Dimineți cu ferestre

Uneori diminețile miros a liniște și-a cafea proaspăt făcută. A cald, a pisică care te-a tors toată noaptea, a parfumul tău pe perna de alături.
Diminețile pe care vreau să le păstrez și de care să-mi aduc aminte atunci când o să trăiesc din amintiri.

Uneori sunt dimineți pe care nu știi cum să le grăbești. Să treci peste ele. Să le lași în urmă și să le strivești amintirea. Uneori cafeaua e dureros de amară, fumul de țigară e iute, dimineața e o noapte continuă. O noapte din aia urâtă, cu coșmaruri și așternuturi transpirate, cu întors de pe o parte pe alta, trezit și-ncercat să adormi la loc, în speranța că nu o să continuie coșmarul de acolo de unde l-ai lăsat.

Uneori îmi doresc o dimineață eternă și-uneori îmi doresc să nu existe dimineți.
Uneori nu e de ajuns să-ți dorești ca să se împlinească și-uneori se-mplinește fără să-ți fi dorit măcar.
Uneori cuvintele te ridică și-uneori cuvintele te zdrobesc.
Uneori ai planuri care te fac să zâmbești și-uneori planurile ți se dărâmă ca un castel din cărți de joc.

Cărți de joc. Șah. Puzzle.
Bucăți puse cap la cap care-ți dau un întreg. Sau o jumătate de întreg. Jumătatea cealaltă așteaptă să fie construită.

Aștept diminețile care miros a liniște și-a cafea proaspăt făcută. Pe celelalte le șterg. Le uit.
Dacă uiți, diminețile alea bune vin mai repede și mai des.

Mâine o să fie o dimineață frumoasă.