Sunt gay și sunt ok - p.3

Sunt gay. Sunt gay. Sunt gay.
Gata? S-a săturat toată lumea să audă asta? A aflat toată lumea? Cei care mai aveau dubii și le-au risipit? Se simte cineva mai deștept acum că am afirmat asta de 3 ori într-o singură propoziție, chit că am mai spus-o de multe ori până acum? Poate toată lumea să doarmă liniștită la noapte? Se poate trece la următoarea dilemă, gen pivnițele Vaticanului sau cum au fost construite piramidele?

Oamenii care contează pentru mine știu asta, pentru că le-am spus-o direct. Oamenii care mă cunosc o știu, pentru că n-am ascuns niciodată. Faptul că nu mă duc la fiecare persoană pe care abia o cunosc să-i spun asta e din același motiv pentru care nici o persoană hetero n-o să se recomande ”sunt Cutare și sunt hetero”. E o chestie de bun simț, o chestie care ține de cât de mult vrei să împărtășești celorlalți din intimitățile tale și nu-i în nici un caz relevantă pentru tine ca persoană.
Cine te place, cine se simte bine cu tine, o face pentru cine ești, nu pentru detaliile sordide din dormitor.
Cine mă citește, o face pentru ceea ce scriu și nu cred că așteaptă nimeni postarea AIA în care o să descriu cum am făcut sex pe șifonier, ce desuuri purtam sau cum pot să stau într-un picior, c-o vază pe cap, în timp ce 5 blonde focoase încearcă să mă fac să-mi pierd concentrarea.

Ce fac în spațiul personal e strict problema mea. Atât timp cât nu las să-mi fie cunoscut spațiul personal, nu-nțeleg de ce unii se-ncăpățânează să mi-l inventeze. Să mi-l creeze, să-și imagineze ce și cum fac, să știe mai bine decât mine unde am fost, cu cine și clar ce s-a întâmplat după.
Da, lumea vorbește. Și nu poți să pui dop lumii, să se oprească din vorbit. Da` nu-nțeleg de ce sunt eu un subiect mai bun de discutat decât Cutare care se mărită și rămâne însărcinată. Dă-ți cu părerea despre cum a rămas aia însărcinată. Crează-i spațiul personal. Decorează-i dormitorul. Discută despre poziția în care era când a aflat c-o să aibă băiat. Sau, mai bine, discută despre viața ta proprie și personală. Vino cu fapte, nu cu invenții. Vorbește despre ceea ce cunoști și știi sigur.

A, scuză-mă, poate viața ta nu e deloc interesantă de discutat. Poate e atât de tristă, încât crezi că nu merită povestită. Poate pentru a deveni interesantă tu, ca persoană, trebuie să mă vorbești pe mine. Eu nu mă simt bine pe post de catalizator pentru viața ta insipidă, incoloră și inodoră. Dacă te-aș fi găsit interesant, te-aș fi întrebat de viață. Dar cel mai probabil nu știu exact cum arăți, și tu te trezești să-mi faci profilul psihologic. Nu mă interesează ce mănânci dimineața, ce muzică-ți place sau ce culoare au cerșafurile tale. Pentru mine nu exiști. Mai interesantă e vânzătoarea care mă aprovizionează cu țigări.

Dacă pentru mine nu exiști, lasă-mă să nu exist nici eu pentru tine. Fă abstracție de persoana mea. Ești curios, încearcă. Spui că e scârbos ce fac eu, dar de-abia aștepți să mai fabulezi oleacă. Ce-i mai scârbos: ce fac eu, sau tu care vorbești despre asta? Ce-i mai grav: că eu sunt eu, sau că tu nu poți fi tu decât dacă trăiești prin mine? Și cred că ai orgasm mai repede dacă te gândești cât de nefirească sunt eu, da` nu-s canal de porno. Pentru asta există internet nelimitat.

Și dacă ai impresia că nervii mei sunt calmi, nu-s. Dar dacă ar fi să pun în cuvinte totul, mi-e că ți-ai da seama cât de patetică e viața ta, te-ai așeza în cur în mijlocul străzii și-ai aștepta camionul. Iar eu nu te vreau pe conștiință.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!