Faptul că se țin de mână pe stradă, la 80 de ani, îi iartă de scenarii.
Pe-ai mei nu i-am văzut mergând altfel decât de mână pe stradă. De când eram mică, și-mi era rușine să mă gândesc că, poate, chiar se iubesc. De când nu știam ce-i aia iubire și cât de bine e să mergi și să te ții de mână pe stradă. De când ținutul de mână era un gest doar părintesc.
Singurele scenarii pe care le fac când îi văd ținându-se de mână la 80 ani sunt alea în care cu mult, mult timp în urmă, el era probabil de-abia în armată, ea probabil de-abia la liceu, și se vedeau la început de seară, și discutau dulci nimicuri, și mergeau pe aceeași stradă de azi, tot ținându-se de mână. De-abia ținându-se de mână.
Îs povești care, dacă nu li s-au întâmplat lor, unora tot li s-au întâmplat. Și-i văd bătrâni, lenți, de-abia târându-și picioarele, enervanți pentru toți cei care mai au puțin și aleargă, și văd povești frumoase, pornite de la o simplă strângere de mână.
Și mă gândesc că, la 80 de ani, palma mea va fi smochinită, probabil bătrână, probabil mai rece, mai aspră, mai ridată. Dar câte povești va avea de spus, celor care vor avea răbdarea s-o privească...
Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!
Spunea cineva că, iubirea înseamnă a îmbătrâni lângă cineva, mă gândesc că avea dreptate dacă fac o paralelă la revelaţia ta.
RăspundețiȘtergereplusez: a îmbătrâni frumos lângă cineva
ȘtergereIubirea inseamna sa tii de mana acelas cineva de acum 60 de ani.
Ștergereasta e varianta ideală :)
Ștergere