi, dar zâmbetul meu se înjumătăţise în patru de amuzat ce era.

Adică, stai aşa puţin, şi-mi explică. Cum adică nu se mănâncă roşu? Păi, roşul e ceva de mâncare? Am trăit atâţia ani cu impresia că e doar o culoare şi-acu', la 26 de ani, îmi povesteşti că există ceva de mânacre care se cheamă roşu? Şi cum se serveşte? Sub ce formă vine? Trebuie prăjit, copt, fiert, sau îl consumi în starea lui naturală? Mai zi-mi, se serveşte şi cu garnitură, sau îl iei în furculiţă, îl mesteci îndelung şi dup-aia, în stomac cu el? De-abia după ce am terminat repertoriul despre roşul care nu se mănâncă, am trecut la chestii mai serioase. Că vezi tu, că nu roşu ad literam nu se mănâncă, ci chestii pe bune comestibile, care au culoarea roşie. Adică, dacă ai chef de roşii, nope; pepene, ardei gras roşu, zmeură, ketchup, mere roşii, grapefruit roşu, carne roşie, cireşe, vişine, rodii, nimic din toate chestiile care au o vagă aparenţă de roşu nu trebuie mestecate în această zi. Vrei să bei un pahar de vin? N-ai decât, da' ia-ţi alb, că vinul roşu iese din discuţie total. E păcat dacă bei din ăla. Vampirii au zi de post negru azi, pentru că, din nefericire pentru ei, sângele e roşu, şi n-au dezlegare la această culoare. Să moară vampirii de foame! Să bea lapte dacă nu le convine! Şi-aşa-s prea mulţi şi prea graşi! Mâţa mea care vânează şoareci e o păcătoasă de clasă, pentru că şoarecele ăla de-l ronţăie ea cu poftă are sânge, sângele e roşu, deci clar "păcat" scrie pe fruntea ei. Mă gândesc aşa, dacă din respect pentru sufletul ei nemuritor, n-ar trebui s-o duc duminica viitoare la popă, s-o spovedească şi s-o ierte de păcatul de a fi mâncat roşu într-o duminică în care chestia asta e total şi indubitabil interzisă.

Printre hohote de râs şi lacrimi de atâta amuzament, am întrebat evident şi de ce această restricţie, de care n-am mai auzit până acum. Răspunsul a venit prompt: "e sărbătoare. Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul".

Ok, cine mai vede ceva ciudat în toată povestea asta să bată indignat în tastatură. Unu, pentru că maică-mea n-a fost niciodată cea mare creştină. Adică, am vaga impresie că poate număra pe degete dăţile în care a fost la biserică, şi nu era implicat nici un botez, nici un mariaj. În al doilea rând, ea nu posteşte, nu ţine cont de cele mari sărbători, ba chiar n-o ştiam nici superstiţioasă până acu'. Da, nu spală duminica, nu calcă şi nu coase; dacă e musai în schimb, nu refuză categoric. Adică trece peste. Deci, de unde religiozitatea asta subită?

Doi, c'mon! Să nu mănânci nimic roşu pentru că e tăierea capului? Unde e logica? Care e faza? De ce i-ar păsa lui Ioan că, la 2000 de ani după ce a murit, mirenii mănâncă roşii? Nu-i ca şi cum ar pune la proţap un nou-născut şi-ar da cep la orgie. E o roşie, pentru numele divinităţii! O roşie care, conform bibliei, a fost creată de divinitate pentru oameni; deci de ce e roşia păcătoasă? Sau de ce ar fi restricţie la roşii? Mâine poate aflăm că nu e voie să mâncăm verde, pentru că în verde era îmbrăcat Petru când s-a lepădat de Isus. Sau că de Paşti n-avem voie să mâncăm rădăcinoase, pentru că rădăcinoasele sunt un fel de lemn, şi din lemn era crucea răstignirii.

Departe de partea amuzantă a poveştii, nu e puţin cam trasă de păr toată chestia? Nu vede nimeni că nu facem decât să perpetuăm basme, dar le perpetuăm atât de serios, că oameni în toată firea ajung să respecte postul de roşu? Şi pe bune dacă mă aşteptam la o replică din asta din partea maică-mii. Interzisă e puţin spus. Când am văzut că ea chiar vorbeşte serios, ochii mi s-au mărit de semănam cu anime-urile japoneze, genele au încetat să mai clipească, în capul meu s-a făcut vid. Şi mă gândesc că în momentul ăsta beau o Cola. Şi are o culoare roşiatică, iar eticheta e roşie de-a dreptul. Oare şi ăsta poate trece drept păcat? Sau se pune doar la chestiile tradiţionale, care existau acu' 2000 de ani? Da' dacă Irod bea Cola, atunci clar e păcat major ceea ce fac eu acum. Nu ştiu cum voi scăpa de această povară...

Pe bune acu': mai sunt multe chestii care pot fi trecute la categoria "păcat"? Sunt eu singura care vede partea ridicolă din toate aceste "tradiţii", sau mai sunteţi câţiva, dispersaţi prin spatele monitoarelor, care aţi făcut ochii mari şi aţi atins podeaua cu maxilarul?

Duminică faină. Roşie, fără nici o legătură comunistă:)