Zbor deasupra unui cuib de râme

Un punct pe-o foaie. Vopsea aruncată pe-o pânză. Alandala. Linii trase la-ntâmplare, de parcă s-ar fi plimbat pe-acolo o furnică beată. Și toate cu un titlu cât mai interesant și premonitoriu, gen ”dansul funebru al inimii pierdute”. Wow!
Artă vândută pe bani mulți, cumpărată de snobi, care vor să-și agațe ”noul Picasso” deasupra șemineului și să se laude prietenilor cu artistul de-abia descoperit, care o să revoluționeze istoria artei.

Artă pe naiba. Aia nu-i artă. Aia e exact cum arată. Niște linii trase la-ntâmplare, niște vopsea aruncată fără sens, vrăjeală curată. Desenam mai bine la grădiniță, și eu nu desenam. Adică, fiecare casă era un dreptunghi, cu un triunghi deasupra, cu vreo două ferestre nu foarte drepte și neapărat cu un coș din care ieșea un fum anemic. Dar eram la grădiniță. Era cât se poate de normal să desenez dezastruos.

Arta asta cu puncte și cu ștergere de creier, cu pretenții de profunzime și cu fumuri de boem neînțeles aș putea-o face și eu. Și, când vii cu argumentul ăsta, îți sar toți în cap: ai putea, dar n-o faci. Adică, dacă ți se pare atât de ușor și de banal, de ce nu vii și tu cu pânzele mânjite de gem și muștar, ca să te ungem și pe tine ”artist”?

N-o fac pentru că mi s-ar părea stupid. Și toată lumea care știe că n-are talent să fie ca Dali, sau ca Monet, sau ca oricare altul care chiar a făcut artă, dar s-ar descurca să tragă 3 linii încrucișate și să viseze peste noapte un titlul, tot d`asta n-o face. Pentru că e stupid. Pentru că am bun simț să recunosc că ce-aș face eu nu e artă. Pentru că aș râde și cu fundul eu de mine, dacă aș face asta.
Nu mă ține lenea, nu mă ține teama că punctul meu s-ar putea să fie mai puțin apreciat ca punctul altuia, mă ține realitatea.

Nu vreau să fiu o ciupercă, și nici măcar una din aia, deosebită. O ciupercă printre alte ciuperci. Nu vreau să fiu ca râmele alea, care ies toate după ploaie și-și fac siesta, până rămân torcoșite pe talpa cuiva care s-a nimerit deasupra lor. Apropo, de ce după ploaie ies doar melcii, și altădată doar râmele? E o dilemă. Niciodată nu se amestecă găștile. Da` ăsta e alt subiect.

Nu știu dacă nu-i înțeleg pe ăștia care vând puncte la rang de artă, sau pe idioții care consideră aia artă.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!