Ajutați o familie cu 14 copii

Știi cazurile alea așa-zis sociale, la vederea cărora toate persoanele foarte sensibile, foarte umane și cu inimă foarte mare suspină, mai varsă o lacrimă, ba chiar mai și donează, pentru că le atinge la corason? Nu alea cu ajutați-l să meargă, să-și schimbe rinichiul sau să vadă din nou. Alea chiar sunt de ajutat.
Eu vorbesc despre celelalte, cu familia săracă, stând la Cucuieții din Vale, cu 6 copii făcuți la an și cu încă unul pe vine, cu el puțin rachier, puțin bătut de soartă, pieptănat că vine televiziunea, cu ea balabustă, cu burta la gură și cu plozii vai de capul lor, rupți în gură de foame și care n-au văzut alte jucării decât craca de copac și coceanul de porumb. Și familia asta cere ajutor, că n-are ce ce să-și hrănească copiii, că ei sunt săraci, că nu se mai ajung, că blablabla. Și tu, ca prostu` lăcrimezi și donezi.

Da` când i-ai făcut, nu te-ai gândit că n-ai cu ce să-i crești? Ok, ai făcut 1. 2. 3. Nu mai ai cu ce să-i crești. Și-atunci pentru ce pana mea ai desfăcut picioarele și pentru restul? Asta nu se cheamă sărăcie, se cheamă nesimțire. Ajutor social pentru nesimțiți din ăștia e sterilizarea. Că dacă le dai prezervative gratis le umflă și le fac decorațiuni de Crăciun. Sau îți bagă argumentu` religios, că domnu` a zis să nu te protejezi, să te-nmulțești, să nu risipești sămânța și să nu faci avort. Și ei sunt oameni cu frica lui dumnezeu. Unde e, mă, boule, dumnezeul tău când faci copii și-i lași să moară de foame? Păi, nu trebuia să-ți înmulțească pâinile și peștii, dacă tot îl asculți orbește? Nu trebuia să te ajute să-i crești, dacă l-ai ascultat și te-ai împuiat ca iepurele?

Și, dacă la ăștia poți să zici că-s proști, inculți, neinformați, ăia din secte întru domnu` ce scuză mai au? Toarnă echipa de fotbal, nu se opresc, nu mai au nici loc, nici resurse să crească încă unul, da` fată în continuare. Că nu mai poți să spui că nasc. Nasc oamenii. Ăștia-s animale direct. Ok, nu folosești contracepție, nu faci avort, da` tu, femeie, măcar pune-ți dop. Literalmente. Și el, n-are decât să stea până i se albăstresc boașele, că nici să se masturbeze n-are voie. Moare el de blue balls, mori tu de căldură excesivă, da` măcar nu mai nenorocești încă un plod. Nu-l mai obligi să se nască, să poarte hainele ălora mai mari, să aibă un sertar dintr-un șifonier, să se mulțumească cu o pătrățică de cioclată sau cu juma` de măr pe săptămână.

Mă-ndoiesc că respecți cuvântul domnului chinuindu-ți plozii. Nu-i bați, nu-i cerți, da` îi obligi să se simtă ca la orfelinat. Da` până și acolo are haina proprie, n-o împarte cu alți 5 înaintea lui. Și dacă dumnezeu a zis să vă-mpuiați cât puteți, apăi a zis-o, săracul, acum mai bine de 2000 de ani, când populația era mai mică, mâncarea mai multă și plozii zburdau pe câmpii mulgând caprele, având lapte proaspăt și fugărind găina care le dădea ouă. Nu stăteau înghesuiți într-o casă mizeră, împărțind un ou și neștiind ce-i ăla lapte, pentru că tu n-ai bani decât de pâine.

Nu cred că ăstora li se face un bine să intre în categoria cazuri sociale. Ori îi sterilizezi, ori îi închizi pentru neglijență. Dacă-i ajuți cu orice nu faci decât să perpetuezi prostia. Și-or să toarne plod după plod pentru că oricând se găsește cineva care să le vină cu ajutoarele la botul calului. Nu-i ajuți. Îi îndobitocești mai rău. Susțin sterilizarea celor care refuză să folosească contracepție și au copii pe care n-au cu ce să-i crească în condiții umane.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Christian Company

Am tot auzit în ultimul timp o reclamă pentru o agenție de turism. Care m-a amuzat, băgat în ceață, făcut să mă-ntreb de ce unii nu se interesează înainte de a-și alege un nume pentru afacere. Asta după ce, acum câteva zile, am văzut un aprozar care se chema ”La prazul lui Nea` Marin”.
Cică pe măsură ce creștem, devenim mai perverși. Da` la ce prazu` meu să mă gândesc când văd scris, cu litere colorate, prazul lui Nea` Marin? Oi fi perversă și obsedată, dar firma aia numai la legumițe și fructuțe zâmbitoare, cu fețișoare și mânuțe, îmbiindu-te fericite să le cumperi nu m-a inspirat.

Plus că exista un fast food din ăsta cu mâncare chinezească. Bună mâncare, nu zic nu. Acum e birou de pompe funebre. Să existe oare vreo legătură între cele două? Eu sper să nu, c-am mâncat de-acolo. Da` am mâncat demult și n-am murit. Dar nu mă pot să nu mă gândesc c-au făcut mâncarea, și-au aranjat pe termen lung clientela pentru pompe funebre și dup-aia s-au reprofilat. Aștept din moment să mor, să se dovedească că mâncarea aia avea nu știu ce coenzimă cu eliberare pe termen lung și, când m-am răcit de tot, să vină mulți chinezi, mititei și zâmbitori, care să-mi reclame înmormântarea, pentru că e clară legătura. Un soi de contract. De la restaurant la cimitir. Așa trebuia să se cheme afacerea ălora.

Revenind la reclamă. Agenția de turism se cheamă Christian Tour. Nu știu dacă are și h-ul ăla acolo dar eu, ca un gălățean respectabil ce mă aflu, fac direct legătura cu Christian Company, firma de pompe funebre cea mai cunoscută din Galați. Nu, nu aia cu chinezii. Alta.
Și vocea aia din reclamă bate câmpii despre cum ar fi să ai cea mai frumoasă vacanță a vieții tale, cu oferte prin colțuri mirifice de lume, cu plaje și cocktail-uri și umbreluțe, și eu nu pot să gândesc decât vacanța ultimă. Vacanța supremă. Care tot plaje și cocktail-uri și umbreluțe presupune, dar nu prin colțuri mirifice de lume, ci prin alte locuri mai... spirituale.

Tare neinspirat a fost ăla de și-a botezat firma. Bine, el voia, presupun, să-și vadă numele pe firmă, să știe toată lumea că e agenția lui, să se dea mare. Sau, cealaltă variantă, o fi o agenție de turism cu tente creștine. Cu frați și surori întru domnul, care de-abia așteaptă să te prindă într-o călătorie relaxantă, cu garda jos și să-ți bage pe gât cuvântul domnului. Oricare din variante pare plauzibilă.
Da` în nici una dintre ele n-a luat în calcul faptul că numele lor seamănă nesperat de mult cu al ălora care te ajută să-ți pregătești înmormântarea.

Și au și cam aceeași arie de lucru: călătorii, relaxare, departe de casă, ei te ajută, ei se ocupă de transport, de cazare, de tot. Cum aș putea eu, presupunând că vreau să plec în Tahiti, să apelez la ei? Pornind de la chinezii cu mâncarea și cu pompele funebre după, nu mă gândesc eu, ca o persoană calculată ce mă știu a fi, că ăștia de la turism complotează cu ăia de la funebre și le fac rost de clienți? Nu e concluzia logică? Și nu, nu sunt paranoică. Doar mi se pare suspect.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Zbor deasupra unui cuib de râme

Un punct pe-o foaie. Vopsea aruncată pe-o pânză. Alandala. Linii trase la-ntâmplare, de parcă s-ar fi plimbat pe-acolo o furnică beată. Și toate cu un titlu cât mai interesant și premonitoriu, gen ”dansul funebru al inimii pierdute”. Wow!
Artă vândută pe bani mulți, cumpărată de snobi, care vor să-și agațe ”noul Picasso” deasupra șemineului și să se laude prietenilor cu artistul de-abia descoperit, care o să revoluționeze istoria artei.

Artă pe naiba. Aia nu-i artă. Aia e exact cum arată. Niște linii trase la-ntâmplare, niște vopsea aruncată fără sens, vrăjeală curată. Desenam mai bine la grădiniță, și eu nu desenam. Adică, fiecare casă era un dreptunghi, cu un triunghi deasupra, cu vreo două ferestre nu foarte drepte și neapărat cu un coș din care ieșea un fum anemic. Dar eram la grădiniță. Era cât se poate de normal să desenez dezastruos.

Arta asta cu puncte și cu ștergere de creier, cu pretenții de profunzime și cu fumuri de boem neînțeles aș putea-o face și eu. Și, când vii cu argumentul ăsta, îți sar toți în cap: ai putea, dar n-o faci. Adică, dacă ți se pare atât de ușor și de banal, de ce nu vii și tu cu pânzele mânjite de gem și muștar, ca să te ungem și pe tine ”artist”?

N-o fac pentru că mi s-ar părea stupid. Și toată lumea care știe că n-are talent să fie ca Dali, sau ca Monet, sau ca oricare altul care chiar a făcut artă, dar s-ar descurca să tragă 3 linii încrucișate și să viseze peste noapte un titlul, tot d`asta n-o face. Pentru că e stupid. Pentru că am bun simț să recunosc că ce-aș face eu nu e artă. Pentru că aș râde și cu fundul eu de mine, dacă aș face asta.
Nu mă ține lenea, nu mă ține teama că punctul meu s-ar putea să fie mai puțin apreciat ca punctul altuia, mă ține realitatea.

Nu vreau să fiu o ciupercă, și nici măcar una din aia, deosebită. O ciupercă printre alte ciuperci. Nu vreau să fiu ca râmele alea, care ies toate după ploaie și-și fac siesta, până rămân torcoșite pe talpa cuiva care s-a nimerit deasupra lor. Apropo, de ce după ploaie ies doar melcii, și altădată doar râmele? E o dilemă. Niciodată nu se amestecă găștile. Da` ăsta e alt subiect.

Nu știu dacă nu-i înțeleg pe ăștia care vând puncte la rang de artă, sau pe idioții care consideră aia artă.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Pisica - p.7

Două pisici stau pe-o bancă la soare. Două pisici așteaptă soarele. Nici o pisică nu așteaptă degeaba.
Nici o dimineață fără cafea, nici o dimineață fără nici o pisică.

Cafeaua mea de dimineață amestecă-n ea plăcerea primei arsuri, visul de peste noapte, planul de peste zi, așteptarea. Și-o pisică care insistă să-mi toarcă, strâns lipită de cană. Nasul ud pe mână, pe cană, în cană, pe mână, stai că-mi dau toată cafeaua pe mine și duse sunt și visele, și planurile. Arsura rămâne. Și așteptarea. Poate azi nu-mi voi răsturna cafeaua pe mine. Poate azi va ieși soarele. Poate azi e prima zi de primăvară.

Două pisici stau pe-o bancă la soare. Aș vrea să fiu pisică, să stau pe-o bancă la soare și singura așteptare să fie momentul în care o să iasă soarele. O pisică doarme 18 ore pe zi. Sau stă degeaba 18 ore pe zi. Restul de ore trec în timp ce cască, în timp ce e mângâiată, în timp ce privește atentă o frunză, sau un melc, sau în gol. Orele trec pe lângă ea și-o pisică nu îmbătrânește.
O pisică-și schimbă viață după viață și-și păstrează integritatea de pisică. Nici când o vezi că a uitat că de-abia a băut apă nu-ți vine să crezi c-a îmbătrânit. Nici cea mai bătrână pisică nu poate fi mai bătrână ca tine.

Râzi pentru că știi că, în spatele anilor pe care și-i etalează măreață, știe că totul i se cuvine. Și știe că, dacă a uitat că tocmai a băut apă, o să râzi și-o s-o mângâi leneș pe spate. Nu mai e pisoi, ca să râzi de ea că se-mpiedică sau se sperie de aspirator. Nu mai e pisoi să te amuze cu figura de pisoi sau cu încercările de a cuceri lumea. Așa că te amuză cu falsa bătrânețe. O să te zgârie dacă o plictisești, dar te va face să râzi în continuare. Nu ea a îmbătrânit cu tine, tu ai îmbătrânit cu ea.

A învățat să nu te trezească, ai învățat să n-o calci noaptea, pe-ntuneric. A învățat să nu-ți răstoarne singură cafeaua, ai învățat că nu știe să se ferească de apa fierbinte. Să nu te muște, să-i respecți curiozitatea. Să te aștepte în fiecare seară când vii acasă, să adormi cu ea torcându-ți în ureche.

Două pisici așteaptă soarele. Au mai multă răbdare ca tine. De-asta ele au 9 vieți și tu doar una. O viață de așteptare. Nouă vieți de așteptare. Timpul tău aleargă. Timpul lor se oprește de fiecare dată când apare soarele.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Ne place, da, ne place - p.154

Enjoy!

Gălbenuș cu pretenții

Să vină plodul la mine și să-mi spună ”obiectez! dovezile sunt neconcludente pentru a mă pedepsi!” nu mă gândesc că a avut parte de o educație bună, îmi trece prin minte doar că e răsfățat, impertinent, pedofil, curvar și alcoolic. Nu-mi trece prin cap că dă dovadă de caracter și personalitate și, dacă ar fi plodul meu, nu l-aș da la nici o școală care-l face să vorbească ca din cărți. N-are decât să-nvețe asta în timp ce citește chestii inteligente din biblioteca pe care mi-o epuizează într-un an, nu pentru c-așa le-a spus doamna că trebuie. Și-n nici un caz să nu le folosească pe mine. Sau pe adulți, în general.

Eu știu una și bună: plodu-i plod, pân` la dovada contrarie. Adică până undeva când intră în adolescență. Atunci poate să aibă păreri și opinii proprii. Nu că nu mă enervează și adolescenții cu opinii, da`deja nu mai vorbești cu gălbenușul, vorbești cu un ou bun de vopsit de Paști. Deci e acceptabil.

Da` plod care să aibă nevoie de consiliere pentru că părinții nu pot să-l țină-n frâu, să-i dea un șut în cur și să-l trimită la culcare fără desert, mi se pare un plod needucat. Oricât de multe cuvinte mărețe ar ști. Păi, dacă-mi spunea mie maică-mea că-s impertinentă, nu mai știai de mine 3 zile. Aș fi putut s-o ameninț cu protecția copilului pentru traumă intensă la nivel psihic, da` ce, eram bătută-n cap?

Am auzit de plozi care, la 10 ani au sunat la protecția copilului, pentru că au furat bani din casă și părinții le-au altoit vreo două la fund. Pentru copiii în genul ăsta, am o singură soluție: se ia de-o aripă și se duce în vizită la un orfelinat. Cred că-l poți lăsa și peste noapte, să vadă cam cu ce se mănâncă protecția copilului. Nu, nu vorbesc de ăia care sunt realmente abuzați și bătuți până arată ca o vânătă. Vorbesc de ăia cu personalitate, care nu acceptă, dom`le, să fii ferm cu el și nu-i cauți în coarne. Vorbesc de ăia care au impresia că pot să facă orice și să se ascundă sub mantia legii. Pe ăia i-aș lăsa la orfelinat.

Și nu-nțeleg de ce ai face o reclamă cu plozi inteligenți, când mie-mi trezesc instincte violente. La fel ca ăia care vor să se ducă ”cu gașca”, la 8 ani, oriunde. N-ai gașcă până nu-ncepi să te bărbierești, n-ai drept de opinie până nu știi să ți-o exprimi civilizat, nu ești încă pretendent la rangul de ființă rațională până nu ai terminat măcar clasa a-8-a. Și nici un minor n-ar trebui să fie căutat în coarne până nu i se eliberează buletinul.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!